șters

in textul tau doar doua versuri sunt puternice

pasarile s-au oprit din zbor
sa facem economie la bataia din aripi

si mai ai o imagine valoroasa aici

Motorul organic.

Că în ochii lui se va reaprinde
Scânteia și ne va purta
Unde-i mereu răcoare
La umbra apei.


Si cred ca poemul se putea opri la umbra apei (sfarsitul filosofic e mai indicat), cred ca ai vrut sa-l lungesti sa dea bine la forma.

ai dat o dimensiune a la copernic acestui poem, a ajuns universul sa se roteasca in jurul unui punct...

cred ca mic ar fi mai bine ingust, ca sa sugereze trecerea timpului, asa sugerezi si efectul clepsidrei din interior...

o alta sugestie ar fi asa

si orice amintire sfarsea
intr-o numaratoare inversa

P.S.

pun pariu ca ti-am lasat poemul fara haine, dar ti le dau pe ale mele, cu doua numere mai mari....

Si eu sunt pasionat de critica literara \"dar nu pot fi aproape de o scara valorica pe care sa o posed din instinct\". Cred ca doamna Angela voia sa spuna ca orice poet are un simt al propriei valori si ca prin munca, perseverenta, suferinta, talent (dar mai mult ca toate, prin har), poate urca pe \"o scara valorica\" determinata de altii, si nicidecum de instinctul propriu.

Marie, parerea mea este ca trebuie sa te decizi care dintre palme le pastrezi, am inteles ca in fiecare strofa vrei sa le dai o alta conotatie, dar nefiind una profunda, sintagma apare repetitiva si obositoare. doar o simpla parere.

Vad ca Angela te-a luat tare, eu cred ca un poem, oricat de dezamagitor poate fi, se mai poate slefui si se poate scoate in varianta finala un poem acceptabil sau chiar bun. Numai bine.

Frumos. Romanii demonstreaza ca pot avea succes afara, chiar daca in tara nu s-a vorbit prea mult de ei. Poate ca si iesirea afara aduce o experienta ce nu se poate inlocui cu oricate carti ai citi, scriitorul se emancipeaza, capata gandire universala, se rupe de sablonul autohton. Plus ca apar noi oportunitati intr-o societate moderna unde este loc pentru toata lumea, nu numai pentru cei favorizati de marile edituri sau anumite grupuri de interes. Felicitari domnului Marius Daniel Popescu pentru realizarile sale deosebite. Multumesc autorului acestui articol pentru dezvaluirea unor secrete scriitoricesti necesare celui care doreste sa pasa niste pasi importanti...

imi era dor de astfel de teste, de aceasta elegie a povestilor cuminti. Are farmecul ei...

Salut Stefan. Vad niste comparatii inedite, cu siguranta ca nimeni nu s-a mai gandit la asa ceva pana acum:

moartea - un calorifer!

Mai apoi aflam ca iubita nu e un monstru dar i se vede armura in ochi.

Pentru ca la final, cineva a intors pamantul cu susul in jos si a inceput sa ninga. cu precizarea ca am intalnit atat de des expresia asta incat a inceput sa-mi placa si o sa ma obisnuiesc cu ea.

Vad si niste poezie autentica in strofa a doua, acolo unde mana iese prin maneca, cu un pic de imaginatie puteai sa faci asa:

imi iese copilaria prin maneca, dar cum mi-a venit mie ideea asta, o pastrez pentru un poem viitor.

Multumesc pentru acest poem care m-a inspirat.

Ideea acestui poem este f buna, chiar daca s-a speculat mult pe aceasta tema. Transpusa diferit, vine cu un nou aer pentru cititor, ceea ce este de apreciat.

Ligia, de acord in marea majoritate cu ce zici tu pe acolo, mai putin la chestia cu experienta, unde toti avem de inatatat, mereu. Si mai e ceva, te citez: Apoi, sa nu confundam persoana care scrie un text cu textul in sine.

Eu consider ca arta la superlativ inseamna viata la superlativ si viceversa. Mai ales in poezie. Acuma depinde unde vrei sa ajungi cu amandoua. La jocuri si la sticle de vin se pricep toti...

Cu apreciere si felicitari pt stea, o meriti.

pai daca vrei sa vezi daca sunt de psihiatrie sau nu, ar trebui sa citesti...

vad ca esti incapatanata cu modificarile, dar nu ma mira asta la un varsator

trebuie insa sa te conving spunandu-ti ca acel ieftina cat o sticla de vin sugereaza sensul urat ca esti o femeie usoara pe care cu cateva parale si o sticla de vin o convingi repede sa treaca la actiune

si e pacat de frumusetea de poem sa fie asa de ieftina, mai ales ca e un poem de dragoste si nu unul de...

am fost destul de convingator?

eu cand dau de varsatori, si mai ales cu ascendent in balanta, ma ia cu tremurat si imi vine sa fug repede, ca datorita lor am scris atatea carti

insa, nu o fi dracul asa de negru si voi insista asupra textului:

ai din start o chichitza:

briza mă răsucește în jurul zilelor
ca pe niște imense vertebre

ma chinui sa inteleg cum vine si nu reusesc

ca pe niste nu inseamna in jurul

ia sa vedem o solutie, ma scarpin in crestetul capului si zic asa:

briza mă răsucește în jurul zilelor
devenite niște imense vertebre

sau pur si simplu scoti prepozitia pe

briza mă răsucește în jurul zilelor
ca niște imense vertebre

si mai am o propunere mai jos:

dezgoleste-mi si sangele, astfel metafora capata si mai mare putere

nu-mi place apelativul - ieftina /langa sticla de vin, de ce neaparat sticla de vin trebuie sa fie ieftina?

