șters

Stimate domnule Stanica Ilie Viorel, mă bucur dacă intervenţia mea a fost constructivă! În proză, unde avem de-a face cu fraze mai lungi, construite din propoziţii consecutive, intercalate, interogative etc., construcţiile pleonastice nu deranjează aşa de tare, pe când în poezie, unde se umblă la concentrarea cuvintelor pe lungimea unui vers, trădează o anumită stângăcie. Nu este o regulă impusă de nimeni, ci doar un lucru observat după lecturi aprofundate. Vă voi urmări cu atenţie!

erată: renunțându-se

S-ar mai putea umbla la exprimarea poetică, renunâțându-se la verbele pleonastice sau la verbele de poziționare: "d'aia ai tot privit pe geam, să vezi" (să dezlegi ar fi o sugestie). Se vede că vă place ritmul interior, că vă plac și rimele la distanță, dar se poate jongla mai finuț cu cuvintele, fără să se piardă deloc melodia curgerii textului. Și aici la fel: "s-a auzit din dreapta ochiului drept, unde stătea luna încruntată, că era deranjată de țopăiala soarelui." Mai degrabă: "s-a auzit luna încruntată / din dreapta ochiului drept / vădit deranjată / de țopăiala soarelui. În rest, e destul de bine!

Un poem cu aer filosofic, care îmi amintește de Borges. Se simte aici o preocupare minuțioasă pentru construirea imaginilor cât mai sofisticate, o nevoie de a se demonstra cultul paradoxal al gândirii filosofice, însă lipsesc două lucuri esențiale: continuitatea ideatică și fiorul liric. Iar pe acestea le-am remarcat în alte poeme ale poetei, deci se poate. Este foarte greu să rămâi la sfârșit cu o idee de ansamblu, chiar dacă aceasta este sugerată de titlu. Ce-i drept, se pot extrage câteva aforisme valoroase din text: Somnul e anestezicul timpului, Plutirea e necesară ca pâinea, Neînmulțită în rădăcina cuvântului, hrana doar amăgește etc. Ceea ce este îmbucurător!

Timpul trece peste toți poeții și îi maturizează. Dragostea lor rămâne principala armă împotriva nimicniciei. Domnul Leonard Ancuța a devenit un poet foarte profund, transcendental pe alocuri (prin venela sale urcă visele morților), fără să renunțe la acea dragoste năstrușnică, la acel ludic specific poeziei sale. Și îmi mai place de acest poet și fiindcă a renunțat (cel puțin în acest poem) la acea vulgaritate excesivă, un episod trecător în cariera multor poeți. Mă bucur pentru domnul Leonard Ancuța și îi doresc mult succes!

Un poem foarte bun, cu iz stănescian (zborul, pasărea, piatra). Mă bucur să vă descopăr aici, pe Agonia! Metempsihoză, transcendență, teme profunde. Cred că pronumele personale mea, mele, puteau fi eliminate, dar asta rămâne la latitudinea autorului. Iar la final, sufletul dacă este "liber", nu are nevoie să fie lăsat. Tocmai de aceea, "liber" poate fi scos. Iar ordinea acțiunii ar fi alta. Îmi voi lăsa sufletul / să ațipească puțin / în legănarea albă a pietrei / apoi mă voi încredința / umbrei. În orice caz, mi-a plăcut acest poem și vă felicit!

De vreo 20 de ani îl știu pe agonistul Liviu Nanu, un umorist inconfundabil care jonglează cum vrea cu versurile, binedispunându-ne. Acest text pare a fi dezvoltat în jurul celebrului banc care ne întreabă ce scrie pe aeroportul canibalilor. Răspunsul, bine ați venit, mânca-v-aș!, vine mult mai dezvoltat, din partea lui Liviu Nanu, care ne fierbe pe toți în cenaclul lui de plăcere. Dulcea ironie de la final e cireașa de pe tort! Felicitări!

