Țip și nu aude

Țip și nu aude A plecat A plecat și n-am s-o mai văd Era centura mea de siguranță Muntele pe care mă sprijineam Inteligența supremăm a familiei știa pe de rost versuri din Eminescu, Coșbuc, Blaga, Arghezi Reproducea scene din romane De parcă atunci le citise Sadoveanu, Tolstoi, Bulgakov, Balzac și alții pe care nu-i mai înșir Uneori îi reproșam Nu trăiești în realitate Poveștile pe care mi le spui Nu se potrivesc timpurilor noastre Până și pe Liza, câinele nostru ciobănesc O mângâia și îi cânta să o liniștească Plâng și nu mă aude A întocmit cinci lucrări de doctorat, Patru lucrări de licență Două lucrări pentru gradul de colonel Nu a cerut niciodată nimic Uneori o certam Fac asta ca să îmi exersez mintea Dar n-a avut grijă și de corp Avea o distincție nobiliară Pe care o moștenește fiica ei Cine va mai avea grija mea? Nu m-a certat niciodată Că doar nu eram sfânt Ca mine nimeni n-o să te iubească Era concluzia ei la orice prostie Pe care o făceam Îmi lua apărarea în orice împrejurare De poveștile mele îmi spunea: Pe asta arunc-o la coș Nu o tipări Asta însă e genială! Nu vezi că nu mă ia nimeni în seamă? Crede-mă! Am citit atât de mult Că pot să exprim o părere avizată Chiar și în timpul cât zăcea A întocmit două lucrări pentu masterat Una din studente a întrebat Ce vă datorez Doamnă Nimic, roagă-te pentru sănătatea mea Aceasta i-a mărturisit cumnatei mele N-am mai întâlnit o astfel de persoană Nu e doar specială e unică! Am devenit povară pentru fiica mea Lăsați-mă să mă eliberez Și a plecat Țip, strig, plâng, nu mă aude Fata mă liniștește Tăticul meu, ce vezi în sicriu Nu e mama E doar țărână Ai iubit la ea spiritul Și ăsta va rămâne Fetița tămâie mormântul Împarte pomeniri la oamenii nevoiași Continuă tradiția pe care o văzuse La mama ei. P.S. Era de o conștinciozitate ieșită din comun. Arhiva lui George Enescu aflată în podul muzeului a fost luată filă cu filă la analiză, clasată, inventariată. Sta în genunchi, în praf și mucegai și își continua treaba. Tot la acest muzeu a organizat seri muzicale cu elevi și studenți. Când aceștia prezentau recitaluri făcea prezentarea Ea. Primea multe flori de la copii, mămici, aprecieri și mulțumiri și asta a stârnit invidia directoarei, fosta ei colegă de bancă. A preferat să plece și-a dat demisia decât să se lupte cu ea... Avea un auz muzical absolut, Și despre vânt putea să spună în ce note muzicale șuieră. Când a plecat din învățământul superior ca să aibă grijă de mama ei, nu a trimis-o la azil, a lăsat cursurile pe care le pregătise pentru studenți și pe care nu apucase să le publice, persoanei care a urmat. Mama ei, la 97 de ani, o jelește, fetița mea cea mai scumpă și bună, cui m-ai lăsat...