poti scoate versul ala cu usurinta

poemul are frumusetea lui sa stii, ridicari, caderi lungi, imagini frumoase si naturale. cu un pic de atentie poti face un poem deosebit

poemul de dragoste iese in evidenta tocmai prin acele contraste si kitschuri.

totusi versurile care ma atrag mai mult sunt si cele sensibile, dpmdv:

uneori mă gândesc să îți pun umbra în rame de brad
pentru că uite cum se adună lucruri și lucruri
în jurul meu

numai de bine

observ aici un text in care nina a cazut in fantana si s-a inecat. dar salvarea este in strofa a doua, nina va fi prezenta la toate nuntile viitoare in locul mireselor. iar in strofa a treia este mentionat ca la nunti nu se mai bea apa de cand cu Iisus si ninei ii sta bine in alb. dar dupa cum observa autorul, ca si parintii din ultima strofa, nina a fost lasata in pace.

concluzia este ca poemul are o logica a lui, o succesiune bine gandita. sper sa inteleaga si altii despre ce e vorba.

Angela, remarc in poemul tau cateva metafore de o frumusete incontestabila:

curge laptele crud al poemului
ce altceva să mănânc
rănile frunzei mă vor fărâmița
mai încolo spre toamnă
sufletul tot atunci
ca o rădăcină cioplită de vânt

Nu vreau sa zic mai mult decat sa corectezi o mica greseala de typo si sa pui semnele diacritice cum trebuie, poate cine stie, altfel va fi apreciat textul tau...

felicitari

LIM, imi place in special inceputul poemului, primele 3 versuri sunt de efect. O idee simpla transpusa frumos in poem. Felicitari!

Stefan, trebuie sa recunosc ca imaginile din acest colaj sunt foarte frumoase. Sunt alese atent, imbie cititorul la reverie. Felicitari pentru acest regal vizual.

La buna citire,

IC

Interesant as spune, un poem care transmite o stare de plictiseala autentica, evocata intentionat, menita sa plictiseasca cititorul. La chestia asta chiar nu m-am gandit, este o treaba inteligent pusa in versuri. Autoarea chiar si sugereaza in cheia acestui poem: \"veți spune că nu e nimic original în asta\".

Corect, o plictiseala de moarte!

In rest numai de bine, textul are un final bun, primele doua randuri din ultima strofa sunt reusite:

în fiecare zi îmi spun că voi îmblânzi dimineața
o voi frânge să-mi iau partea pe care-o las în ea

Pe Valeriu, sau mai bine zis, poezia sa o cunosteam inainte de a intra la inchisoare. Atunci nu atragea in mod special atentia. Se pare ca locul detentiei i-a adus o alta sursa de inspiratie si, poate, de ce nu, poezia este percepe acum ca si purificare. Am citit Arlechinul si pot spune ca sunt si poezii reusite, si mai putin reusite, se simte o diferenta, se simte o revolta, se simte nevoia de a fi, de a spune. Deocamdata insa poezia lui Valeriu are stimgatul detentiei, as fi vrut sa vad adevarata sa putere de creatie in afara zidurilor, in jungla vietii, in supravietuire, in responsabilitate!
A scrie poezie intr-un mediu in care nu poti sa te manifesti intrutotul, sa experimentezi realitatea, ci doar sa ti-o imaginezi, ii aduce poeziei sale un stigmat.

Evident, lumea este impresionata de aceste fenomene si uita ca mai sunt poeti care trag cu dintii de o coaja de paine, care nu au bani sa publice o poezie intr-o revista. Ca prefera sa-si hraneasca familia decat sa publice o carte.

Astfel, paradoxal, Valeriu este un Poet, repet, un POET privilegiat. Iar in jurul lui este un mecanism al punerii in scena, al publicitatii, care ii va diminua aura personala de poet, care il va urmari tot restul vietii sale.

Sunt un pic trist. Poetii nu trebuie sa ajunga in inchisori pentru a fi cititi, pentru a fi apreciati. Ipocrizia noastra e de vina. Sensibilizam la tragedii vizibile, incapabili sa vedem tragediile de zi cu zi ale atator alti scriitori.

Dar, revenind la oile noastre, creatia trebuie totusi apreciata, mai ales ca vine ca si purificare. Nu este o purificare in fata audientei, ci in fata marelui creator. Nu Lamureanu este mentorul lui Barbu, ci bunul Dumnezeu, cel care aranjeaza lucrurile de o maniera impecabila.

Pentru faptul ca incearca sa se autodepaseasca, sa evolueze pe calea spirituala prin poezie, Valeriu Barbu merita felicitari.

Ramane de vazut, repet, pana unde poate merge cu imaginatie in detrimentul vietii traite, experimentate, si cat anume procentual poezia sa poate fi un surogat al existentei in afara gratiilor.

Multumesc pentru atentie, felicitari Mariei pentru articolul vast. Imi cer scuze pentru eventualele greseli, am scris comentariul dintr-o suflare.

nu neg faptul ca unele poezii de ale tale imi plac foarte mult, era pur si simplu o observatie de care poti tine cont astfel incat scrisul tau sa se amelioreze. daca vei tine cont sau nu, eu nu pot decat sa-mi spun sincer parerea de fiecare data. mult succes iti doresc.

secunda se surpa-nlauntru este o imagine frumoasa, puternica si tragica in acelasi timp. cred ca este piatra filosofala a acestui text. numai de bine.