Constantin Codreanu

„mâinile mai mici” (explicate din perspectiva unei fizician datorită fenomenului de condensare datorat la rândul său „frigului ce intră pe horn”:)), alături de „mai scunzi cu câte o iubire”, constituie al doilea element dintr-o antiteză completată prin „creșterea copiilor”.
Zicea Katya mai sus „*cred că de fapt in fiecare zi ne inălțăm cu o iubire...ea niciodată nu ne poate face mai scunzi”. Pentru mine, la fel ca și pentru tine, Ștefan, cred, iubirea e mai mult \"a da\" decât \"a primi\", nu? Și-atunci, dacă tot dai, cum să nu te împuținezi?!:)
„Strada în care se aruncă cu oameni” e un simbol al unui abator de sentimente și trăiri în lumea aceasta mereu pusă pe fugă, în lipsă de timp și spațiu pentru a trăi, de aceea e nevoie să le închizi ușile în nas, rând pe rând, parcă mai așteptând, mai sperând că un ultimul moment ar putea să se schimbe ceva... La fel cum poate fi și un cimitir care iarăși construiește o antiteză cu „copii care ne împing în burtă”.
Aici îmi vine în minte o asociere extraordinară: în liturghia ortodoxă după Ioan Gură de Aur (mă rog, sunt 2 tipuri de liturghii, a doua fiind cea a lui Vasile cel Mare), la un moment dat, după prma jumătate a slujbei, preotul/preoții și diaconul/diaconii se retrag în altar, închid ușile împărătești și trag o perdea. Le deschid mai târziu după câteva ectenii spunând „Ușile, ușile”... (era o idee pe care am strecurat-o și la mine în „Primul nostru Crăciun fără tine”, dar nimeni nu a reacționat. Mă tem că am fost mult prea subtil:)). Acest „Ușile, ușile” e un fel de acceptare a divinității să i se rostească numele, să i se cânte imnul, la fel și aici, divinitatea fiind cuplul, dragostea lui și, mai ales, viața care ia naștere din viețile lor două, un fel de 1+1=1, pentru că 1 burtă+1 burtă=1 burtă:)!
Important e că totul poate fi privit și ca un simplu preludiu la o noapte plină de copii care vor fi fiind aruncați pe la zăvoare, fără a fi nevoie mai târziu să îi arunci în stradă...
Plină de înțelesuri și, mai ales, de subînțelesuri această poezie tare-tare-tare frumoasă!!!!

Felicitări și un brad plin de stele!!!

Cu drag,
Constantin

Iulian, pentru mine moartea e o trecere la un alt nivel, pur și simplu, nu neapărat superior, nu neapărat inferior, o trecere condiționată prin relaționarea cu diferite percepții, credințe, sau chiar așteptări , adică “Io, când am să mor,
mă voi reîncarna în șobolan”. Ca să vezi și părerea mea, vino pe la mine și ai acolo „Dumnezeu e o umbrelă”! Esențialul este că oricât de imposibil pare, noi suntem cei care ne controlăm moartea, pentru că Dumnezeu e doar o umbrelă de sub care întotdeauna putem ieși pentru a vedea cât de udă e ploaia, sau dacă e udă pînă la urmă...

Cu drag,
Constantin

O sarabandă de întebări care urnăresc logica descoperirii continuității iscate din conflictul unui final pretrăit cu un început regretat. Un conflict a cărui singură soluție e renunțarea temporară la calitatea de membru a angrenajului, o soluție demonstrând autonomia, chiar dacă relativă - „pentru azi”-, a elementului cheie.


Cu drag,
Constantin
P.S. Mișa e cumva un apelativ diminutivizat?

Mă nedumeresc cele două majusucule din „Gheorghe-greierul” și „Plecare”, dar, la fel cum se întâmplă și în cazul meu, există niște subsoluri semantice cunoscute doar unor/unei persoane...
Îmi place atomosfera decadentă care aduce a „cetățeanul turmentat”, poate și prin simpla prezență a apelativului. O atmosferă reluată în „chestii d-astea, cioacele, țigarea, consemnate”.


Cu drag,
Constantin

Da, Raluca, tipologia unei sinucideri reușite:) întotdeauna indică ca loc optim de desfășurarea a acțiunii o margine, orice fel de margine, fie o margine de bloc, fie o margine de cadă, fie o margine de copac etc., discreția enervantă aici e că toate astea însumate și fiecare în parte constituie o margine de lume pentru oricine se declară învins, sau învingător, după cazm na!, unii zic e nevoie de curaj să o faci, alții zic, dimpotrivă, e o lașitate dusă la absurd...
Sinuciderea ca vis e o viziune Freudiană ca o escapadă din conștient, practic, o negare a vieții prin călătorii dincolo.
Finalul e dezarmant de voios și convențional prin propria-i tradiționalitate, dar, mai ales, prin prisma unui viitor trecut, „mă va fi prins”!!!

Sweet dreams, Raluca!

