Poezie
bronhospasm
2 min lectură·
Mediu
orice cuvânt al meu devine un sunet de împușcătură
un mușcat de gât
o noapte interminabilă și rece
în care împart oamenilor rătăciți pe-afară
nasturi pentru paltoane
ce frig o să mai vină
dragul meu prieten stelar
care stai sub plapumă
la sute de kilometri distanță
și plângi prin somn
și visezi cum tocmai
m-ai îngropat sub un nuc uscat în mijlocul grădinii
iar eu dedesubturi scriu peste pământ
despre mine
despre tine
despre ei toți
nenorociții care n-au iubit
și s-au prefăcut
și n-au crezut
că
peste pământ va da o ploaie incredibilă într-o zi când
toate se vor topi și mă vei revedea
la fel de frumoasă
știi, tu, frumusețea mea violentă de care mi-e jenă cum
jenă mi-i de grija maternă pe care o simt
pentru toți nenorociții
pe care i-am iubit
mă vei privi ca pe o himeră cu un trandafir alb
înfipt în laringe
vei vedea în jurul meu cum se întind rîuri de lapte gras
cerul va fi ca o pastă finetti
mă vei dori
va fi ca atunci când faci dragoste și te îneci
în propriul plâns
eu nu voi avea decât o mare dorință de aer
și poate încă această greață milenară pe care chiar acum
o fac publică
MEMORIA HIENEI, 2018
076325
0
Ș
