șters

ruperile de ritm, atunci când ai postat acest text?

tămădui fântâna spusei

sau versul o virgulă măcar nu spuse-i, ce înseamnă acel nu spuse-i??

textul e foarte slab, ca o concluzie

de atelier

Observ că tendinţa ta de a scrie proză se manifestă şi în poezie, unde poetizezi descriptiv, folosind foarte multe elemente de legătură. Ori, una dintre diferenţele evidente între poezie şi proză o reprezintă limbajul concentrat. Nu o spun eu, nu am inventat eu asta. Până şi Dex-ul menţionează acest lucru. În acest sens, menţionez versul "Invidios e aurul, căci dacă îl iubesc pot să scot bucata aceasta afară". Căci dacă este o exprimare din proză, şi chiar şi acolo marii prozatori o evită, găsind alte verbe, de exemplu gerunziul: "Invidios e aurul, iubindu-l pot să scot bucata aceasta afară. Pe acelaşi principiu, concentarea şi folosirea gerunziului, se poate înlătura pronumele relativ care din versul: "Un bărbat și o femeie care se țin de mână pe mare." Ar merge ţinându-se. Despre farmecul gerunziului nu mai are rost să vorbesc, l-au folosit cu atâta rafinament Stănescu, M. Ivănescu şi mulţi mari poeţi, reabilitându-l în faţa celor care trăiau cu preconcepţia că ar fi de evitat. Ai şi verbe descriptive în text, inutile, care se pot înlătura cu uşurinţă: Este un continent de mare. Verbul Este poate dispărea. Mai ai de două ori Mi se pare în text. O dată ar fi suficient, iar în cealaltă parte poţi folosi o altă tehnică. În fine, eu sunt absolut sigur că vei reveni pe texte şi le vei cizela, ai talentul şi priceperea pentru a face acest lucru. Spor!

fiecare haiku sa fie insostit de o imagine expresiva. Chiar si alb-negru (date fiind costurile de imprimare), pot avea mare efect!

poate că ar fi bune şi alte păreri, dar dat fiind faptul că tu dialoghezi doar sub propriile tale texte, este foarte greu să le aflăm...

de haiku-uri. Fiecare text este natural, expresiv. Sunt foarte potrivite de sezon. Felicitări! O carte de acest fel, pentru copii (şi nu numai), ar fi minunată!

pentru micile erori de tastare: simt, pentru

de la final, îl găsesc în plus. Plus că se generează o rimă interioară razelor-lor care sună ciudat. Ce zici de atingerea razelor, o mângâiere ce pare a fi...

iar acolo, la care trece prin mine, oentru a se simplifica și a se scăpa de înghesuiala de consoane: ce mă străbate

Unde-s doi, puterea crește. Cam așa interpretez acest text, pe linia lui Pessoa, în care poetul ne dezvăluie o altă personalitate a sa, iar cele două personalități se iubesc între ele, ca două monumente suspecte de cuib. Cuibul fiind unul al nebuniilor, în care totul e permis între îndrăgostiți. Acest jam session între el și el care de fapt e o ea, e savuros, prin ludicul lui, dar și emoționant, prin sinceritate. Strofa a doua pare cea mai reușită, combinația dintre ochii tandri, expresivi, ai ciutei, și pompele funebre, fiind foarte reușită, dacă e să facem comparație cu o comedie macabră. Remarc și faptul că prin lirismul său dedublat, autorul întinde capcane, ca și când ar fi un angajat sârguincios al propriului său alter-ego, pentru a prinde ciuta sau, măcar, ochii ei. Un efort inutil, ar spune unii. Dar, lirismul există. Efortul trebuie aplaudat.

da, am înţeles, versuri distincte, fiecare este ca o culoare a curcubeului. Sau ca explicaţia de sub o pictură, într-o expoziţie cu mai multe picturi. Textul, luat ca un întreg, pare cumva artificial. Mai ales din cauza structurii. Subiect - predicat, subiect-predicat, parcă asist la tema fetei mele de 11 ani, care trebuie să compună o poezie şi construieşte propoziţii după reguli de manual.

este varianta îmbunătăţită pe care o puteţi folosi foarte bine!

