Constantin Colonescu

“Dacă tot mi-ai dat nevastă,
Cea mai crunt-a mea năpastă,
Doamne,-n mila ta cea mare,
Dă-mi acuma și răbdare !”


Dacă tot mi-ai dat nevastă,
Rea, urâtă, însă castă,
Doamne,-n mila ta cea mare,
Dă-mi acum și-o țiitoare!”

Catren bine realizat, căruia îi lipsește ingredientul cel mai important pentru a fi o epigramă: surpriza.

\"Azi le spune prima oară,
Polițiștilor din port,
Că-i trimisă, la export,
Cu industria ușoară.\"
(Bodea Emil Felician)

Ajunsă peste mări și țări,
Fetița asta va afla
Că și acolo,-n depărtări,
Industria „ușoară”-i grea.

Cred că eu aș fi apreciat mai mult ultima epigramă pentru originalitate, cu condiția să fi fost mai aproape de temă și să fi fost mai bine realizată. Așa cum e acum, respectă cumva litera temei, dar nu spiritul ei. Toate epigramele care s-au bazat pe “femeia ușoară” au mers pe căi bătute. Să te referi la prostituție ca “industrie ușoară” este potențial o găselniță bunicică.

Ba bună e ideea
Că cauza-i femeia,
C-aceea te irită
Ca când e o colită.

mulțumesc foarte mult pentru apreciere. Ai dreptate, variantele 1 și 4 sunt slabe, dar 2 și 3 cred că puteau concura cu șanse bune. Sincer, am decis împotriva lor de teamă că nu vor fi înțelese. După mine, numărul 3 e cea mai reușită, văd că dumneata preferi pe 2, ce să-i faci, fiecare cu preferințele sale:) Încă ceva: eu aș da 10 cu dragă inimă dacă aș considera că cineva îl merită.

“Epigramele-ți subtile
Le-ai semnat ca: \"Trei lulele\",
Nu-i de-ajuns, mai bine zi-le:
\"Trei lulele, trei surcele.\"
(Laurone)

“Trei lulele” eu le-am zis,
Dar lulelele acestea,
Să clarificăm povestea,
Sunt lulele cu dichis.

“Cearta scurtează,
Chiar de nu-i place,
Nu ripostează,
Tace și... pace!”
(Vali Slavu)

Soața nu-l iartă:
Dup-așa ceartă,
N-are ce face:
Tace și zace.

“Dacă bine înțeleg
Barul ți-a rămas întreg.
Nu te temi că n-apuci... Anul
Când stai în casă cu dușmanul?”
(Ion Rășinaru)

Dați-mi voie, vreau să spun:
Cu dușmanu-n cas’ nu stau,
Prin bârlogu-i iama dau,
Să-l răpun.

De când o gură
Atunci mi-ai dat,
De băutură
Nu m-am lăsat.

Sorry, am observat că lipsea o rimă în varianta de mai sus. Bună poanta, Vali.

Să-mi dai o gură
Eu ți-am cerut,
Și de atuncea
Sunt tot băut.

“Ce este-al lui, e pus deoparte;
Degeaba-l strigă unii: Tontul!...
E-atât de aplecat pe carte,
Că-și îngustează... orizontul.”
(Ruse Ion)

Nea Ioane, îmi place epigrama, e corect construită și, chiar dacă nu are poantă, are mesaj, ceea ce eu apreciez la o epigramă. Și totuși… Punctuația lasă de dorit. Dată fiind discuția anterioară despre folosirea ghilimelelor, epigrama de față mă face să cred că dumneata, care te-ai fript cu “ciorba” folosirii excessive a ghilimelelor, acum sufli și-n iaurt. În epigrama de față s-a ivit una din rarele ocazii în care folosirea ghilimeleleor era obligatorie. Adică, în cazul în care citezi ce a spus cineva. Mai precis, cuvântul “Tontul!” trebuie în ghilimele. Și încă ceva: ai grijă că ai tendința ca și punctele de suspensie să le folosești în mod excesiv. Aici nu erau necesare în versul doi. De asemenea, 1) semnul \";\" în versul 1 e incorrect folosit; două puncte sau cratima erau, cred, mai potrivite, și 2) puteai simplifica un pic punctuația dacă renunțai la cele două puncte în versul doi; nu zic că ar fi incorrect folosite, dar nu sunt absolut necesare. Și, iar, încă ceva: titlul mi se pare incorect logic: o persoană fie e studioasă, fie nu; adică nu poate exista un studios “închipuit”, cum zici dumneata. Din epigramă înțeleg că această biată ființă studiază din greu; dacă se prinde ceva sau nu, asta-i altă poveste, dar el este în realitate studios, nu numai în închipuire.

