colar gabriela

striveam între genele unui cerc trupul tău în mine eul se prefăcea țăndări te scuipam durere la capătul celuilalt ochi

Desigur locuiam într-un cerc Plin cu singurătate. Rătăceam uneori visând litere bleu Până ajungeam să dau cu capul De vreun nor fantomatic, Și atunci, Picuram cuvinte transparente Până îmi

Bate alt gând In tâmpla mea dreaptă Ca un clopot. Sau poate că visele Mi se sparg La poarta minții Toacă, Să iasă afară Libere, Ca o rugă Spre EL, Nevăzutul. Pentru tot ce nu am

limpede și adâncă precum fântâna privirea ei........ vulturi în cerc se rotesc ispitiți când ea trece

felii de vară- pe marginea drumului țărani cu pepeni *** miez de iunie pe masa tăranilor- cireșe coapte *** ispita verii- în plasa pescaului o roșioară *** fără cuvinte- pe

încrustam pe retină o primăvară inegal copacilor le crescuseră ochi și păsări și rochițe albe între noi se ciobeau nopțile pe alocuri eu aveam o culoare mai tristă de dimineață ne-am semnat

ca niște iepuri se ascund cuvintele în spatele buzelor atârnă sentimentele ciorchini în adânc cu-atâta teamă curg între brațele tale ca ultimul pahar de șampanie printre limbile noastre

aici e aproape septembrie de când ai plecat trec ani in stoluri și-ntre ele luna fără de oameni și cu aripile răsfirate-n patru zări Doamne mi-e sufletul rană port somnul pe pleoape și

poemul e foarte simplu- un subiect două personaje ceva sentiment și o droaie de gînduri și peste toate Timpul ca un vierme uriaș ce îmi umblă prin vene și-mi bea inocența

Mi se scurge in orbită Secunda , Ca o ploaie de plumb Pierdută din ochiul de jad Al timpului. Te caut În adâncurile mele Ca un orb, Și mă-mpiedic Mereu, Rătăcindu-mă, Din mine spre

dacă totul ar fi un joc de tăceri cuvântu-ar migra între buzele noastre ca o pasare phoenix schiopătând de-o aripă în căutarea celuilalt eu nenăscut atunci dezbrăcați de singurătate am

singură sunt în vârtej și aiurea râzând de legile nescrise-ale naturii degetul lunii îmi bate în pleoape un semn și nu știu cum noaptea atârnă ca merele gândurile mele pline de

El mușcă din talpa absentelor voci, Și e atât de albastru, Ca o jumătate de noapte Ascunsă sub pleoapa femeii. El curge din ochiul tăceri-n silabe. Din toate cele patru zări curge, Până pe

ce nu e lângă mine departe îmi este doar clipa îngenuncheaza in fața mea ca un înger cu aripile larg deschise până în adâncul eului și mai departe până in inima

Mă pierd in umbra timpului Copac , Cu ramurile -ntinse spre neant Înmugurind in clipe ce se scurg usor. Nebună ,desculțandu-mă de ani Secundele -mi trăiesc În frunza ce se stinge Odata cu

o adiere- magnolia împrăștie parfum si tristețe === merg înainte un bătrân si fiul său- potrivnic timpul === în lumina lunii mai aproape de suflet, doar cântul

Copila, Esti asa suava, Ca floarea de nu ma uita. Micuta ,tandra senzuala, Cu ochi de soim, Priviri de peruzea, Cu buze moi ca fraga din padure Obraji aprinsi de al iubirii

Stapana pe nimic si peste tot, In pletele valvoi ai serpi salbatici, Taciuni aprinsi ti-s ochii enigmatici, Cand ma privesti nimic nu mai socot. Sub cerul liber te dezlantui iar, Esti una cu

Frumoasa, Poroasa, Din timpuri aleasa Sa-mparti infinitul In bobi de nisip, Sa plingi cu secunde, Finite, Rotunde, Sa cauti in minute acelasi tertip. Dorita, Ravnita, De multi

mă așez pe plâns cum luna pe ramuri ultima oară ți-am cântat din suflet de floare albastră

Imi deschid trupul cu teama, O lume plina de neprevazut. Ma caut in prapastia sufletului Unde stau ascunsa,abil, Dupa valul de ceata Al trairilor de o clipa , Si ma inec in sentimente. Ma

buzelor mele nu le mai e sete de iubire. sfioase, ele iau forma trupului tau, îmbătându-se cu iluzii.

dati drumul câinilor ca niște ani să muște sălbăticia care crește peste noi eu voi rămâne s-ascult aici în câmpia de carne acoperită ca un bulb de cer de litere de ploi sub palida umbră de