șters

ca un mic minus, nu-mi place împerecheate, fiindcă mă duce cu gândul şi la alte lucruri, dar înţeleg nevoia expresă de a face trimitere la sufletele pereche

cu toate acestea, aş prefera îngemănate, care e mult mai poetic

interesant efortul mării de a se ridica prin valuri, şoapte, briză etc. la nivelul te iubescului, dar şi mai interesant finalul, dacă e să facem o paralelă la vechea legendă, în care Dochia a ales să devină stâncă, pentru a nu-şi părăsi pămânul şi neamul

autoarea vine cu o tuşă personală peste vechiul pergament: acea iubire capabilă să învingă orice obstacol, acea iubire care te face să mergi mai departe..., să dea viaţă din nou inimii împietrite.

azi sunt pus pe greşeli şi omiteri

Îmbătătoare ţi-este milogeala
Suind din trupu-ţi către largă
De oameni mila dusă e pe targă
Să îţi salveze viaţa şi-amăgeala.

îmi cer scuze şi pentru ele, scriu în mare viteză, nu am timpul pe care l-aş vrea

eroare de Chrome, unul poate fi trecut pe offtopic, să nu ocupe spaţiu

mie textul mi se pare o paralelă la Michael Crichton, mă refer, desigur, la Sfera. Acolo, dacă citim recenziile de pe Bookblok, descoperim că "Tehnologia umană, mediul artificial construit, nava spaţială şi sfera în sine reprezintă în cele din urmă doar pretexte pentru analiza subconştientului, a binelui şi a răului... care sălăşluiesc în aceeaşi măsură în fiecare din noi." George Paşa, referindu-se la sfere energetice, accesează mediul extraterestru, energetic, cosmic, la fel ca şi Crichton, venind în plus cu ţânţarii şi pişcătura lor, personificări care sugerează un cogito ego sum inversat, dar nu o conversatia cu sangele nostru, cu referire la Bruce Weigl, ci cu vampirismul pomenit de Redfield în teatrul de control, sferele având, iată, chipul şi asemănarea noastră. Nu ştiu dacă George Paşa este familiarizat cu Crinchton sau Redfield, dar poate regăsi la cei doi toate simbolurile din acest poem, cu o dezvoltare ideatică şi spirituală mult mai mare. Poemul, în cazul de faţă, pare doar un flash sau o schiţă.

mie îmi dă impresia unui mix între Victor Eftimiu, poemul Când ne iubeam, şi Minulescu, Romanţa tinereţii. Totuşi, textul este cu mult, cu foarte mult, sub nivelul de profunzime şi rafinament al marilor predecesori. Iubesc versul clasic, dar vreau să fiu surprins prin autenticitate, nu prin sinclonizare, acea combinaţie între clonare şi sincronism, asemănătoare cu pastişa.

aşa cum o descria Eminescu

Un text frumos, curat, fără preţiozităţi. O dragoste aeriformă, ce ţine de proprietăţile a ceea ce iese din noi, nevăzut, dar plin de iubire: sufletul. Interesantă şi limpezimea vocii, ca o apă neatinsă de maluri, prin prisma faptului că limpezimea are dublă proprietate, de claritate, să poţi vedea prin ea, ajungând tot la suflet, dar şi de nealterare, de puritate. Simplu la prima vedere, dar profund ideatic acest poem. Interesantă şi eficientă şi metafora rănii care are forma unui om, iar aici îmi vine în minte celebra poezie a lui Nichita, Sunt un om, în care poetul ne mărturişeşte cum vede, prin rana sa întâmplătoare de la mână, ca printr-un ochean, toate durerile şi războaiele lumii. Tu, prin rană, te proiectezi în înalt, fără să mai explici procedeul, dar lăsând la latitudinea cititorului să găsească modalitatea acestei călătorii, transformări. Frumoasă şi deconstrucţia derrideană, plecând de la munte şi ajungând, prin surpare, la o nouă formă dictată de suferinţă, teluricul nemaiavând, în faza surpării, posibilitatea ascensiunii, e depăşirii limitelor. Iar ochii furaţi din visul altora, o trancendenţă onirică, minunată metaforă! Chiar şi visul la singular, arată o singură dimensiune, accesibilă tuturor, dar nu aşa cum o descrierea Eminescu, ca vis al morţii eterne, ci ca un vis al deplinei viziuni şi a înţelepciunii de dincolo de pleoape. Nu am făcut chiar o analiză critică liniară, urmând firul narativ, dar am încercat să văd textul şi sensurile lui prin rana autorului, o rană care mi-este şi mie familiară. Felicitări, un text care m-a uns pe suflet!

fie deschiși, fie închiși - acest vers este în plus, iar reflexia în ochi, dacă sunt închişi, e ceva aiurea

din exterior - este în plus, este evident că mângâierea vine din exterior, fiine vorba de lumânări şi reflexie, aflate într-un plan exterior

indiferent cât de cald sau de frig e în cameră, - şi acest vers e în plus. Se deduce deja din anomalia facturii de la curent, cititorul inteligent ştie cum se face şi luminarea, şi încălzirea

cât timp împărțiți același spațiu. - şi acest pasaj este în plus, fiincă spui mai înainte că le poți cădea pradă fără să știi, şi de vreme ce totul e un acvariu, se subînţelege coexistenţa.

