Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

La mare... încurcătură

Tema: \"La mare\" + cuvânt obligatoriu: \"ușoară\"

1 min lectură·
Mediu
La plajă (înscrisă în concurs)
Dacă o ușoară boare
Nu-i, când arde soarele,
Vrei din suflet ca în mare
Să îți bagi picioarele.
Variante:
1.
Barca ușoară
Pe litoral
E peste vară
Dusă de val.
2.
Se simțea ușoară,
Tânăra brunetă,
Când ieșea afară
Într-o toaletă...
3.
De vreo două zile
E ușoară tare:
Patrușcinci de kile
Are-acum, în mare.
4.
Este, orice-ai spune,
O ușoară vrajă,
Șeful când te pune
Să mai „faci” o plajă.
022.827
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
76
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Constantin Colonescu. “La mare... încurcătură.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-colonescu/poezie/13901495/la-mare-incurcatura

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@vali-slavuVSVali Slavu
Domnule Colonescu,

În topul meu, epigrama dumneavoastră a fost în frunte. Cea mai bună. Bună rău! (Scuze că l-am bănuit pe Nelu Gârda de paternitatea ei, dar faptul că suna a Topârceanu, m-a dus cu gândul la el). Pe dumneavoastră vă bănuisem de alta, cea a lui Laurențiu. Când am văzut acel atribut chinuit (dată fiind disputa noastră de la acel infinitiv) mi-am zis: „E clar, asta știu a cui poate fi”. M-am înșelat.
Am notat-o cu 9. Sincer, i-aș fi dat 10, dar am văzut că nu se practică să dai notă maximă.
Variantele sunt slăbuțe. Parcă nici n-ar fi surori cu prima (Cu cine le-ați făcut, că nu seamănă?). Cu excepția celei cu numărul 2, care face toți banii. Pentru aceea chiar v-aș fi dat 10, deoarece reabilitează imaginea blondelor.

Lăsând gluma, mă bucur foarte mult că ați ocupat un loc onorabil. Vă felicit!
Și încă ceva. Rezultatele mele la ultimele ediții ale concursului vi se datorează. Am mai spus-o și o voi spune de câte ori va fi cazul: în sufletul meu, dumneavoastră și Cornel aveți un loc special. Prietenii știu de ce.

Cu stimă, Vali
0
@constantin-colonescuCCConstantin Colonescu
mulțumesc foarte mult pentru apreciere. Ai dreptate, variantele 1 și 4 sunt slabe, dar 2 și 3 cred că puteau concura cu șanse bune. Sincer, am decis împotriva lor de teamă că nu vor fi înțelese. După mine, numărul 3 e cea mai reușită, văd că dumneata preferi pe 2, ce să-i faci, fiecare cu preferințele sale:) Încă ceva: eu aș da 10 cu dragă inimă dacă aș considera că cineva îl merită.
0