șters

Textul Elenei Papadopol nu e rău. Nu e rău deloc. Tematic, stilistic și sentimental se aseamănă cu poemul Anei Blandiana - Îți aduci aminte plaja? Începutul poemului mai sus amintit e cuminte, ca și în cazul poemului doamnei Papadopol: "Îţi aduci aminte plaja / Acoperită cu cioburi amare/ Pe care /Nu puteam merge desculţi? Felul în care/ Te uitai la mare/Şi spuneai că m-asculţi?" După începutul cuminte, Blandiana apelează la pescărușii isterici și stănescianul dangăt al clopotelor unei nevăzute biserici, pentru a crește intensitatea auditivă. La polul opus, Elena Papadopol mizează pe mângâiere peste gânduri trezite, o blândețe intâlnită și la nobelista Szymborska. Ea preferă cântecul precum atingerea, apelând la actul delicat și armonios al cunoașterii și al iubirii. Blandiana, o poetă cu personalitate diferită, preferă totuși anotimpul rece, ninsoarea amestecată cu păsările și finalul transcendental al mării ca o pleopă care se închide peste ochiul actantului. Deschiderea filosofică a Blandianei vine și din trăsăturile borderline ale zodiei de foc care îi marchează personalitatea și, implicit, versul. Elena Papadopol nu este așa. Ea mizează pe ars poetica la final, cuvintele născându-se odată cu sărutul. Cred că tinde ca delicatețe, blândețe, căldură, liniște, mai mult spre Szymborska decat spre Blandiana. Szymborska spunea, de exemplu: "Pe degetul meu arătător/Marea Caspică e o mare deschisă,/Pacificul liniștit se varsă cuminte în Rudawa/" , Evident, comparațiile între poete le-am făcut analizând doar câteva poeme, fără să compar cariere, unde doamna Papadopol e mult în urmă. Dar, stilistic și tematic vorbind, există asemănări. Concluzionând, poemul are puterea de a transmite o stare, chiar dacă nu are straturi de adâncime filozofică. El se adresează simțurilor, nu rațiunilor adânci. E tactil, auditiv, vizual, simbolist, romantic. Ca să fie și mai valoros, poate că i-ar prinde bine un pic de adâncime metafizică. Măcar o perlă, pe undeva. Dar chiar și fără ea, poemul produce o emoție. Ori, un poem care emoționează, chiar și un pic, nu e un poem ratat. Eu am fost emoționat. Poemul nu este de stea, dar e un poem decent.

poate că nu ar fi trebui să scriu nimic despre acest text. Dar aşa cum mi-am permis să corectez şi să critic dur anumite texte ale tale, aşa mi se pare normal să le apreciez pe cele reuşite, INDIFERENT de energiile din jur. Mă doare fix în CUR de cum se va interpreta gestul meu, tu să fii sigur că textul tău merită. Să nu ai nicio îndoială, chiar dacă alţii vor ignora textul tău din cauza prezenţei mele. Eu merg pe un principiu clar în viaţă şi în lumea literară. Ce e scris, scris rămâne şi mă va urmări toată viaţa. Tocmai de aceea, nu ofer laude gratuite şi nici nu replic, prin cronici negative, la atacuri. EU am lûdat, çn cronici, chiar şi autori care m-au atacat vehement, cum ar fi cazul lui Andrei Ruse. Opera e sfântă, e dumnezeiască... Şi sper să postezi texte bune cât mai multe, nu eseuri amestecate cu căţeluşi....

depărtările albe

ce fain a dezvoltat ilie ideea veşniciei dintre început şi sfârşit, acea dilatare a clipei extatice. Fiindcă invocă şi pulsul, îmi aduce aminte de Cioran care spunea că Dumnezeu este intervalui dintre două bătăi ale inimii. În partea a doua, îndemnul de a păşi prin ploaie, parcă ar vrea să contrazică spusele lui Woody Allen, cum că ploaia spală amintirile de pe trotuarul vieţii. Ploaia devine liantul dintre cer şi pământ, făcând legătura indestructibilă. Şi este totodată un joc, un cântec, un ritm. Excelent, Ilie!

un text cu iz sorescian, parcă ar fi preambulul poemului Zbor, al marelui poet:

Și zbor cu glastre-n brață
Prin liniștea măreață.
Și-o cioară subțioară
Mi-arată cum se zboară.

