șters

un poem scris pe stilul lui Neruda, lipsind, totuşi, tonul declarativ. Mă refer la faptul că şi Neruda aborda subiectul sacralităţii în dragoste şi al feminităţii, atunci când se referea la femeile iubite. Profunzimea iubirii abisale este metaforizată prin nesfârşitele locuri, acolo unde se află secretul magic, sâmburele de iubire divină, care aşteaptă să încolţească, să crească, să dăruiască, să se metamorfozeze, dragostea la unison fiind o ascensiune în care fiecare este aripa aceluiaşi zbor. Poemul pare ca o învăţătură despre iubire, despre femeie, într-o epocă în care ne mitraliează secundele, iar dragostea se confundă şi ea cu o salvă rapidă, fără arcuş de mângâiere pe vioara trupului. Apreciez acest îndemn venit din partea unui om care a trecut prin multe etape ale vieţii...

chiar dacă, dpdv al metricii, are câteva ruperi

ca de exemplu aici: Îmi storc imaginația prea fetidă

oricum, se mai poate şubleriza:))

oricum, per total, este o parodie intergalactică, cuprinzând întregul univers hulkosteroidoflorudian

mamă, ce cuvânt am inventat!

lucrul probat de Amanda Spulber. Au văzut mulţi, printre care şi dl. George Paşa. Însă textul plagiat a fost şters după un anumit timp de către autoare. Se pare că dv. nu aţi fost prezentă. Nu mai intru în detalii.

comentatorul acela foloseşte o asociere paradoxală, de care v-aţi speriat fiindcă nu vedeţi dincolo de propriile limitări stilistice şi metafizice. El ştie ce spune şi nu asta m-a deranjat, ci faptul că o face de sub protecţia unei clone, cu scopul de a perturba, fără a încerca o analiză constructivă, în care să evidenţieze şi lucrurile pozitive, chiar şi de micimea unui grăunte de nisip.

şi să ştiţi că se leagă bine şi de năucitul privirii, spirtul putând avea acel efect iritativ, năucitor!

sper că şi ochiul critic al celor care vă vor citi pe viitor va sesiza această subtilitate!

sentimentului, ca şi când, suprafaţă

asprul cerșetor al ceții

este o imagine paradoxală, un pic oximoronică, aducând un plus de valoare şi întărind puterea sentimentulu simţit, ca şi cânda ceaţa ar avea o sufrafaţă grunţuroasă, cerşitul fiind doar un pretext pentru atac la integritatea fiinţei

foarte bine gândit!

felicitări!

erată

o clonă căreia i se acceptă prezenţa şi comentariile pe site, pentru resuscitarea unor discuţii provocatoare, dar şi o doamnă care a plagiat, din cauza unei memorii excepţionale, în care confundă propriile gânduri cu poezia altora. Eu am o nedumerire. Adevăratul domn Alexandru Sima ştie că îi este folosită identitatea pe acest site? Nu de alta, dar unul zice că e din Barcelona, altul din Constanţa, iar IP-ul este de te miri unde. Mai bine să i se permită accesul sub adevărata identitate, să ăşi arate adevăraţi muşchi. Nu fandoseli de-astea, de sub fustiţa clonei...

în faţa căruia nu prea mai ai nimic de zis.. Emoţiile, tristeţea, sunt copleşitoare. Şi totul pleacă din dragostea nemărginită pentru părinţi.

P.S. Am găsit o greşeală de typo, dar, gândindu-mă mai bine, nu aş vrea să fie corectată, fiindcă acest cuvânt nou, născut dintr-o greşeală, chiar sună bine!
să nu uităm că poetul reinventează limba, deci, să fie

transpirtaţia!

Faină imaginea din prima strofă. Topirea frunzei în sărutul pământului face toți banii. Ultimele 4 versuri de acolo le găsesc nepotrivite. Poate ar putea fi separate. La strofa a doua, e invers. Îmi place finalul, începând de la ochi verde, iar începutul strofei mi se pare că seamănă cu ceva de la o expoziție cu animale, nu mă atrage. Ca o concluzie, poemul are imagini frumoase, puternice, dar parcă mai merge redus.

asta înseamnă că puteţi avea aceleaşi reacţii şi la citirea unor poeme, adică idei şi păreri personale ce, sub imperiul momentului, trebuie împărtăşite. Nu trebuie mare pricepere pentru asta!::))) şi, insistând asupra căutării unui limbaj expresiv şi eficient în comentarii, veţi evolua şi dv. ca poet... Iar dacă daţi greş cu ceva, nu vă ia nimeni gâtul!

