Constantin Enianu

Nu-mi pasă de stilul serafic. Ce-i simplu, sublim e pe gene, Și-n brațe un meșter edafic Sub semne eternul să cheme. Totul este permis pe glie Când grâul copie-n vară Sudoarea de braț,

Te iubesc când mă comport stângaci Nerecunoștința stându-mi în față — Tabula rasa c-o inimă de cârpaci Și conștiință care-ngheață Astfel ești tu — însemnată-n uitare Crezând că ai

Regulile polemicii civilizate, stabilite de Universitatea din Oxford, în anul 1890 1. În orice polemică științifică, socială sau politică, discuția trebuie să se rezume la schimbul de idei și

Mai geloasă e poezia ca tine. Simt cum mult rău îmi aduce. Totuși văd în metaforă un bine: Energia de-a fi altu-mi produce. Orice elan supus zboară în jos, Deși-i dorești s-atingă

armonia sufletului sau muzica sferelor coborâtă pe pământ cu gândul la Archytas acusticul armonizator al erelor lucrurilor acordate prin manum veritas mă-ndupleci spre a ta iubire pe care

admiri ochi plânși ce vor să vadă la fel ca-n veselie când trecut amar nu umple clipa minții într-o sfadă cu alta balansând cântar venit-a timp cu Dumnezeu în față adică libertatea de-a gândi

Realul în discurs cu sine ca ființă Încântă devenirea diverselor osmoze Din care se distinge marea conștiință A omului ce viața își vrea-n apoteoze E deslușit zeiescul… Născut de o

Iubirea păstrezi când poți suprima Ura pe care îndrăzneții-o socot Virtute în ochiul deschis lângă za Întinsă prin vremuri aprinse și scot Lumina la gram ca vederea-n cântar Să seducă

Iluziile doar mă mai țin încă viu Că ochii nu mi-s arși de-ntunecime Când viața râde de ce-am vrut să fiu Sau ce voi fi amestecat prin rime Tot ce a fost sau ce va fi în azi Se-ntinde

Iau unii Arta și Religia în joacă Suficienți găsind ecarisorii care Nu înhumează și nici incinerare Nu acceptă ca pagube să facă Pare normal ca forma minții scurte În scurtă acțiune să

Timpul pășeșete același pe trotuare Răscolind prin urme ce s-au șters: Și-a tale sunt pe-acolo-n terminare Cu indiferență privind la orice mers Ca indiferența unui Tu sau Eu Sunt noi

Doamnei mele, Maria * Cu mină de simbol Al frumuseții interioare Nu ți-ai dorit onoare În mijloc de primejdii Ai ales singurătatea De „parva domus, magna quies“ Aliații tăi

Emil Cioran în „Eseuri“: „Exasperați de harababura conceptelor, sfârșim prin a ne da seama că viața noastră se agită veșnic în elementele cu care presocraticii alcătuiau lumea, că pământul, apa,

Simbol, în estetica modernă, reprezintă un semn care, în limitele unei conversații determinate, reușește să transmită aluziv o anumită cantitate de informație. Din această optică, simbolul

Dupa Kant, frumos este ceea ce place în mod universal fără concept. În judecata estetică conceptele lipsesc (deși intelectul este facultatea conceptelor), datorită faptului că prin jocul liber

Paul Valéry a promovat, atât prin scrierile sale teoretice, cît și prin creația sa poetică, efortul de înțelegere lucidă a lumii și a creației artistice. Geniul investigator și analitic al lui

„Imperativul categoric“ — categorie a eticii kantiene, definită astfel: „acționează numai conform acelei maxime prin care să poți vrea totodată ca ea să devină o lege universală“(Din

*„Mai multe adevăruri înseamnă niciunul. Ele sunt aspecte multiforme, înșelătoare, fructe filosofice, speculative, utilitați transformate în adevăruri“(Petre Þuțea în „Lumea dogmelor și lumea

Reducerea obiectului la „fenomen“, considerat ca esență de ordin spiritual și ca dat ultim și nemijlocit al conștiinței, independent de existența obiectivă (ontic) și de experiența senzorială =

1. Lumea este finită – lumea este infinită 2. Fiecare substanță complexă este alcătuită din părți simple – nu există nimic simplu 3. În lume există libertate – în lume nu există libertate, ci

Iubire amară avută de la Fleur de Marie Cu destinul rotit în mizerii umane – Mister dintr-un burg presărat cu orgii Deplânse în van de vederi puritane… Sub clopot

mă întind ca un ziar în luncă soarele-mi alintă literele negre răscolind nostalgii de istorii ce încă se zbat în minți și suflete alegre ca un câine bolnav mănânc iarbă belicoșii țânțari îi

„El cabalero de la triste figura“ a-ncercat ințeleptul să deslușească că-n mers e izbânda sportivă ce gura nu poate-n adânc s-o gasească material ideal (sau invers) se alege cu mâna și mintea