Constantin Rupa

în tabloul crucificarea de paolo veronese eu sunt personajul din stânga jos soldatul care pune degetul pe rana lui christos arat atât de uimit fiindcă nu credeam că poate curge sânge din

ascultă vrei să îți spun un secret? în lumea asta de hârtie poetul e un țap ispășitor acuzat că a făcut din cuvântul de început baloane de săpun și dacă privești mai bine îl poți vedea trecând agățat

cineva bate la ușă poate sunt eu care când dau ocol cerului uit să mă întorc sau poate e îngerul meu păzitor care îmi e dator doi bănuți de pus pe ploape plus frunza de viță-de-vie din raiul numit

pe drumul spre birou am văzut un cal ce trăgea să moară zăcea în mijlocul străzii cu o rană adâncă în piept trecătorii îi ocoleau privirea rugătoare doar păsările ca un cor de bocitoare

I. pescarii scot din apa râului ce trece prin orașul meu resturi din flota pierdută a argonauților plus multe alte povești de adormit copiii seara pe bancă în fața blocului mâncăm semințe și scuipăm

când închid ochii te văd venind fosforescentă și diafană ca ielele-n crâng trupul tău compus din jumătate femeie jumătate demon jumătate vrăji mi s-a lipit de plămâni degeaba îmi tai sternul cu

depărtarea mă împarte în două ca toiagul lui moise valurile mării roșii o parte rămâne în urmă să care un sac menajer mare cât un sicriu o alta desprinsă de la pământ pâlpâie ca un lampion chinezesc

I. umbra mea ca o busolă arată dincotro ai să vii visele nechează și roșesc până în vârful urechilor când trebuie să spună ce ți-au pregătit așteptarea mă arde în piept cu fier înroșit nu-i nimic

I. prietenul meu imaginar poetul costel m-așteaptă în prag are mâinile legate cu otgon de vapor de toate femeile întâlnite noaptea în somn cele care îi lasă pe trup urme de gheare și colți să mergem

I. sub patul meu doarme un șarpe de laur/ cu dinte de aur care când nu mă devorează e paznic de far pe o insulă îndepărtată înspre mântuleasa colț cu știrbei poate chiar insula pe care profetul

chiar înainte ca tu să suni la ușă trag zăvorul cu graba unui clarvăzător dincolo de prag nu e însă nimeni doar zâmbetul tău care aprinde lumina pe hol amintirile dau năvală și fac patul să scârțâie

I. seara pun sub pernă poemele pe care nu le-am scris dimineața le găsesc scoase la imprimantă de parcă cineva trece prin circuitul meu sanguin și știe tot ce am vorbit pe whatsapp cu d-zeu speriat

am cumpărat de pe malurile senei un vechi tratat de alchimie liber secretorum regis calid de atunci visez că sunt midas și că preschimb în aur tot ce ating de la iubirile mele precoce până la iubirea

trenul trece printr-o lume ce încape în mine cu dacia noastră 1300 cu tot un zâmbet pe geamul aburit îmi amintește că pe aici a trecut fericirea când încă se mai măsura în tone fontă pe cap de

prietenul meu imaginar poetul costel care e încă virgin și locuiește într-un glob de cristal dând zilnic la lopată zăpezile de altădată se laudă că a învățat la seral să meargă pe apă să învie

la o răscruce de vânturi sf pătru mi-a ieșit în cale și mi-a spus nenicule ai grijă mare dacă te abaţi din cale la locul cu 4 izvoare/ cine bea de iele moare îți va ieși în cale demonul sub forma

în doniţi asinii aduc în cetate chipul profetului oglindit în bunar suie pe dunăre miroz de fanar covoare-nflorate în murmur surate plutesc pe cerul de-opal an după an în dulce alean răsună

de când păsări mari și negre dau ocol prin mine plămânii mi s-au umplut de cuiburi de ciori într-un cuib o pasăre clocește un ou ca cel pe care îl încondeia bunica să-l dea de pomană la

cai de mine potcoviți/ cu potcoave de argint numai tu s-auzi când vin cu paloșul la cingătoare/ cu limbile balaurului la cheotoare de-mi strigă orașu-n cale vai iar o vinit nebunu căpcăunu poetul

despre poetul pe nume costel unii spun că a refuzat să mai crească alții că a plecat în străinătate să caute minele regelui solomon doar mie mi-a spus că lucrează în schimburi la ultima lui carte și

să-mi atingi inima cu degetele tale care cresc fluturi să fiu iar deocheat/ de necurat/ sărutat/ cu buze de vârcolac/ condamnat să adun sub pleoape rune uitate dintr-o altă viață a mea aud

I. m-am născut pe strada karl marx din orașul karl marx de pe continentul karl marx și dacă îmi aduc bine aminte fata cu care m-am sărutat întâia oară se numea tot karl marx când am împlinit 7 ani

peste orașul acesta prea mic pentru aripile tale iubito tu treci magnetizând totul în jur o ploaie de stele te însoțește și ferestrele se mută după tine cu tot cu priviri de atâta uimire adâncă