șters

Stefan, trebuie sa recunosc ca imaginile din acest colaj sunt foarte frumoase. Sunt alese atent, imbie cititorul la reverie. Felicitari pentru acest regal vizual.

La buna citire,

IC

Interesant as spune, un poem care transmite o stare de plictiseala autentica, evocata intentionat, menita sa plictiseasca cititorul. La chestia asta chiar nu m-am gandit, este o treaba inteligent pusa in versuri. Autoarea chiar si sugereaza in cheia acestui poem: \"veți spune că nu e nimic original în asta\".

Corect, o plictiseala de moarte!

In rest numai de bine, textul are un final bun, primele doua randuri din ultima strofa sunt reusite:

în fiecare zi îmi spun că voi îmblânzi dimineața
o voi frânge să-mi iau partea pe care-o las în ea

Pe Valeriu, sau mai bine zis, poezia sa o cunosteam inainte de a intra la inchisoare. Atunci nu atragea in mod special atentia. Se pare ca locul detentiei i-a adus o alta sursa de inspiratie si, poate, de ce nu, poezia este percepe acum ca si purificare. Am citit Arlechinul si pot spune ca sunt si poezii reusite, si mai putin reusite, se simte o diferenta, se simte o revolta, se simte nevoia de a fi, de a spune. Deocamdata insa poezia lui Valeriu are stimgatul detentiei, as fi vrut sa vad adevarata sa putere de creatie in afara zidurilor, in jungla vietii, in supravietuire, in responsabilitate!
A scrie poezie intr-un mediu in care nu poti sa te manifesti intrutotul, sa experimentezi realitatea, ci doar sa ti-o imaginezi, ii aduce poeziei sale un stigmat.

Evident, lumea este impresionata de aceste fenomene si uita ca mai sunt poeti care trag cu dintii de o coaja de paine, care nu au bani sa publice o poezie intr-o revista. Ca prefera sa-si hraneasca familia decat sa publice o carte.

Astfel, paradoxal, Valeriu este un Poet, repet, un POET privilegiat. Iar in jurul lui este un mecanism al punerii in scena, al publicitatii, care ii va diminua aura personala de poet, care il va urmari tot restul vietii sale.

Sunt un pic trist. Poetii nu trebuie sa ajunga in inchisori pentru a fi cititi, pentru a fi apreciati. Ipocrizia noastra e de vina. Sensibilizam la tragedii vizibile, incapabili sa vedem tragediile de zi cu zi ale atator alti scriitori.

Dar, revenind la oile noastre, creatia trebuie totusi apreciata, mai ales ca vine ca si purificare. Nu este o purificare in fata audientei, ci in fata marelui creator. Nu Lamureanu este mentorul lui Barbu, ci bunul Dumnezeu, cel care aranjeaza lucrurile de o maniera impecabila.

Pentru faptul ca incearca sa se autodepaseasca, sa evolueze pe calea spirituala prin poezie, Valeriu Barbu merita felicitari.

Ramane de vazut, repet, pana unde poate merge cu imaginatie in detrimentul vietii traite, experimentate, si cat anume procentual poezia sa poate fi un surogat al existentei in afara gratiilor.

Multumesc pentru atentie, felicitari Mariei pentru articolul vast. Imi cer scuze pentru eventualele greseli, am scris comentariul dintr-o suflare.

nu neg faptul ca unele poezii de ale tale imi plac foarte mult, era pur si simplu o observatie de care poti tine cont astfel incat scrisul tau sa se amelioreze. daca vei tine cont sau nu, eu nu pot decat sa-mi spun sincer parerea de fiecare data. mult succes iti doresc.

secunda se surpa-nlauntru este o imagine frumoasa, puternica si tragica in acelasi timp. cred ca este piatra filosofala a acestui text. numai de bine.

interesant este ca la o analiza mai atenta, genul acesta de texte, daca sunt f bine lucrate, pot ajunge partuturi muzicale. o sa mai citesc cu placere. numai de bine.

imi place imaginea acelui vapor si a acelui ponton pe care calci nesigura, sunt multiple valentele cuvintelor, lasa loc de interpretari si asta e foarte bine as zice. imi place si ultima strofa in care cerul nu te striveste azi, in care rochia aluneca pe langa corp. nostalgie, romantism si fatalitate pe un fundal al amintirilor, textul miroase a frumos. numai bine.

un poem frumos, o imagine autentica as spune.

ma deranjeaza doar doua versuri ce par putin fortate:

în acea mișcare browniană în care frica
poate omorî orice erecție

miscarea aia browniana iese pur si simplu din context, parca am fi la ora de fizica...