Felicitari inca o data pentru carte! Texte valoroase, coperta cu mesaj. Fata in fata cu bolovanul propriei neputinte, bolovan care se impotriveste transcendentei. Sunt tare curios cand va reusi Teodor Dume sa ridice bolovanul acesta pana la cer, sa il zideasca in templul paradisului. Teodor Dume si-a facut din suferinta un perpetuum mobile poetic (Se aseamana foarte bine din acest punct de vedere, dar și stilistic vorbind, cu excelenta poetă Angela Marinescu, v. poeme precum "Când totul va fi liniștit", "Acum, în întuneric", "Strigăt", "O lume slabă"), isi intoarce suferinta pe toate partile, valorifica la maxim orice durere, orice obsesie, orice intunecime, orice absenta. Nu e nici primul si nici ultimul care face acest lucru, dar curiozitatea mea personala se leaga mai mult de pasul urmator pe care sper sa-l faca, pasul transcendentei. Chiar, nu ar fi minunat sa vedem o transformare miraculoasa spre o poezie mistica si luminoasa, o poezie transcendentala, asa cum a facut-o inegalabilul Tagore? Dar ce va fi, vom vedea. Sunt etape si etape. Deocamdata, ne bucuram de ceea ce primim in acest moment.

Felicitari! Aforismele dumiene sunt usor de respirat, usor de asimilat, fiindca ele nu fac parada metafizica, poetica sau filozofica, ci pun accentul pe sensul cel mai apropiat sufletului. Cu toate acestea, in multe cazuri, ele pastreaza si o doza de mister, provocandu-te sa cauti singur, asa cum am mai zis, drumul spre fericire, adevar, absolut. Ca o observatie personala, cred aforistul merge merge pe directia Iorga-Paler, punand accent pe moralitate. Unele aforisme poarta aura modernitatii, altele reiau, sub o alta forma, sensul unor aforisme care au intrat in constiinta colectiva a umanitatii. Ceea ce demonstreaza ca exista o continuitate intre trecut si prezent.

Domnule Victor Țarină, eu nu sunt epigramist, dar m-a inspirat comentariul dv. și vin cu o lovitura din talent:

"Talent"

talentul e talent
chiar dac-ai scris mai lent
sau dacă ai lucrat
la foc automat

talentul e talent
și este permanent
la cei care-au crezut
în ei, de la-nceput...

talentul e talent
și este rezistent
în fața celor răi
ce scuipă-n ochii tăi

talentul e talent
și este abundent
în sufletul curat
și-n gândul luminat

talentul e talent
și nu e dependent
de gloata de lingăi
și cea de nătărăi!

Știu că aveți mulți prieteni pe Poezie.ro, dar cu timpul se vor rări. Vina o aveți doar dumneavoastră, fiindcă scrieți prea bine. Corbu dă multe verdicte, greu de digerat de versificatorii mărunți. Aparenții prieteni se vor risipi ca fumul, adevărații prieteni vor fi doar aceia care văd în poezie o eliberare, o evoluție a spiritului, o familie frumoasă, și nu o competiție cu clasamente și premii. Corbu, un mare berbec al poeziei, un lider, a dat verdictul, cam același pe care l-au dat Grigurcu, Tupan și alți critici mari. Eu nu ma situez la categoria critici, dar cred ca am observat evolutia poeziei dumiene inca de pe vremea cand autorul inca nu stia cine este, dar eu stiam incotro se indreapta. Trebuia doar un imbold. Felicitari, bine ati venit si revenit in marea poezie a lumii!

Felicitari! Nu-i poti spune unui vulcan cand sa erupa, nu-i poti spune unui om cand sa-l doara, nu-i poti spune unui creator cand sa creeze. Iorga a scris peste 1000 de volume si a ajuns un titan. Totul se intampla asa cum trebuie sa se intample, poetul nu trebuie sa-si explice motivatia, caci actul creatiei este un "pact" tacit intre el si divinitate. Teodor Dume este un nume care va ramane, el scrie o poezie care atinge. Numai adevaratii iubitori de poezie se vor bucura pentru realizarile sale.

Domnule Teo, te rog să nu te legi de președintele nostru. Domnia sa încearca să se apropie de condiția omului obișnuit, apelând la umor. Sau poate ca este sincer și, după opinia dânsului, niciunul dintre acei poeți nu este "bun", ci "bunicel". Sau poate că a ramas cu niște amintiri frumoase de la turnirul de la Neptun. Acolo, când trec fetele pe malul mării, orice critic, oricât de mare ar fi, poate scăpa, la o bere, o "bună" sau o "bunicică" printre buze::)) Ce-i frumos, și criticului îi place!

