Est ca Vest

Se pare că entuziasmul, noțiunea derivată din „a fi în Dumnezeu“, reprezintă criteriul de bază pentru Europa de Est în integrarea în Uniunea Europeană (UE). Acest criteriu se grefează pe sincronizarea valorilor culturale occidentale cu cele din est. Iată acum o încercare unională pacifistă, deosebită de întreprinderile anterioare bazate pe expansiuni războinice, care, în contextul schimbărilor socio-culturale, are ca „ingredient“ necesar în Europa de Est reforma mentalitații. După căderea comunismului, holismul (corpul social ca întreg) a fost preluat de individualism. Or, la ce bun atunci conceptul de „uniune“ ? Teza lui Marx, potrivit căreia esența umană nu este o abstracție inerentă individului izolat, ci în realitatea ei reprezintă ansamblul relațiilor sociale, poate fi valabilă doar într-un sistem social holist dinamic-unitar. Relațiile individuale alienate/alienante pot legitima doar o conviețuire sub raporturi mecanice, societatea umană reducându-se la „societatea animală“. (Expresia „societate animală“ pare improprie în măsura în care legile ce guvernează raporturile dintre indivizi în interiorul unui grup animal nu sunt stabilite prin convenție, ci sunt determinate de instinct. Situația unui om în Societate nu este necesară în mod natural, ci contingentă din punct de vedere cultural. Deci, omul din această optică este o ființă socială). Menționăm în continuare câteva idei, din lucrări pe care le considerăm pertinente pentru tema acestui articol, decelate din surse media pe care le-am avut la îndemână. „Filozoful crud. O istorie a canibalismului“, lucrarea scrisă pe baza documentării în colecții de carte rară din Scoția, Statele Unite, Finlanda, Islanda, Olanda, Germania și Austria, a fost oferită publicului român de Cătălin Avramescu, fiind unica istorie sistematică a canibalismului reflectată în oglinda filozofiei. Aceasta istorie este reconstituită ca o succesiune de trei stadii. În cel dintâi, canibalul este tratat ca o creatură ivită din menajeria dreptului naturii. În cel de-al doilea, el ajunge o retortă diabolică, al cărei rost e să încurce socotelile teologilor si metafizicienilor. Cel de-al treilea este cel în care se pare că am ajuns azi: un stadiu în care antropofagia e un produs al circumstanțelor și al educației. Dreptul natural, materialismul si relativismul sunt cele trei mari discipline animate de prezența canibalului. Fiind doar în ultimă instanță subiectul concret al unei antropologii aberante, canibalul este mai înainte de orice o creatură livrescă, un personaj ce animă scrierile filozofilor și juriștilor dintr-o perioadă sau alta a istoriei. Destinul său luminează misterul general al declinului teoriilor dreptului natural, un declin în spațiul căruia gândim noi astăzi noțiunile de bine și rău. Excluzând orice viziune metaforică, autorul afirmă în cartea sa că, mai mult decât orice alt personaj, canibalul reprezintă întemeietorul comunismului modern. În concluzie, autorul redă situația omului sub natură și sub societate din care, prin meditația despre libertate a omului în dreptul natural, deduce însăși condiția umană. În fond, lucrarea reprezintă conotația peremptorie a agresivității omului sub natură ca „zoon“, apoi sub societate ca „zoon politikon“. Konrad Lorenz, premiat cu Nobel pentru fiziologie/medicină, relevă în lucrarea sa „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate“, procesele de dezumanizare care amenință să distrugă nu numai cultura și civilizația contemporană, ci însăși omenirea ca întreg : suprapopularea, pustiirea spațiului natural de viață, întrecerea omului cu sine, moartea termică a simțurilor, degradarea genetică, ruptura cu tradiția, receptivitatea crescândă la îndoctrinare și cursa înarmărilor nucleare. Lorenz, alături de J. Huxley, von Fritsch, Timbergen, Eibl-Eibesfeld, Tembrock, a contribuit la afirmarea etologiei, o ramură a biologiei, care studiază cu mijloace obiective, in condiții cât mai apropiate de cele naturale (uneori chiar în condiții naturale), comportamentul animalelor, ținându-se seama de coordonatele conceptuale de bază ale gândirii biologiei moderne : variabilitate, adaptare, ereditate, selecție, evoluție etc. Etologia, mutatis mutandis, prezintă un interes real pentru psihologia umană și psihosociologie, deoarece în baza comportamentului uman se găsesc structuri și reacții arhaice. Etologia patrunde mai greu în România, fiindcă în această problemă se dispune, deocamdată, de puține lucrări pe material concret. În acest domeniu există lucrari referitoare la agresivitate (Lorenz, Ardrey), la autodomesticire (D. Morris), la dragoste și ură (Eibl-Eibesfeld), la rămășițele comportamentului de vânător al omului epocii paleolitice (Tiger) etc. În ultimul timp devine tot mai clar faptul că trăsătura etologică principală a lui Homo este extraordinara sa capacitate de învățare (G. Kurth) și transferul multor reacții sau inițiative de interes vital, din domeniul automatismelor instinctive, în cel al actelor însușite prin educație, conforme, ca atare, unui model cultural anumit. Trecând de la aceste abordări teoretice la viața de zi cu zi a cetății, putem conchide că reforma mentalității în România nu rămâne un moft de lectură delectabilă din diferiți autori cu idei mai mult sau mai puțin interesante despre bipezii cu pene sau „bipezii fără pene“. Dacă s-a observat că există „cultură“ și la animale, având, prin anumite „fapte“ ale acestora, „conștiința scopului“, există deosebirea de necombătut a omului a cărui activitate și-o înscrie într-un act cultural legat de viața social-istorică întru „entuziasm“, ceea ce bietul animal, oricât de antropomorfic s-ar arăta, nu are.