Claudiu Tosa

Cred că e o nouă modă pe site, dezlegarea indivizilor incapabili să se abțină din a eticheta în stânga și în dreapta.

Subiectul discuției e textul lui Ștefan, nu că eu sunt „mic” sau că scriu „elucubrații” sau că alții sunt așa și pe dincolo. Abține-te din a mai lansa jigniri gratuite și de prost gust. Te invit să îți revii și să te comporți normal.

Dragă Rudel aka Florin Rădulescu Rudy aka Rădulescu Florin,

observ că ai o apetență aproape maniacală de a împărți în stânga și în dreapta etichete despre cum sunt și nu sunt alții, în special dacă se găsește cineva să aibă o altă părere despre un text decât ai tu. De mine zici că sunt „mic”, de altul că e „comunist”, ș.a.m.d. Probabil că ești vreo coloană de mercur proaspăt inventată după care inginerii de laborator se ghidează cand fac experimente atomice sau, vreo nouă stea după care ar trebui să mă orientez atunci când comentez - în speranța că mă vei călăuzi către locul în care va avea loc o nouă naștere a Mântuitorului. Cu toate astea, indiferent de ceea ce crezi tu că ești, eu nu văd decât o atitudine lipsită de transparență și obiectivitate a cuiva care nu se poate abține să nu strecoare câte o „mică” jignire sau un atac la persoană „inocent” în formă pasageră atunci când dă peste cineva care are păreri diferite. Referitor la Adrian Munteanu, țin minte că obișnuiai să-l parodiezi de pe contul pe care ai ajuns la nivelul -20 pe site. Parodiile nu au nimic în neregulă. Acum văd că-l faci comunist, e next level ăsta. Probabil în câțiva ani o să începi să-l înjuri direct. Oricum, e urât să te iei de unii care nu-s de față să se poată apăra.

Nu, nu mă cheamă și Vlad. Ce anume te-a făcut curioasă?

Un text cam subțire la prima vedere. Ajungând la final mi s-a confirmat însă că e într-adevăr subțire.

Lasă atacurile la persoană, mai ales în privința persoanelor care nu se pot apăra.
Textul de față rămâne pentru mine slab, ermetic, cu un vocabular forțat și imagini care nu prea se leagă între ele. Pe scurt, un intertext cu puls scăzut care are nevoie de viagra dar ia diazepam.

Cred că singurele sonete cu adevărat reușite pe site au fost cele ale lui Adrian Munteanu. În 20 de ani de când sunt pe poezie.ro nu-mi amintesc altceva care să se fi ridicat la standardul respectiv. Textul de față îmi evocă interviurile și discursurile lui Ion Iliescu. Îl puteai asculta o oră, două, și dacă te întreba cineva despre ce a vorbit nu puteai spune exact. La fel și sonetul de față.

Leo, cred că în oceanul de glumițe și caterinci unii din noi fie au exagerat cu luatul în serios, alții cu gluma. Drept urmare îți propun un reset care să ne readucă pe poziția normală - din care eu personal nu m-am mișcat, deși poate a părut. Nu sunt de acord cu anumite lucruri pe care le spui, dar asta nu înseamnă că te anulez ca om și dacă ți-am lăsat impresia asta te rog să mă scuzi. Fiecare din noi are motivele sale pentru care face anumite lucruri și se poartă într-un anumit fel și sunt convins că și tu le ai. Într-un fel aș putea spune că le intuiesc, și intuiția mea funcționează în general extrem de bine. Comentariul tău de mai sus m-a făcut să zâmbesc de când l-ai postat, dar am preferat să îți răspund mai târziu. Nu am cum să-l iau în serios și nici nu mă supără. Fiecare din noi are plusuri și minusuri - balanța e mereu în mișcare.

Leo, deși sună a kitch ce voi spune tot o zic: dragostea e ca un lamborghini care uneori te poate face să zbori, alteori să te facă afiș de primul zid. Sper ca persoana pentru care l-ai scris să îl citească pentru că e mostră de sinceritate atomică. Așa cum sper ca textele astea încet, în timp, să ajungă să te elibereze în loc să te încarce. Spun asta pentru că am o puternică senzație de deja-vu și... știu de ce o am.

Acum, cu toate ca mi-aș dori ca ultimul vers sa sune altfel e foarte greu sa trec peste text fără să las un semn.
Cu atât mai mult cu cât mă regăsesc în multe imagini și stări dar și în atmosfera generală.
„atât de dor”-ul ăla care se repetă pare a fi un ultim cui bătut în scândura cuiva iar imaginile care îl precedă sunt autentice, puternice, și au o încărcătură emoțională care ar transforma până și pietrele în bucăți de plastilină. E un text foarte frumos, sincer și brut, fără menajamente. Unii ar putea găsi partea cu masturbarea ca fiind exagerată sau gratuită, dar mie nu mi se pare, o înțeleg foarte bine.

Totuși, partea mea preferată din text este asta:

"atît de dor mi-e de tine că mi-am întîlnit urmele în zăpadă
venind din partea cealaltă a lumii"

E ca o privire de la firul ierbii care reușește să se arcuiască și să treacă peste munți.