Felicitări!

scriu cel mai bine despre mama lor. O simt, o iubesc, o cheamă la sufletul lor din depărtările ale ale paginii. Pentru această chemare, nu e nevoie de puncte cardinale, nu e nevoie de busolă. Iar ea, atinge jumătatea de infinit, cu lovitura de zaruri a valului (frumoasă imagine acolo!) Am citit cu deosebită plăcere!

pentru fiinţa dragă care nu mai este. Am citit cu emoţie şi am plâns în mine.

si ma retrag din orice discutie

unii dintre acoliti vor veni cu tot felul de pareri, atacuri si alte chestii, menite sa complice lucrurile. Singura analiza, pe fapte concrete, pe limbaj, pe incalcarea regulamentului, pe abuzul de functii, ii apartine lui Herinean, dupa ce se va consulta cu toti editorii. Pana atunci, ma retrag din orice discutie, asteptand o decizie din partea sefului acestui site. Nu voi mai discuta nici cu individul, nici cu acolitii lui, fiindca am lucruri mai bune de facut in viata. Ma voi dedica textelor care merita sa fie comentate, autorilor care merita sa fie ajutati, si cu asta basta. Bye.

pentru atacurile la persoana. Ai folosit cuvantul haita in ceea ce ne priveste. Vreau sa vad ac esti barbat si stii sa-ti ceri scuze. Si vreau sa vad ca spui ca tu nu esti LUMEA, ca tu esti doar un individ, cu parere personala. Hai, fii barbat si procedeaza cum trebuie.

ce-a fost, a fost. Conflictul meu cu Dragoş a plecat de la o confuzie gravă, s-a recunoscut asta şi s-a încheiat problema între mine şi Dragoş. Din moment ce noi recunoaştem că a fost o neinţelegere şi nişte chestii spuse la nervi, pentru a ne răzbuna unul pe celălalt, de ce unii dintre voi continuă să ne judece după nişte lucruri care s-au rezolvat pe cale amiabilă şi respectuoasă? De ce se aduc mizerii din trecut şi ni se aruncă în faţă? Dar, şi mai rău, de ce există atacuri la persoană şi încălcări ale regulamentului din partea unui individ care ar trebui să aibă un comportament împăciuitor, calm, şi care ar trebui să facă comentarii strict pe text?

Şi de ce reciprocitatea noastră trebuie să fie catalogată drept greţoasă. Nu avem voie să gândim asemănător? Şi de când te consideri tu a fi Lumea, spunând că reciprocitatea noastră este greţoasă, de vreme ce sunt o grămadă de utilizatori care ne mulţumesc mie, lui Dragoş, Elenei, pentru comentariile noastre constructive? De când eşti tu Lumea, măi EMil? De când eşti avocatul LUMII? De când îţi permiţi tu să vorbeşti de haită? De când eşti tu purtătorul de cuvânt al LUMII??

Înţeleg că Dragoş a greşit în trecut. Şi eu am greşit şi cred că şi mulţi alţii au greşit. Şi tu ai greşit, prin propaganda ta, din cauza unei proaste exprimări. Acum tu vii şi generalizezi pe aici, şi spui despre noi că facem comentarii în haită la adresa celor care nu au fost de acord cu noi? Păi tu nu vezi, măi Emilian, că iar ai probleme de exprimare, că nu îţi poţi controla limbajul, folosind cuvântul haită? Păi ce, noi suntem animale? Câini sau lupi umblând după pradă? Ce este cu limbajul acesta al tău impardonabil, jignitor? Nu este acesta atac la persoană? Nu avem voie să avem păreri similare? Nu avem voie să ne apărăm textele sau propria noastră moralitate, în faţa unor indivizi care ne compară cu nişte animale, aşa cum o faci tu?

Care hărţuire a mea, măi, Emilian, la autorii care nu au fost de acord cu textele mele? M-am dus eu pe textele lui CT, ca să i le fac praf? M-am dus eu pe textele lui Leo, să i le fac praf? La Leo, am două comentarii apreciative, frumoase, şi doar unul negativ. M-am dus eu la textele lui Ilie să i le fac praf? Ce prostii vorbeşti tu acolo, măi Emil? Toate comentariile mele au fost constructive, toate au fost pe text. Vorbeşte gura fără tine, te crezi Lumea şi ne faci animale. Cu ce eşti tu mai bun decât noi? Ia hai să te văd cum îţi ceri scuze pentru jignirile tale!

