colar gabriela

de parcă nu ți-ar fi ajuns punctele cardinale cerul cu aripi cu tot văzutul și nevăzutul întru alinare pe mine însămi m-ai făcut copac și-ai mai făcut și-această bufniță prevestitoare de

Doamne eu nu am cum să strunesc verbul cu chip îngeresc ce țâșnește din mine nici liniștea nu pot s-o mai aud și nici copita vremii cum lovește fără milă frământă Tată lutul și mai suflă

nearătatule inima ta e adâncă liniștea ta e adâncă trădarea ta e adâncă așadar de azi mă adâncesc și eu într-o continuă uitare cu viața de gât înotând într-o mare de oameni

invocând plictiseala tristețea mai rătăcea pe pământ numai eu îmblânzeam cuvântul cu ochi insistenți trecătorii fugeau în zig zag de singurătate la nord de sufletul meu vine toamna

pentru că încă un zbor îmi pulsa între coaste ca o fecioară despletită inegal am hotărât să mușc din cer cu privirea întinsă pe margine de amurg o iubire până la saturație

singurătatea e un fapt de drept- un fel de umbră spânzurată de picior într-o îmbrățișare lungă. ea trece ca un miros printre noi. și când din aripi dă absentă inainte-înapoi

Culegeam un apus din flori de cais. Pictează-mă noapte- ți-am spus, Când visam cu ochii deschiși Cai albi ce aleargă spre mâine. Nu vezi cum își scutură cerul Luminile reci in privirile

azi diminețile-și piaptănă părul de stele cu degete verzi de mirare se-nfig între coastele mele primăveri răvășite de soare doar azi am să cresc printre muguri de timp eu extatica

ca și când nimeni n-ar ști că din sâmbur de lună crește lumina cu ochi desfăcuți de mirare m-ascund într-o frunză să nu mă strigi verde între crengile vieții-copac șuieră toamna cu

Stau in gradina si privesc spre cer. Plang chiar si merii despartirea noastra Cu albe flori si pasarea maiastra N-a mai venit,si –n inima e ger. In ochi se-mplanta sloiuri de taceri, Si

Am spus: O mare de roșu sunt buzele mele Ce spumegă Valuri de șoapte. Auzi? Nu-i loc de speranță. Zadarnic In clipe de sânge Se zbat sentimente. Prea roșu e timpul. Tic-tac, Secundele

Întotdeauna îmi beau singurătățile până la ultimul strop, din același pahar transparent, cu ușoare urme de secunde sângerii, pe eticheta căruia scria-Atentie otravă! Numai azi am să fac o

în locul mâinilor îmi crescuseră aripi soarele suspina sub tălpile mele cu dinții înfipți în umărul nopții așteptam să găsesc o altfel de liniște printre lumini un cer obosit îsi

de azi sunt ca o toamnă- sălbatică si migratoare cum numai cuvintele știu să fie mă învârt în umbra cerului printre mestecenii cu gâtul lung de fum singură spre un alt anotimp ocolind

mugur de floare în palma primăverii nuanțe de foc *** privind în oglinzi luna își piaptănă gri noaptea pe ramuri *** în peșteri ascuns zborul gândului țese voal de

Era atât de trista. Până și hainele îi erau răvășite de melancolie. Urlau a sărăcie lucie de mult timp, Degeaba insă.pentru nimeni nu însemna nimic. Își ascundea sandalele rupte Ca pe un

Totul a-nceput cu un punct. Îl văd cum crește Și se rupe , Într -o învălmășeală de cuvinte Și sentimente, Și nu mai știu , Parcă se face ochi Și eu sunt în el lăcrimând vise Ce nu se mai nasc

între două respirații ochii mei străbat toată calea lactee îmbătrânind

umblet ascuns între sânii pământului zboară secunda *** joc de lumini avortând se scutură de lacrimi norii *** început de toamnă in verdele ochiului se coace durerea *** în

de când mă plimb cu capu-n nori inima mea e țara tuturor posibilităților oamenii intră oamenii ies alții prind ideea din urmă e inutil să-ți spun că mi-e ciudă când rătăcești asemeni

niciodată n-am să-ți spun că fluturii visează întotdeauna am să mă strecor într o altă nuanță ca o efemeridă la cotitura unei clipe îmbrăcată în adierea de mâine am să dispar printre

vino să facem exerciții de dicție vindecându-ne de singurătate să ne-mpletim limbile într-un gest nepereche eu să m-ascund într-o coastă tu să ma naști ideatic și-apoi înlanțuiți cu–o

trecea in zig zag ca un umblet de cal obosit de povara secundei maiestoasa tăcere cu mâinile reci sprijinind câte-un gând ciudat si exact de propriul tău trup potcovit ochiul meu

Îmi picură tăcerile prin coaste din liniștea cu fuste de mătase, plâng între palme zările albastre, si iernile mă-mbracă peste oase. pe ramul nopții luna-nmugurește ecouri de lumină și de