șters

da, am înţeles, versuri distincte, fiecare este ca o culoare a curcubeului. Sau ca explicaţia de sub o pictură, într-o expoziţie cu mai multe picturi. Textul, luat ca un întreg, pare cumva artificial. Mai ales din cauza structurii. Subiect - predicat, subiect-predicat, parcă asist la tema fetei mele de 11 ani, care trebuie să compună o poezie şi construieşte propoziţii după reguli de manual.

este varianta îmbunătăţită pe care o puteţi folosi foarte bine!

cât despre dezvoltare, vă mai gândiţi. poate la o altă postare

că e sezon în loc de anotimp, e tot acelaşi drac

refaceţi acest poem, insistaţi pe fiecare anotimp în parte, prindeţi în schemă şi echinocţiul, ca simbol al morţii şi al renaşterii, aveţi o grămadă de posibilităţi

că dacă îmi puneţi doar 4 anotimpuri sau sezoane, într-un text atât de scurt, la nivel doar schematic, nu mă atinge deloc la corason

să se vadă fiorul, să emoţioneze!

postate de dv. astăzi. Observ că postaţi foarte mult şi nu comentaţi nimic, ceea ce nu cred că vă va ajuta foarte mult înspre a atrage cititori şi comentatori. Dar... este alegerea Dv. Poate că vă place să vă exprimaţi în eseuri mai bine. Revenind la poeme, acesta pare cel mai răsărit dintre toate cele 3. Aţi mizat pe palimpsestul genezei şi al pregenezei, subiecte cunsocute şi răscunoscute. V-aţi arogat rolul şi de observator, v-aţi pus şi în rolul creatorului, aşa, fictiv, contemplativ. Aţi parcurs drumul de la inaccesibilitate şi imaterialitate la formă, la puterea cuvântului. Este şi o metodă de a demonstra capacitatea de conştienzitare a puterii creatoare, a naşterii unei noi identităţi, survenind după anumite etape, stări, transformări. Artistul, care devine propriul său demiurg, dar şi demiurgul universului creat pentru sine însuşi şi pentru cititori. Ca liricitate, rimele aleatorii par un pic forţate. Aş miza mai mult pe ritm interior, eliminând elementele de legătură în exces, mă refer, în special la pronumele relativ Care, ce se regăseşte nu mai puţin de 4 ori în acest text foarte scurt, de 3 ori numai în ultima strofă. Ori asta, în ciuda viziunii dv. şi a inteligenţei de care daţi dovadă, trădează o lipsă de rafinament stilistic. Vă mai gândiţi la tot ce am spus. Poate că dialogul prin comentarii constructive pe testele altor autori, vă va face să poezitaţi mai natural, mai firesc, fără să daţi cititorului în timpan cu tesla lui Care.

versul 2 trebuie să fie identic cu versul 4 şi cu ultimul.

mai degrabă aş repeta Cu stele de lână-n sclipiri minunate peste tot

mai e ceva care nu-mi dă bine, şi anume licenţa poetică de la versul 3: Covorul măicuței e-o boltă-n proporții. Acolo se cere conjuncţia de, dar aţi folosit -n

aţi ales rime foarte grele, cu variante foarte puţine. greu, greu!

poate vă mai gândiţi şi la versul 3

în loc de primul credeți.

Credeți că anotimpuri se repetă de prea multe ori. Credeți că puteți găsi o formulare în care să apară doar de două ori, la început și la sfârșit? Ceva de genul: ci și acela al durerii, al pierderii etc. etc.

cu scuzele de rigoare

ai, după gustul meu, un surplus auto biografic, care lungeşte inutil textul

cred că dacă aleg doar pasajele cu adevărat importante, depersonalizând, decontextualizând şi atemporalizând, reduc totul la un minipem straşnic:

suntem la fel de cuceritori în sclipirea fulgilor
nerăbdători
de parcă frigul ar mai fi cerut o întâlnire romantică

va veni perioada când visele
se vor sălbătici
mai mult decât oamenii

salivez doar la buzele tale
mă confund cu poporul care a strigat în deșert
să nu mai vorbească domnul

Desigur, alegerea îţi aparţine.

Intertextualități de pe timpul lui Ștefan Octavian Iosif. Mai ales titlul. Și mai observ că te joci, în continuare, cu articolele hotărâte și verbele, ceea ce este riscant. Vezi vinul lui e, comprimat în vinu-i. Se cere și virgula înaintea conjuncției dar.

mai e un vers

aerul intrat prin efracție
printre ușă și prag

prin-efracție-printre

Soluții: întrat prin efracție pe sub ușă

sau

aerul insinuat pe sub ușă

Felicitări!

am mâncat un cuvânt, îmi cer scuze

celuilalt text, despre care am zis că e impecabil. Cred că mai poate fi cizelat, să aibă mai multă cursivitate, mai multă naturaleţe

ca măduva din creionul de tâmplărie a lui tata - poate deveni

ca măduva creionului de tâmplărie al tatălui meu

e un ger de ți-se lipește limba - ţi se, fără cratimă

prea mulţi de dintre în text. dintre, printre, care au şi multe consoane, iar atunci când asociate cu nişte cuvinte care conţin şi ele multe consoane, ferestre de exemplu, se creează un efect fonic neplăcut.