La concursurile astea, ar fi fain dacă și poeții ar premia criticii din juriu pentru poezia pe care ar încerca să o scrie.

Totuși, nu știu ce-i veni domnului Manolescu cu expresia "Noi trecem, poeții trec...". Prea mult pesimism în vorbele dânsului. Poeții sunt nemuritori, iar poezia lor va străbate cerurile transcendenței. Dar sa fim bine intelesi, nu este vorba despre poeții "bunicei"))

Domnule Paul Bogdan, v-ați chinuit o zi întreagă să-mi dați un răspuns inteligent, dar v-ați chinuit degeaba. Eu m-am lăsat de rugby în urmă cu 11 ani, iar de atunci am scris peste 30 de cărți, unele dintre ele fiind apreciate de critici serioși, nu de preoți sau măicuțe. Asta înseamnă să evoluezi. Îl am ca model pe Tudor George (Ahoe), mare poet și rugbyst, și chiar mi-ar plăcea să calc pe urmele lui. Și dumneavoastră puteți evolua ca scriitor, călcând pe urmele scriitoarei cu care ați debutat în tandem. În rest, v-am dat câteva citate din biblie, pe care orice slujitor al Domnului ar trebui să le cunoască. Și acum o să vă las dv. ultimul cuvânt, ca să mai dregeți bsuiocul în fața celorlalți. P.S. Vă garantez că dacă aș fi fost editor pe Agonia, aș fi știu cum să fac o grămadă ordonată, pe când dv. nu ați știut cum să vă salvați turma. Tocmai de aceea, îmi permit să vă dau câteva sfaturi. Și vă mai amintesc un lucru pe care nu l-ați respectat pe Agonia: "Dar voi ați mâncat grăsimea și cu lâna v-ați îmbrăcat; oile cele grase le-ați junghiat, iar turma n-ați păscut-o. Pe cele slabe nu le-ați întărit; oaia bolnavă n-ați lecuit-o și pe cea rănită n-ați legat-o; pe cea rătăcită n-ați întors-o și pe cea pierdută n-ați căutat-o, ci le-ați stăpânit cu asprime și cruzime. (Iezechiel 34). Aveți ultimul cuvânt, Domnul să vă ajute!

Domnule Paul Bogdan, știu că pe dv. vă impresioneaza profund "oamenii", mai ales după ce aleg alte destinații... Știți, toate se întâmplă din voia lui Dumnezeu, Dumnezeu lucrează prin noi, iar dv., un om înțelept și credincios, un slujitor al Domnului, ar trebui să luați lucrurile mai în serios atunci când vi se dau semne. Aveți mai mult de câștigat dacă vă aplecați urechea și sufletul la nemulțumirile oamenilor.