cât despre dezvoltare, vă mai gândiţi. poate la o altă postare

că e sezon în loc de anotimp, e tot acelaşi drac

refaceţi acest poem, insistaţi pe fiecare anotimp în parte, prindeţi în schemă şi echinocţiul, ca simbol al morţii şi al renaşterii, aveţi o grămadă de posibilităţi

că dacă îmi puneţi doar 4 anotimpuri sau sezoane, într-un text atât de scurt, la nivel doar schematic, nu mă atinge deloc la corason

să se vadă fiorul, să emoţioneze!

postate de dv. astăzi. Observ că postaţi foarte mult şi nu comentaţi nimic, ceea ce nu cred că vă va ajuta foarte mult înspre a atrage cititori şi comentatori. Dar... este alegerea Dv. Poate că vă place să vă exprimaţi în eseuri mai bine. Revenind la poeme, acesta pare cel mai răsărit dintre toate cele 3. Aţi mizat pe palimpsestul genezei şi al pregenezei, subiecte cunsocute şi răscunoscute. V-aţi arogat rolul şi de observator, v-aţi pus şi în rolul creatorului, aşa, fictiv, contemplativ. Aţi parcurs drumul de la inaccesibilitate şi imaterialitate la formă, la puterea cuvântului. Este şi o metodă de a demonstra capacitatea de conştienzitare a puterii creatoare, a naşterii unei noi identităţi, survenind după anumite etape, stări, transformări. Artistul, care devine propriul său demiurg, dar şi demiurgul universului creat pentru sine însuşi şi pentru cititori. Ca liricitate, rimele aleatorii par un pic forţate. Aş miza mai mult pe ritm interior, eliminând elementele de legătură în exces, mă refer, în special la pronumele relativ Care, ce se regăseşte nu mai puţin de 4 ori în acest text foarte scurt, de 3 ori numai în ultima strofă. Ori asta, în ciuda viziunii dv. şi a inteligenţei de care daţi dovadă, trădează o lipsă de rafinament stilistic. Vă mai gândiţi la tot ce am spus. Poate că dialogul prin comentarii constructive pe testele altor autori, vă va face să poezitaţi mai natural, mai firesc, fără să daţi cititorului în timpan cu tesla lui Care.

versul 2 trebuie să fie identic cu versul 4 şi cu ultimul.

mai degrabă aş repeta Cu stele de lână-n sclipiri minunate peste tot

mai e ceva care nu-mi dă bine, şi anume licenţa poetică de la versul 3: Covorul măicuței e-o boltă-n proporții. Acolo se cere conjuncţia de, dar aţi folosit -n

aţi ales rime foarte grele, cu variante foarte puţine. greu, greu!

poate vă mai gândiţi şi la versul 3

în loc de primul credeți.

Credeți că anotimpuri se repetă de prea multe ori. Credeți că puteți găsi o formulare în care să apară doar de două ori, la început și la sfârșit? Ceva de genul: ci și acela al durerii, al pierderii etc. etc.

cu scuzele de rigoare

ai, după gustul meu, un surplus auto biografic, care lungeşte inutil textul

cred că dacă aleg doar pasajele cu adevărat importante, depersonalizând, decontextualizând şi atemporalizând, reduc totul la un minipem straşnic:

suntem la fel de cuceritori în sclipirea fulgilor
nerăbdători
de parcă frigul ar mai fi cerut o întâlnire romantică

va veni perioada când visele
se vor sălbătici
mai mult decât oamenii

salivez doar la buzele tale
mă confund cu poporul care a strigat în deșert
să nu mai vorbească domnul

Desigur, alegerea îţi aparţine.

Intertextualități de pe timpul lui Ștefan Octavian Iosif. Mai ales titlul. Și mai observ că te joci, în continuare, cu articolele hotărâte și verbele, ceea ce este riscant. Vezi vinul lui e, comprimat în vinu-i. Se cere și virgula înaintea conjuncției dar.

mai e un vers

aerul intrat prin efracție
printre ușă și prag

prin-efracție-printre

Soluții: întrat prin efracție pe sub ușă

sau

aerul insinuat pe sub ușă

Felicitări!

am mâncat un cuvânt, îmi cer scuze