Chiar dacă Bukovski e poemenit în poem şi există elemente comune cum ar fi alcoolul şi critica societăţii, cu fandoselile şi alinierile fluide, autorul se diferenţiază ca stil prin ludic şi unele metafore ce întăresc lucidul, cum ar fi măgarul cu pensula legată de coadă. Poetul american avea un ton mai dur, mai percutant, mai realist, fără giumbuşlucuri. Deci, din acest punct de vedere, este bine, diferenţa stlistică înveselind un pic atmosfera. Şi cred că e şi pe stilul lui Liviu, de unde şi rezonanţa lui cu textul. Totuşi, din punctul meu de vedere, mai există o intromisiune tematică, la modul foarte subtil, şi anume Ferma animalelor, de Orwell. Vorbim de ralitatea opresivă, de subordonarea boului, a măgarului, de manipularea lor de către instanţele superioare, pe ideea că bălegarul e important pentru ecosistem, dar, de fapt, noi ne murdărim cu propria noastră dejecţie, ca într-o odă autopersiflatoare a creatorului de conţinut. Iacătă, aceasta este analiza mea pentru acest text care reuşeşte să descreţească frunţile şi să transmită ceea ce este de transmis.

care reflectă gândirea pură a unui copil. Ce bine dacă ar fi aşa şi mai târziu! Din păcate, intervine Organul superior numit creier, iar apoi eşti expulzat din seif, pe motive de intrare prin efracţie sau din cauza fricii că falimentează banca! Felicitări copilului!

pentru a se evita repetiţia albului, care se regăseşte şi în strofa a doua, s-ar putea modifica ceva la versul și toţi îngerii poartă haine albe, de ex., ar merge haine de culoarea inocenţei, purităţii, nîntinării etc., astfel încât culoarea să fie sugerată. Albul din strofa a doua ar veni concluziv, întăritor, fără depreciere prin repetiţie.

un tablou în care, pe o muzică aproape religioasă, autoarea se dezbracă de rochia de sânge, pentru a-şi devoala sufletul.

P.S. Mă bucură foarte mult prolificitatea şi frecvenţa postărilor. Păcat că aţi ales să nu mai comentaţi pe site, dat fiind faptul că aveţi un bun simţ al poeziei atunci când comentaţi.

"Dar, a vorbi despre imigranți ca despre o specie invazivă ce ar trebui expulzată dintr-o societate, este un subiect care este redus la ideea de interes de mai multe feluri, idee care însă, în mod excepțional, de-a lungul veacurilor a considerat străinul ca fiind cel mai nociv element ce trebuie eliminat dintr-un context cultural, social și istoric din cauza felului negativ în care, în opinia unora, influențează evoluția ancestrală a unei civilizații. Și acestea nu pentru că imigranții ar fi răi, ci pentru că interpretări de tip suveran sau izolaționist apelează mereu la noțiunea de străin în procesul lor de propagandă pentru a își facilita, obține și garanta, prin arătarea cu degetul a intrușilor, o vizibilitate certă pe scena lumii." (Mircea Nincu)

Nu pot fi de acord cu paragraful dumneavoastră, fiindcă generalizaţi. Probabil că aţi fost sau sunteţi marcat de o experienţă, iar din acest motiv vedeţi lucrurile în mod unidimensional. Nu toate ţările vorbesc despre imigranţi ca despre o specie invazivă, ce ar trebui expulzată. Din contră, pentru unele dintre ele, imigrantul înseamnă salvarea, mai ales acolo unde natalitatea este în descreştere dramatică. Şi mai este vorba şi de multiculturalism, adică de câştigul venit de pe urma unui amestec de culturi. Ţări precum Canada, Australia, Noua Zeelandă, au înţeles că imigrantul este un real câştig, însă, pentru a beneficia la maxim de pe urma imigrării, au introdus nişte criterii de selecţie, criterii despre care nu se poate vorbi într-o zonă geografică europeană, în care trecerea dintr-o ţară în alta se face doar prin prezentarea unei cărţi de identitate. Din experienţă personală, pot spune că românul este privit cu mult respect şi admiraţie în Canada, pe când în alte ţări europene, nu există acelaşi entuziasm.

Prin urmare, politicile imigraţioniste, despre care spuneţi, cu câteva rânduri mai jos, că ar trebui să existe, ele există deja de multe decenii în câteva ţări civilizate, iar ele ar putea fi date ca exemplu în eseul dumneavoastră, în loc să se generalizeze faptul că ele nu ar exista. Probabil că vă referiţi, cumva, şi la noile declaraţii ale unui preşedinte de stat, însă acolo, iarăşi, este un fenomen diferit de ceea ce însemană imigrarea în alte ţări, fiindcă foarte mulţi oameni traversează ilegal graniţele şi, oricât de severe ar fi controalele la graniţe, tot se reuşeşte acest lucru. Este o problemă foarte complicată, dar sper să se găsească soluţii inteligente, înspre folosul acelei ţări, aşa cum propuneţi şi dumneavoastră şi aşa cum există, deja, în alte ţări.