Și eu m-am simțit pe Agonia, cândva, ca într-o familie, în preajma unor oameni speciali. Fiind unul dintre cei mai bătrâni de pe Agonia (din 2002), știu multe, foarte multe. Știu ce înseamnă să fii tratat după nume, după reputație, și nu după valoarea unui text. La un moment dat, furios fiind că textele mele ajungeau la atelier la ordinele unui editor care era în cârdășie cu câțiva steluțari care nu mă aveau la inimă, am introdus un poem de Neruda, tradus, evident, în românește. Editorii erau atât de slabi pregătiți și aveau atât de puțină cultură încât habar nu aveau că Neruda e autorul. Iar textul genial al lui Neruda a ajuns, evident, tot la atelier. Văzând cum stau lucrurile, mi-am făcut clone, ca să testez suspiciunile mele. Culmea, textele pe care le publicam de sub clone erau înstelate și apreciate chiar de cei care mă atacau cu orice ocazie, iar textele publicate sub numele real erau, în continuare, înjosite. Și la cine te puteai plânge? Cine băga textele la atelier, cine le recomanda fără să știe nimeni? Așa ceva era inadmisibil. Niște neica nimeni făceau pe dictatorii pe Agonia, iar lui Paul și lui Radu prea puțin le păsa de acest lucru. Nu le-a păsat nici de atacurile lui Mihai Zabet, omul care executa, la rândul lui, ceea ce i se dicta de sus. Cei care executau ordine, atacând autorii valoroși sau oamenii care aveau curaj să ia atitudine, erau recompensați, ulterior, cu steluțe și cu creșterea nivelului. Ce s-a schimbat de atunci și până acum? Textele autorilor ajung în continuare la atelier, după bunul plac al unor editori care nu se pricep la literatură. Textele proaste ajung să fie recomandate, de aceiași editori. Steluțele se acordă reciproc, tu îmi dai mie o steluță, eu sau prietenii mei îți vom da alta mai târziu. Aceleași manevre, aceleași bisericuțe, aceeași lipsă de cultură, aceeași lipsă de valoare. De foarte multe ori am propus o schimbare. Am propus să se coopteze oameni valoroși în echipa editorială, am propus desființarea atelierului. Propunerile mele ajungeau la offtopic sau erau șterse direct, fără nicio explicație. Pentru o vreme nu mi-au băgat textele la atelier, că bătea prea tare la ochi, în schimb îmi întârziau intenționat postarea textelor pe prima pagină, încât să nu fie citite. Textele mele aveau 10-20 de vizualizări înainte de a fi postate pe site, ceea ce demonstra, clar, că editorii accesau textele, le citeau, dar nu le aprobau intenționat, că așa hotărâse cineva care avea putere de influență și de decizie. Așa că îmi retrăgeam textele și le repostam, ca să fie citite. Textele ajungeau, în acest fel, să fie refuzate permanent. Nu sunt singurul care a trecut prin aceste experiențe neplăcute pe Agonia. Au fost zeci de cazuri. Iar Radu vine și ne povestește de democrație și agora. Nu a fost niciodată așa ceva aici, Radule. Fără o remaniere dură și fără investiții, Agonia se va duce la vale, ușurel-ușurel, până când va ajunge un site vizitat de 5-6 persoane pe zi. Lumea va renunța treptat-teptat la toate atelierele de literatură de pe Net, deoarece nu există nicăieri democrație, peste tot sunt jocuri de interese și manevre. Oamenii se duc pe Facebook deoarece acolo totul se postează, totul este vizibil și poți să-ți exprimi opinia fără să fii înjosit. Oamenii își creează grupuri la care aderă cei care prețuiesc alți oameni și sunt cu adevărat interesați de creațiile lor. Sincer să fiu, nu vreau să dau în Agonia, ca într-un câine muribund. Aici m-am format, de aici am plecat, aici am cunoscut și oameni valoroși. Dar nu prea văd că s-ar vrea, cu adevărat, o schimbare radicală și benefică. Acest concurs de promovare mi se pare mai degrabă un test pe o broască moartă căreia i se verifică reflexele.

"Iubești literatura?" – Citește mult, fii pregătit

"Ai timpul și dispoziția necesară pentru a-i susține și ajuta pe cei care îndrăznesc a se exprima în spațiul public?" – Cine este valoros și are timp și dispoziție, când timpul și dispoziția înseamnă bani?

"Poți fi obiectiv și imparțial respectând politica editorială a acestui site, etica și deontologia jurnalistică?" - Câți au fost obiectivi și imparțiali pe acest site?

"Ești capabil să gestionezi un conflict fără a te lăsa antrenat în el?" – Cine a gestionat conflictele în urmă cărora au plecat de pe Agonia atâția scriitori valoroși?

"Dacă răspunsurile acestor întrebări sunt pozitive, ai șansa de a face parte din echipa editorială a acestui site." – Și cum verificați voi dacă cei care răspund pozitiv întrebărilor sunt oameni de cuvânt? Cum verificați priceperea lor? După ce criterii? Sau vă căutați omul potrivit, care să tacă și să execute?

Bani, oameni valoroși în echipă, remaniere dură. Dacă nu reușiti, scoateți site-ul la licitație și lăsați-i pe alții să-l administreze.