in rest poemul este f bun si tocmai de aceea as zice ca se merita si unele mici sacrificii

este doar o parere, nu esti obligat sa tii cont de ea. felicitari1

nu stiu cum faci Laurentiu, dar ai foarte multe titluri de poezie foarte bune, insa poemele in sine nu se ridica la valoarea titlurilor. ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca dupa ce scrii poemele este posibil sa incerci sa atragi cititorii prin titluri interesante. culmea este ca iti reuseste. nu ar fi mai bine totusi sa incerci ca textul in sine sa fie cel putin la fel de bun ca si titlul? Este o simpla parere/observatie. Sper sa nu deranjeze. Toate cele bune iti doresc.

imi place aceasta poezie dedicata poetului gugal, e si trista si comica in acelasi timp. o poezie ce se apropie de stilul cyber, de fapt un cyber-sonet( ce gaselnita!), ce lasa loc de inspiratie si de buna ziua. sincere felicitari si... traiasca poezia!

ar merge imaginea aceea cu ceasornice de tabla... parerea mes este ca trebuie sa insisti mai mult asupra acestor tablouri, astfel incat sa nu para doar niste banalitati.

ultimul vers este simplu dar are o frumusete a lui, intalnita si pe la alti autori

succes

nu stiu cata poezie este in acest text, dar ludic se gaseste din plin. parerea mea este ca ar trebui sa te orientezi mai mult spre duritatea, gravitatea scrisului decat pe un ludic ce poate trage in jos o idee frumoasa. Numai de bine.

Se puncteaza f bine despre responsabilitatea cuiva care prefateaza o carte, fie un debut, fie nu. Multumiri pentru prezentarea autorului Theo Gusat, succes in activitatea sa literara.

ca poezia este in prima strofa, ai spus acolo tot ce trebuia spus. mai apoi versul isi pierde consistenta, povestirile cu cabane si jack daniels aduc a proza ieftina care se citeste in tren. Astfel, iti propun sa ramai la esenta primei strofe si sa nu te grabesti sa umpli pagina cu povestiri banale. Doar o umila parere. Cu aleasa consideratie. IC

parca mi-o imaginez pe mary poppins dansand in ploaie. tema ploii, evocata atat de frumos si de valeria coman in culegerea ei de ingeri, este evocata si aici cu gingasie. limbaj curat, cuvinte simple, atribute ale unei poezii plina de sensibilitate. am trecut, mi-a placut.

am citit un poem cotidian, in care ai impresia ca ai uitat dar nu stii ce, in care crezi ca-ti lipseste ceva si nu-ti lipseste nimic, in care crezi ca vei ajunge la timp dar nu vei ajunge. Fara sa aiba mari valente spirituale sau filosofice, poemul se remarca prin evocarea cotidianului anost, in care individul, pierdut, nehotarat isi duce existenta. Unii ar putea sa zica ca poemul este plictisitor, este posibil. Insa cred ca este o stare fireasca, determinata de autor. Am trecut, am citit.

Aveti si dv dreptate pe undeva si ma bucura aceasta conversatie civilizata. Pana la urma fiecare primeste ceea ce merita, pe lumea asta sau pe lumea cealalta. Fiecare are dreptul la opinie si merita respectat atata timp cat abordeaza un limbaj pe masura. Respectele mele.

eu merg pe ideea ca orice om are importanta. Cine suntem noi ca sa judecam cati sunt banali sau nu, procentual vorbind, poate ca acei indivizi fac lucruri la fel de importante in mediul in care traiesc. Poate ca unii sunt medici si salveaza vieti, fara ca cineva sa auda vreodata de ei. Poate ca altii construiesc poduri intre continente. Fiecare om este important, intrucat pune o caramida la temelia umanitatii, intrucat fiecare om creeaza ceva, fie viata, fie altceva cel putin la fel de important ca un HIT.

Sa nu fim superficiali si sa ne rezumam doar la staruri. Parerea mea.

uite ca am gasit un text excelent cu o imagine remarcabila a deraiaerii in zori. limbajul bine echilibrat, poemul este valoros pentru ca are valoare de ansamblu dar si elementele componente contribuie din plin.

Cuvintele simple sunt eficace si poemul capata si mai mare valoare, fara pretiozitati, ceea ce denota inspiratia de moment a autorului. sincere felicitari pt acest text.

Haide sa nu vorbim de vulnerabilitate ci de constientizare. Aspect extrem de bine mentionat de Freud in eseul despre psihanaliza sau, mai aproape de sufletele noastre, de filosofia blagiana.

La fiecare 3 secunde moare un om. Deh, nu toti au faima lui Michael Jackson. Dar fiecare om merita aceeasi importanta, acelasi respect. Pentru ca fiecare om lasa ceva in urma, iar noi, ceilalti, traim cu aceasta mostenire.

Michael Jackson ne loveste cumva in nesmitirea noastra crasa, in indiferenta noastra in fata mortii. Ne-am obisnuit cu stiri despre moarte, cu razboaie, cu cataclisme, pandemii, in care se vorbeste despre NUMERE.

Si ne vom obisnui si cu moartea lui Michael si poate... in ultimele clipe, ne vom obisnui cu ideea ca si noi trebuie sa murim.

Si vom cauta compasiunea tardiva in fata umbrei...