Constantin Gabriel Obreja

Vântul ce bate din mare, caută să mă aducă la tine. Eu singuratec pe un munte călare, mă rog să rămâi lângă mine. Te privesc în ochii tăi mari și văd lumina vie din ei. Cerul lasă norii să

Vânător de vânătoare,cerb de noapte lânga două căprioare. Cad din gloanțe oarbe în iarbă, pușca mea rămîne oarbă. Vânător de vânt prin flori, cad din ploi pe pod de nori. Eu ce caut o lumină, o

Mi-ai tot furat din ochiul minții mele, ce te-a privit întâia oară, Și dezbrăcat de întuneric și de stele, lumina m-a lovit direct ca să mă doară. Din adâncuri și zări albastre a izvorât din foc

Mi-e dor de valul înalt de mare, ascuns la o răscruce dintre vânturi. Mi-e dor de razele de soare, ce mă ating pe maluri. De dorul meu și alte doruri multe, ne ferecăm adesea în noi. Iar din

Am drum lung să ajung la tine, Colții lupilor de afara sunt lângă mine. Nu vreau să te mai pierd din gândul meu Toată ruga mea e in piept la Dumnezeu. Mă tem acum de gândul tău, Cum biciuiește

Vînători de gînduri rele, printre cîmpuri de flori albe și flori triste, Îmi alungă malurile, apelor cu valuri strîmbe, ce îmbracă stînca rece. Dintre suflete uitate între nopți și zile, eu te

Mă opresc din fuga vîntului venit de nicăieri, lumină coaptă în rod de primăvară. Mă înalț în zborul meu de albatros, nemuritor în patimile toate. Eu te revăd în fiecare clipă din gîndul meu si te

Am sfărâmat piatra din mine cu ruga ce mă iartă mereu. Văd cum zburdă mânjii prin iarba cu colții unui copil. Mă dezmiardă simfonia potecilor verzi a Lui Dumnezeu. Alerg după mieii de lapte cu

Am apucat să beau din apa mării neatinsă de furtună. Și beat fiind în zori de zi, am lunecat într-un abis, Am căutat să te ating o clipă doar cu mintea mea nebună, Dar am aflat că tot ce îmi

M-am trezit din alintul viselor fără cuvinte. Cu rouă ating fruntea ta fierbinte. În simfonia unui covor de frunze moarte, Deschid o filă a vieții mele mai departe. Cu trupul gol de patimi și

Am intins bratele prin ploi, Eram cu vantul dintre noi, Si ne-am unit prin curcubeu, Intr-un fior de Dumnezeu Ma plec in ruga Sfanta, Pamantul tot acum cuvanta Ma plec in ruga unui cer

Mai trece o noapte luminile s-au copt in felinare. Iți caut trupul să-l mîngîi și mă aprind mai tare, Deschid o lume în care umbra mea âncet se pierde Văd armăsarii cărnii mele cum pasc din iarba

Astept sa treaca noaptea magilor,sa pot ajunge la capatul puterii lor. Sa ma mai nasc odata in lumea asta,sa-mi fure noaptea alba,grija si napasta. Am alungat din viata curcubee ce matura din ploi

M-am scuturat de spinii gîndurilor mele. Cu ape limpezi te-am botezat prin stele. Din umbrele nopții ascult șoaptele tale. Visele îmi par cu tine tot mai reale. Mîngîi vazduhul cu aripile

Șoaptele coapte prin noapte, se agață de mine în destine. Dorm norii sub stelele vii, vorbele tale se bagă în mine. Sărutul trandafirului galben, îmi dă o picătura de sînge. Din dorul de tine

Singur prin lume, calc iarba nesupusă de vânt, Vorbele mele înfloresc pe pământ. Taina furtunii gândului meu, se ascunde în mare, Când Doamnul mă iartă și-mi dă alinare. Sunt vânat de corbii

Numar fulgi de nea din privirea norilor tari, Cu mantii argintii se depun in aceeasi culoare. Ma adun cu tine la gura sobei ce ma cheama de afara. In umbrele focului viu ne iubim, Parfumul

Soarele maiestos a fluierat peste un pântec de mare. Þărmul așteaptă urmele tale să atingă ochii mei. Albatrosul singuratec zboară din cuibul de vise stelare. Acum tu rămâi ascunsă dincolo de un

Toarnă sângele meu în carafa cu vin și spală clipa de atâta venin. Udă cu ploi singura floare ce mușcă din valul de mare. Vino iubito pe țărmul ce păstrează urmele noastre, cum stâncile sacre

Mi-a adormit visul în palma murdară, de colbul de țară. Noua ne mai pasă de lumea de afară, pe drumul de seară Totuși mai cred că nimfa se coboară în vîntul de ceara. Să smulgă din gîndul tras pe

Mi-e dor de valul înalt de mare, ascuns la o răscurce dintre vînturi. Mi-e dor de razele de soare, ce mă ating cu salcii printre maluri. De dorul meu și alte doruri multe, ne ferecăm adesea în

Te-a adus marea pe insula mea pustie, Þărmul zăcea singuratec în arșița nopții. Ghearele vânătorului de inimi s-au tocit în mine. Vântul mi-e paznicul viu, o rază a sorții. Izvorul de viață