„Agonia a mers întotdeauna pe o idee de democrație și de agora” (Radu Herinean). Din contră, Agonia nu a mers niciodată pe această idee. Prin faptul că s-a acordat unor amatori (cu puține excepții) putere de înstelare sau punere în atelier a textelor, s-au creat găști de veleitari care s-au gratulat reciproc și care și-au bătut joc de textele valoroase ale unor autori serioși care aveau rezultate în lumea literară adevărată. Când cineva avea curajul să spună lucrurilor pe nume, comentariile ajungeau la offtopic, nivelul era redus drastic, textele ajungeau la atelier fără explicații (chiar dacă erau mai valoroase decât textele recomandate). Ca să supraviețuiești pe Agonia, trebuia să fii diplomat (ipocrit), să le cânți în strună celor care dețineau puterea. Numai așa aveai șansa să ajungi pe prima pagină și să fii recompensat de subalternii șefilor mari. Iar șefilor mari (Paul și Radu) nu prea le-a păsat, ei aveau nevoie de cineva care să mențină activitatea pe site, aveau nevoie de stări conflictuale, de rating, puțin le păsa că autorii valoroși sunt înjosiți și alungați de pe site. Iar acum, când majoritatea autorilor valoroși au ales locuri unde există o atmosferă mai plăcută, unde există mai multă corectitudine și transparență, șeful mare spune că va umbla la imaginea site-ului. Eu cred că „Oricâte măști strălucitoare ne-am pune, n-o să ne luminăm niciodată la față…”. Dacă nu sunteți în stare să investiți masiv pentru realizarea proiectelor menționate de mine mai sus, dacă nu sunteți în stare să faceți o remaniere dură pe Agonia, nu veți avea viață lungă. Și nu mi-ar plăcea acest lucru, chiar dacă…

Paul Bogdan, pentru salvarea Agoniei este nevoie de bani. Bani pentru cooptarea unor critici valoroși care să fie plătiți pentru un număr de comentarii/cronici pe lună, bani pentru organizarea unui concurs literar anual cu premii substanțiale (premii în bani, publicare de volume etc.), bani pentru publicarea unor antologii sau a unor reviste care să conțină texte valoroase (căci fără ISSN sau ISBN, tot ce există pe Internet este sortit anonimatului sau dispariției definitive). Deci este nevoie de oameni cu putere financiară și verticalitate. Altfel, steluțele acelea cu care se premiază textele nu valorează nimic. A fi steluțar sau a primi steluțe nu mai înseamnă nimic. Ah, poate doar să faci parte dintr-o gașcă de veleitari care se gratulează reciproc, păcălindu-se unii pe alții, dar și pe ceilalți, că sunt autori valoroși.

Aveti splendide imagini, precum definitia aforistica "busole ne sunt absențele pe care generos ni le dăruim reciproc", pe care Cioran ar fi invidios, "țipătul ruginit în deșertul tăcerilor arse" etc. In fiecare text de-al dv. gasesc filoane de mare poezie, care asteapta sa fie descoperite de cautatorii de comori spirituale. Imi place si felul in care abordati poezia. Uneori scrisul sugereaza durerea absentei a ceea ce suntem (amintind de filozofia lui Sartre sau, mai recent, de unele poezii de-ale Blandianei din Orlogiul fara ore), alteori folositi imagini suprarealiste, construite simplu, prin juxtapuneri extrem de inspirate si sugestive, in stilul lui Octavio Paz. Si aveti curgerea care vine dintr-un launtric incandescent. Pe cand urmatorul volum de poeme? Ma intereseaza o carte cu autograf.

Stefan Ciobanu e un poet sarguincios si ambitios, fidel unui suprealism straniu si dificil de inteles in multe poeme. In unele locuri se simte influenta lui Naum si mi-e teama ca aceasta sa nu-i limiteze deschiderea. Prezentarea lui Al. Cistelecan este echilibrata si sfatoasa, ceea ce face ca demersul creator sa para mai credibil. Mi-ar fi placut ca acest critic sa fie mai convingator in ceea ce-l priveste pe autor ("pare mai degrabă", "mi se pare mie"), dar poate ca este greu, chiar si pentru o minte luminata, sa patrunda in toate articulatiile suprarealiste ale acestor versuri. Cert este ca Vlasie face treaba foarte buna cu Paralela45, incercand sa aduca in atentia cititorilor diverse voci interesante, iar criticii cu care colaboreaza isi fac treaba cu maxim profesionalism. Felicitari pentru acest nou volum!