În concluzie, faptul că generalizaţi, fără să daţi exemple, pro sau contra, face ca eseul să-şi piardă credibilitatea şi scopul, alunecând într-o direcţie subiectivă. Acelaşi lucre l-aţi făcut şi la eseul despre jocul de tenis. Ori, eseul, ca specie literară, chiar dacă nu are pretenţia de a epuiza o problemă, un subiect, trebuie să vină cu exemple concrete, altfel pare pur şi simplu o vorbărie.

iniţial, după cum începea poemul şi după rimele pe acelaşi cuvânt, am crezut că este vorba de un text scris pentru o piesă hip-hop, dar, de la versul 8 nu am mai putut recita cursiv, din cauza ruperilor de ritm. Un haos stilistic total. Ba e rimă, ba nu e rimă, ba e ritm, ba nu e ritm. Cred că trebuie să vă decideţi în ce direcţie vreţi să o luaţi, ori spre versul clasic, impecabil scris dpdv al metricii şi al rimei, ori spre texte pentru melodii, in care ritmul e important, nu si numarul de silabe pe vers, asta depinzand de meslodie, ori spre versul alb, iar in aceasta situatie sa distrugeti toate rimele si sa concentrati versul, renuntand la verbe si la multe elemente de legatura, in special la conjunctii.

Conceptele în poezie sunt multiple, pe de o parte avem "panthareistii", incepand de la Heraclit si ajungandu-se pana in contemporaneitate, la Rilke, Elliot, Neruda si asa mai departe - poeti ai curgerii, ai torentului, ai fluxului liniar, pe de alta parte, avem conceptul mentionat de tine, poezia fracturilor, care pune accent pe diversitate sau pe realitatea lumii moderne aflata in haos, dezechilibru, pe punctul de a se rupe in orice clipa de curegerea fireasca a timpului, a existentei. Poezia fracturilor, pe principiul careia s-a incercat si promovarea manifestului fracturist la noi, tine mai mult de generatia actuala, de nonconformismul ei, insa, in poezie, nu nonconformismul trebuie sa fie cheia scrierii, ci sinceritatea autorului cu sine insusi, in functie de reactia sa la starile prin care trece si la fenomenele din jurul sau. Cu toate acestea, eu nu am vorbit de liniaritate, ci de o anumita discrepanta, de o anumita fortare a naturalului, de efectul voit. Nu stiu in ce masura ai putea sa fii tu propriul tau critic, fiindca ai tendinta de a-ti apara orice punct al textului tau, de parca poezia ar fi doar a ta si nu a tuturor, dar este o reactie fireasca, ce tine de egocentrism poetic, iar egocentrismul nu e ceva rau in poezie, atata vreme cat exista mereu cineva in afara lui, caruia i se adreseaya poezia. M-am intins, scuze, am vrut, in principiu sa subiliez ca poezia se manifesta in diferite forme, iar atunci cand spui ca poezia nu trebuie sa fie fie liniara, este, de fapt, o abordare gresita. Ea poate fi oricum, depinde de gustul, intelegerea si raportarea fiecaruia la sine si la mediul inconjurator.

Pe acest site se face foarte rar critică de calitate. Asta pentru că nu există mulţi critici de calitate pe aici, aceştia publicând în revistele importante şi fiind plătiţi pentru acest lucru. O cronică se plăteşte cu câteva sute de lei la revistele mari. Însă, pe acest site sunt câţiva nostalgici, ca şi mine, care au debutat aici şi care au rămas, cumva, legaţi de acest fenomen. Că de câştigat, oricum, nu se câştigă nimic aici, e un voluntariat cu multe bătăi de cap, iar satisfacţia vine din faptul că mai poţi oferi, unui om, o mână de ajutor, sau din faptul că eşti în contact cu trendul actual al literaturii virtuale. Pe lângă aceşti nostalgici, mai există câţiva poeţi, cu un bun simţ al poeziei, câţiva autodidacţi şi câţiva profesori. Cam atât. Nu e un mediu elitist, dar dacă ne-am da cu toţii interesul mai mult, prin implicare, prin comentarii, fără să căutăm scuze şi lăsând orgoliile la o parte, am putea ridica nivelul. Am putea, dar...