\"Atunci când somnul dulce-l ia,
La fel și când se scoală,
Îi șade capul tot la Ea,
În poală.\"
(Colo)

\"Vreau să completez eu studiul
După ce-a mărturisit:
Este clar, la el preludiul
Însemnează puricit.\"
(C Iurașcu Tataia)

\"Te-ai culcat cu capra aia,
Cea mai păduchioasă-n sat?
Vino-ncoa’, mâncate-ar gaia,
Să te iau la puricat!\"
(Ea, furioasă)

Cu aceste date
Vreau să fii mai clar:
Sora care-i frate
Este și portar?

Fi’ndcă nu a dibuit
Borșul, maioneza,
S-o ajute la gătit
A chemat coafeza.

\"Vai de a lui ursită
Și-amar de viața sa!
Mâncarea-i negătită,
Nevasta,… da.\"
(Vali Slavu)

Acest sărman nefericit
Ce l-a lovit năpasta
El însuși, într-un bun sfârșit
Își va găti nevasta.

Ai dreptate. Voi modifica. Mulțumesc.
(Varianta inițială:
“Dacă vrei la Primărie
De portar să treci,
Ai nevoie de-o hârtie
De cincizeci.”)

De altfel, după părerea mea, și Cornel Rodean le folosește mult prea mult în scrierile sale. (Scuze, Cornel, asta cred eu.)

\"Unui pretins scriitor

Atât de mult a scris băiatul,
Acumulând mulți ani de trudă,
C-a reușit sa umple raftul,
Cu operele lui... la \"budă\"!\"
(Ruse Ion)

Titlul, ca și apelativul “băiatul” din primul vers cu referire la scriitor sugerează că scriitorul e unul slab și astfel se diminuează efectul poantei.

Ioane, de data asta nu mi-a plăcut epigrama dumitale. Poanta, atâta cât e, e ieftină și vulgară; omonimia e slabă că mai nimeni nu cunoaște decât un sens al cuvântului “budă”; ghilimelele nu se folosesc pentru a sublinia un anume cuvânt (ghilimelele au alt rol). Am observat asta la mai mulți autori: pentru că nu e permisă folosirea cursivelor sau a altor metode de a atrage atenția asupra unui cuvânt, folosesc– incorrect– ghilimelele. În plus, în epigrama dumitale “băiatul” nu rimează cu “raftul”.
Când e, e, și ți-o spun; când nu e, nu e, și iar ți-o spun.

Cu prietenie,
Colo

Fi’ndcă Gigi primul îi
Pe aicea printre noi,
Îi dădurăm locu-ntâi
…De pe rândul douășdoi.

Nea Ruse, excelentă poanta și bine realizată epigrama.

\"Că la noi, fetele mari,
Sunt mai mari ca-n alte țări.\"
(Sorin Olariu)


Acele fete mari
Ce se găsesc aici
Sunt azi, de le compari,
Din ce în ce mai mici.

Ai dreptate, varianta dumitale suna mai bine.

Cu respect,
Colo

Pe acești compatrioți,
Când e-așa căldură mare,
Eu i-aș invita pe toți
La răcoare.

Birjarul nostru ancestral
La birjă conducea un cal;
Un car avem, ceva mai nou
Și astăzi, dar conduce-un bou.