Cu drag,
Constantin

Iulian, lumina ta cred că venea dintr-un fulger de optimism declanșat de necesitatea alternanței unei cursivități ”zebroase”, alb-negru, alb-negru...
Abi aștept revenirea întunericilui!!!

Cu drag,
Constantin

Linie textual-melodică interesantă, un fel de eu și tu, ce facem cu fericirea?!

P.S. Ai grija la diacritice și punctuație!

Viorel, vroiam să le aranjez frumos, dar, până la urmă, ai văzut și tu cum a ieșit:(! Am încercat să fac totul ca la carte, cu time management, cu experți în brazi, alias Moș Crăciun, chiar, am și mințit de dragul ei, dar... Până la urmă și Moș Crăciun m-a făcut \"Rus\", și lupul, chiar dacă rânjea doar în mănuși, știa el că abonamentul trebuie să expire într-o zi, și cum altul nu o să îmi pot lua (se scumpesc de mâine, știi)...
E adevărat, am uitat de elf, hai că intru pe mess poate e online:)!!!

Introducerea care vine ca o adiere dozată de morgă în care erau depozitați visătorii adormiți întru criogenie, se sparge în final într-un scenario “Matrix-like” cu o cicatrice pe unde a intrat cineva ca să șteargă codul din botez pentru a elibera locul din certificatul de naștere.

Constantin

Călătorii din pat indică fictivitatea acțiunii, o dovadă în plus fiind denominarea de „păzitor de vise”, alias Dreamkeeper.
Frumos „credința îl dobora diminetile”! Imaginea proiectată e mai mult decât vie, mătania fiind o daltă pentru ascuțirea cotidiană a pietrei din tavan.

Cu drag,
Constanti

P.S. inghțea-înghițea

\"să te miroasă\" în loc de \"să te miroase\"?!
Un aer de morbiditate controlată și eroism aferent sacrificiului! Mesaj cochet, poezie de tren!
Cu drag,
Constantin

Mai adaug
\"prima pagini a ziarelor\"...
Mai e mult de lucrat și cu semnele de punctuație, deși textul per total e foarte bun! E un fel de poetul care era poezie și invers!!!

Cu drag,
Constantin

(în primul rând, iminentă)
Doar înspre, Vasile, doar înspre! E o răzvrătire de la forme, dar nu prin negarea lor, ci, dimpotrivă, prin admirația posibilității lor de reproducere ulterioară, a contației lor de tezaur explorabil și exploatabil! De aceea întotdeuna am admirat talentul unora de a face cuvintele să se iubească întru procreare!

Cu drag,
Constantin

„Galaxia de carton” un epitet ce urlă de zădărnicie a tot ce face parte din acea galaxie a cărei perenitate e pusă sub semnul întrebării de orice scânteie năstrușnic, idee reluată mai târziu în „curțile de lut”.
„Cohorte de lemuri” frumoasă și neașteptată prezența lor în parc. Alex, unde ai văzut lemuri în parc, vreau și eu.
Ultima strofa vine prea abrupt, prea rupta de restul, sau, poate prea „puțină”.
Întotdeauna am fost partizanul simetriilor, poate încerci să reduci ultima strofă la 4, totuși.

O poezie cu mult suflet și căldură cafeinizată:)!
Cu drag,
Constantin

Repetiția „mâinilor” stârnește un crâmpei de „Nokia-connecting people”:), întinderea ta spre ea, spre Nordul tău de care te separă atâtea tăceri neîmpărtașite.
Arderea dă pasiune și purificare, deși, fără ultima parte din text, putea avea și o conotație discretă de uitare, sfârșit, transhumanță spre Sud. Așa, însă, e o declarație de dor chinuită de suspans...

Cu drag,
Constantin

O combinație de anxietate și acalmie redată prin asfixiere de proces vizibil lăsat la discreția denominanților dominanți \"vânt, trestii, lună, apă\"!

Cu drag,
Constantin

\"te subțiezi ca un câine care trece prin gard\". Puternică imagine, mă întreb doar dacă comparația se oprește doar la \"subțiere\" sau merge și mai departe, la câine?
\"mirările cărnoase\", funny!:) O confesiune făcută prin inermediul persoana 2.

Cu drag,
Constantin

Bogdan, axiomatic început, final plin de displazie!

Cu drag,
Constantin
P.S. Un typo la la \"dicutăm\", am căutat în DEX \"a dicuta\", nu am găsit:)!

\"timp și semn și teamă\" un joc de cuvinte care captează atenția din start chemnând spre o recitre imenentă atunci când dai de \"mi-e timp\".
\"glasul meu lupit de ger\", interesantă adjectivizarea unui substantiv prin trecerea pe la participiu trecut!

Cu drag,
Constantin

\"clei vâscos\"?! Suspect de pleonasm! Un text ce naște o stare de vomă fizică și psihică de care nu mai poți scăpa, ceea ce demonstrează mânuirea abilă de către autor a forței semantice. Respect aparte pentru cei care mai ortografiază Dumnezeu cu \"D\"!

Cu drag,
Constantin