un comportament tolerant şi binevoitor al acestui individ, fără atacuri la persoană, ar putea ajuta mult acest site. Nu trebuie să pleci tu şi nimeni pentru a se rezolva un conflict. Dacă noi toţi am scoate numai ce este bun din noi, site-ul ar avea enorm de câştigat. Eu ştiu o vorbă din bătrâni, că peştele de la cap se împute. Faptul că Agonia a pierdut mult din popularitate se datorează şi unei atutudini exagerate a unor editori faţă de membrii ei. Eu nu meritam să fiu jignit ca om, să mi se facă profilul patlogic, să fiu declarat megaloman şi alte câte. Tu nu meritai să îţi fie contestată activitatea de profesor, de critic, atunci când comentai textele. Doamna Elena şi nici noi nu meritam să fim târâţi în triouri şi tot felul de bisericuţe, doar pentru că rezonăm în gândire şi suflet la unele texte. Dacă de sus comportamentul critic era corect, pe text, nici noi nu am fi ripostat. Iată de ce zic că peştele de la cap se împute. Solicit schimbarea radicală de atitudine a individului şi luarea unor măsuri care să ducă la o activitate armonioasă pe site. Primul meu pas este ignorarea comentariilor individului, pentru a detensiona situaţia.

i s-au adus la cunoştinţă, pe Whatsapp, toate abuzurile şi încălcările de regulament. Eu sper, totuşi, să-l calmeze pe invidid. Ar merita şi o pedeapsă, o reducere de nivel, dar Radu e cam ocupat şi se pare că nu are timp să analizeze zecile de comentarii de pe site, un lucru de care individul reclamat se pare că profită la maxim. Oricum, am luat decizia de a-l ignora total pe individul reclamat. Să zică orice vrea despre textele mele. Dar dacă îl mai prind că se ia de oameni, de calităţile lor morale sau psihice, de activităţile lor, de funcţiile lor, voi cere exluderea lui de pe site. Un astfel de comportament este TOXIC.

Fiecare autor alege cu ce dorește să rămână în urma unui dialog constructiv. Dacă am fost de ajutor chiar și cu un lucru infim, sunt foarte bucuros.

când păsări anonime se nasc?

si cum ar fi cuiburi celeste, in locuri de ciuburile cerurilor, pentru a se evita repetitia deranjanta a r-urilor, ri-ri-lor?

când păsări nevăzute vreodată se nasc - dacă ele nu s-au născut, este evident că nu au mai fost văzute până atunci. Deci, nevăzute este în plus!

și nu vine nimeni să presară cu pâine - din câte ştie, conjugarea la conjunctiv, persoana a treia, este să presare

cât despre text, îmi place mai mult începutul, dar aici foloseşti o expresie rochia dimineţii, folosită şi de colega ta, Maria Elena Chindea, în poemul Desen pe stele căzătoare. Ar trebui ceva mai original, iar propunerea mea ar fi rochia de rouă sau de ceaţă a dimineţii, depinde ce îţi place mai mult!

Succes!

în loc de tetxul

reformulat, cu căţelul, reformulări

textul tău încadrat la personale, se compune din două părţi. Un eseu, care poate fi scos foarte frumos din întreg şi refurmulat pe alocuri, acolo unde exprimarea este mai ciudăţică. Iar cealaltă parte că căţelul, o chestie mai personală, care nu îşi găseşte locul în eseu. Acum, referitor la tetxul tău, se vrea a avea un iz cioranian. Insăşi concluzia tetxului, pe care mi-o formez singur, mă duce la gândul unui citat de-al lui Cioran: "locul nostru este undeva între fiinţă şi non-fiinţă, între două ficţiuni"

referitor la refurmulări: "dacă atingem copacul, vom simți cât de aspră este scoarța lui, adânciturile, mirosul, poate chiar și energia pe care acesta o emană...". Poţi pune acolo "asprimea scoartei", ca sa aiba textul cursivitate si legaturi corecte.

Mai e si problema majusculelor. In prima jumatate nu le folosesti la inceput de propozitii, in a doua jumatate le folosesti. Ce-i asta, un text hibrid, doar pe jumatate postmodern? Deci, ar trebui sa te decizi asupra majusculelor, asupra genului, asupra formei. Si ca un raspuns la intrebarile tale, as veni tot cu un citat din Cioran: "fara iluzie nu exista nimic, e straniu sa afli taina realitatii in irealitate."

si nu o sa mai deranjez cu supararile mele acumulate in timp. Am incheiat, aici, sub textul dv.