textul e ok, per total, dar merită o atenţie suplimentară la şlefuire

Domnul Dume a reuşit ca niciodată să concentreze perfect un text, fără a ştirbi puterea lui afectivă, fără a afecta cursivitatea versurilor. Suferinţă şi tremur (boală, fragilitate), ardere-topire (efemeritate), lupta interioară, dualitatea întuneric-lumină, chipul fără umbră (atingerea fundului de abis, pentru a se identifica cu eul suprem, cu divinitatea...), geutatea cerului care se prelinge în oameni (sisifica misiune a existenţei, dar şi empatia faţă de semeni), tăişul lacrimii - luciditate pe muchia durerii, iată ce simboluri profunde, emoţionante!

hai că nu eşti cel mai neglijat poet din lume... O dovadă în acest sens este faptul că nişte oameni au fost atinşi de textele tale. Cu aceste dovezi trebuie să îţi întreţii flacăra pasiunii, pasiune care are la bază sentimentele tale cele mai profunde, chiar dacă unele mustesc de durere. Textul este de o sinceritate covârşitoare, riscând, totodată, să intre pe teritoriul lamentaţiei. Însă, consider că expunerea aceasta este un prim pas al catharsis-ului, urmat de posibilitatea transformării, a evoluţiei. Vor veni şi vremmuri mai bune, cu siguranţă...

Caracter, conform, Dex-ului: Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale.

Atunci când aţi intervenit în comentariu - acţiune, idee - , spunând că - E mai bine să ignorați ceea ce scriu -, v-aţi afişat o trăsătură de caracter, încercând să influenţaţi modul meu de a mă manifesta critic. Sunteţi direct răspunzător pentru propria afişare de caracter.

Dar eu am fost foarte clar. Am spus că am arătat că mă pot detaşa de caracterul unui autor şi pot comenta aşa cum trebuie." Ori asta trebuie să facă un comentator de poezie, să se detaşeze de "ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale.

A se vedea, în primul meu comentariu de sub poem, că am scos în evidenţă trăsăturile pozitive ale POETULUI ce reies din VERSURI, maturitate, cerebralitate, fără să judec textul din prisma unor comentarii adiacente sau ale unor aspecte intime din viaţa fiecăruia.

este folositoare critica sinceră pe texte, fără orgolii, fără înţepături. Eu am arătat că mă pot detaşa de caracterul unui autor şi pot comenta aşa cum trebuie. Un exemplu este şi comentariul iniţial de sub acest poem. Dacă şi dv. aţi putea face, mereu, acelaşi lucru, site-ul ar avea de câştigat. Este o chestie de voinţă, autocontrol şi bunătate. O să vă acord un pic de spaţiu, să reflectaţi asupra acestui aspect, iar când veţi fi pregătit, vă aştept cu drag la dialoguri sincere şi constructive.

corecţie

Într-o primă fază, observ folosirea câinelui pe post de instrument de evaluare a caracterului societăţii omeneşti. Totodată, pare un daimon, pe post de partener într-o excursie imaginară. Desigur, apare şi un înger în context, facilitând tranziţia între natural şi supranatural. Multe elemente folosite şi de Nichita, în poetica sa. La fel şi ludicul, în manieră optzecistă, dar se observă şi respingerea raționalității și a ordinii, specifică dadaismului. Rimele întăresc ludicul, pe fondul acestor două influenţe. Există şi un simbolism subtil, ce îmi aminteşte de zoolatrie sau, mai degrabă, de cărţile lui Redfield, fiecare animal având un corespondent pe traiectul destinal, sugerând o trăsătură sau o acţiune. Broasca o asociez cu neputinţa, zborul adânc al păsării cu idealul suprem, interiorizat prin factorul adâncime. Textul denotă inteligenţă creatoare, imaginaţie, ludic. Nu am decât o observaţie: Noştri de scrie mereu cu un singur i.

şi ca mesaj, şi imagistic, şi dpdv al expresivităţii

o mică problemă la rimele de grad inferior. nu e suficientă o rimă pe ultima silabă pentru o rimă de calitate, a se vedea rima de gradul 4: dogmă-formă. Compromisul e vizibil, dogmă e un cuvânt cu posibilităţi de rimă scăzute, de la gradul 3 spre 4.

În aceste situaţii, recomand inversarea părţilor de propoziţie.

Apăsătoare ca o dogmă devine Ca dogma de apăsătoare. Şi se lărgeşte posibilitatea de utilizare a rimelor în versul 4, păstrându-se, totodată, ideea...

Probleme şi la rima toamnă-rană, tot de gradul 4. Şi ar mai fi şi la sfârşit.

Oricum, cu mici ajustări, textul poate deveni perfect