Da, la tine problema este la concentrarea versurilor şi la tautologie

şi mai şi epatezi cu titluri care se vede de la o poştă că sunt puse pentru a crea un efect, poate chiar pentru a compensa lipsa de calitate a poemului.

din tot poemul reţin ideea acvariului, a peştilor, a coexistenţei cu prădătorii, a riscului, şi cam atât. Restul pare de umplutură...

Aș fi vrut să nu te comentez eu primul, să reanalizezi textul și prin ochii altor cititori, dar la cât de puțin se comentează acum pe Agonia, chiar și un singur comentariu e un privilegiu. Un text călduț, de suprafață, în care nu-l recunosc pe autorul din poemele In memoriam sau Doar tu. Parcă ar fi scris de copilul tău sau de copilul din tine, ca un fel de demonstrație sau ca un răspuns la comentariile primite anterior, mai ales din partea mea. (fiorul între ghilimele, implementat în poem, trădează și mau mult această intenție. Dar și faptul că folosești un limbaj în care nu există metafora cuvântelor mai sofisticate, prin juxtapuneri filosofice, psihologice etc., așa cum făceai anterior). Ceea ce remarc sunt pasajele din prima și antepenultima strofă, referitoare la ecou. Hai și penultima strofă, golul acela fiind bine descris. O stângăcie: să-mi mușc degetele de la mâini. Erau suficiente degetele, de vreme ce ai încercat să o atingi. Altă chestie: la început te referi la ea, persoana a treia singular, o caut, apoi treci la timpul prezent, și vorbești de sărutul tău cald. Ar fi fost mai bine să fii constant, să te adresezi ei, mereu, la persoana a doua, ca apropiere sufletească. Sau, daca vrei ca totul să fie ca un sentiment estompat, ca un vis care te părăsește, doar la persoana a treia. În fine. Aș vrea să nu mai simt factorul demonstrație în poezia ta, să simt că nu-ți pasă de cititor, că nu el îți dictează scrisul. Dar, poate că mi se pare doar mie acest lucru și mă înșel. Până la urmă, e doar o părere, tu faci ce dorești.

pronunţia substantivului copii

atunci când e vorba de copii xerox sau copii cu sensul de odrasle

spor

pronunţia silabei în loc de pronunţia la silabei

la silabe identice pii-pii, ci şi la felul în care cade accentul pe litere şi cum se lungeşte vocala i la folosirea perfectului simplu

pronunţia la silabei pii la copii şi mizantropii e mult mai scurtă

iar faptul că rimează.ro îţi oferă rima acolo în mod corect nu înseamnă că e şi corect ceea ce spune

nici măcar nu se precizează de ce grad e rima

vorbeşte cu un specialist în lingvistică

eu susţin că rima nu e potrivită, dar ar fi potrivită dacă ar fi la persoana a treia singular, perfectul simplu, fiindcă în acel caz nu se lungeşte vocala i

de a-l cinsti pe cel mai mare dintre berbeci

nişte rime sunt trase de păr, ca să dea bine

demne de-agreat - acel agreat asociat cu demne, nu dă bine deloc. Trebuia ceva mai de efect, pe măsura importanţei

nici acolo: submarin mare

mare e pus doar ca să meargă rimă

se mai poate cizela acest poem

erată, la copierea cuvântului

răpii, dacă e perfectul simplu, persoana 1 sigular, adică eu răpii, nu rimează cu copii sau mizantropi, din cauza accentului diferit la i

iar dacă foloseşti persoana a treia singular, verbul se scrie cu un singur i

despre restul, poate te mai ajută şi ceilalţi sonetişti

ca cerul - cacofonie urâtă

strofa a patra îmi place cel mai mult, tocmai fiindcă nu are rime și are o exprimare elegantă. Plus ideea, of course.

În strofele celelalte aș propune distrugerea rimelor și concentrarea. Nu as mai repeta privirea si oglinda, as lasa doar repetiția adâncului, care e frumoasa!

la rimele cuvinte, morminte, oseminte

poţi folosi o rimă cu verbul "vin sau revin", urmat de virgulă şi pronumele personal la forma "te"

de luat în consideraţie propnerea Amandei, cu mici modificari

Chiar nenăscuta jale din cavou.

şi de revăzut şi versul 2 din strofa 2 propusă de Amanda, fiindcă are un ritm diferit.

Ca o concluzie, tu te grăbeşti, abia aştepţi să postezi pe Agonia, ca să primeşti comentarii, e ca un drog pentru tine, dar graba asta nu e bună la nimic.

Fă rime măcar pe 3 părţi diferite de propoziţie, foloseşte rime prin scindare, alăturare etc, sunt o grpmadă de posibilităţi prin care să-ţi arăţi măiestria. Renunţă la inversarea cuvintelor în vers, fiindcă afectează cursivitatea, renunţă la excesul de de-uri, de infinitive etc etc etc.

Ar trebui sa revezi toate comentariile anterioare, sa iti notezi totul si sa aplici.

şi vă aştept la o partidă de şah pe Lichess sau pe Chess punct com. Lasati-mi niste coordonate pe Facebook. Sper sa nu fiti Mare maestru, fiindca detest sa pierd 10 din 10::)) daca sunteti de categoria 1, cred ca smulg o remiza chiar si cu negrele...