P.S: E un text în care cred că am găsit toate elementele pe care obișnuiam să le întâlnesc în trecut în poemele tale. Dar și care m-a făcut să mă opresc un pic și să reiau anumite lucruri din trecut.

Leo începi să mi-l evoci pe Mircea Diaconu din Filantropica.

de ce fript și nu friptură de exemplu?

Am o propunere. Ce ai zice de reactivarea rubricii de forfecări? Am fost un mare fan. Leo nu știu dacă a prins-o, s-ar putea ca el să se fi încălțat cu fesul pe vremea aia.

Aceasta poezie oferă o perspectivă adâncă și emoționantă asupra fricii, pierderii controluluițsi a puterii, precum și asupra relației noastre cu forțele interioare sau exterioare care ne amenință. Poezia folosește imagini puternice, precum explozia bombei și comparația cu "alienul" care iese din interiorul autorului (mă întreb pe unde), pentru a evoca emoții și a sublinia mesajul său profund.
Din punct de vedere al formei poeziei, putem observa un stil liric, cu versuri scurte, repetiții și o structură ritmică puternică, care contribuie la accentuarea emoției și a impactului mesajului. De asemenea, poezia utilizează imagini simbolice puternice, precum "zeamă de vulcan" și "metal topit", care aduc un plus de profunzime și semnificatie textului.
Textul poate fi interpretat prin prisma mai multor teorii și concepte, precum existențialismul, psihanaliza și simbolismul. Dar pentru a nu lungi inutil comentariul mă voi rezuma la a spune că frica și pierderea controlului sunt probleme universale, cu care se confruntă fiecare dintre noi, și oferă o reflecție profundă asupra modului în care aceste forțe ne afectează la nivel emoțional și spiritual.
În plus, poezia lui Leo poate fi vazută ca o metaforă a relației de iubire, în care autorul sugerează că ultima poate fi la fel de distructivă ca o bombă, pentru că poate exploda în inima noastră și ne poate lăsa fără putere și control. Acest lucru aduce o dimensiune profundă și personală textului, care poate fi interpretat și ca o reflecție asupra relațiilor umane și a dificultăților care apar în acestea.
În concluzie, producția asta e o reflexie profundă și emoționantă asupra fricii, pierderii controlului și a puterii, precum și asupra relației noastre cu forțele interioare sau exterioare care ne amenință. Este un text puternic, care foloseste imagini și metafore puternice, precum și o forma lirică eficientă, pentru a evoca emoții și a sublinia mesajul său pro fund.

Recitind textul am mai remarcat ceva:

„ți se puneau în față farfurii albe în care erau doar secrete
și nu știai ce să iei, furculița sau lingura sau cuțitul”

Asta este clar o reiterare a procesului de tăiare a moțului unde copilul are de ales câteva obiecte de pe o tăviță.

Dl Problema - Seniorita, chiar nu mă gândeam că unii se inspiră din vechile piese de pe Atomic TV

„Ancuța nu e contemporan cu nimenea, nici măcar cu el însuși”

Practic Leo nu există în interiorul totului. El este totul. El se află în afara totului și totuși înăuntrul propriului său eu. De aceea noi în realitate nu îi citim textele ci, interacționăm cu el printr-un mimetism de natură transcedentală, sau, mai pe înțelesul amatorilor care urmăresc aceste dialoguri, Leo e Vecna din Stranger Things iar noi, cititorii, copiii ăia urmăriți. La fel ca în serial el nu vrea decât să ne salveze, aducându-ne pe teritoriul lui. Pe Teritoriul Poeziei Lui.

Fără îndoială, autorul deține un arsenal unic și impresionant de aptitudini și talente în domeniul literaturii autohtone. Estetica sa sofisticată și erudită îi permite să conceapă versuri și imagini ce transced granițele convenționale ale expresiei verbale și să exploreze noi frontiere ale imaginației. Acest spirit creativ neobosit îmbină armonios ingredientele esențiale ale geniului literar - inventivitatea, eleganta și profunzimea emoțională - pentru a oferi cititorilor o experiență de lectură de o autenticitate și subtilitate rare. Aparent, cu o vastă cunoștință a tradiției literare și o acuitate intelectuală remarcabilă, autorul abordează teme complexe cu o precizie și o eleganță deosebite. Textul de față, caracterizat de o virtuozitate stilistică fără egal, începe timid dar pe parcurs capătă forță și siguranță, asemenea unei mimoze care a luat viagra, reflectând o putere emoțională extremă, așa cum telenovelele de pe Acasă TV reușesc să umple ochii de lacrimi gospodinelor plictisite de viață.
Este evident faptul că autorul posedă un talent unic și un potențial imens. Prin urmare, este cu siguranță un nume de urmărit în viitorul apropiat și, fără îndoială, va lăsa o amprentă durabilă asupra acestei arte sublime numită poezie, cu atât mai mult cu cât geniul literar colectiv după anul 89 suferă enorm în România, fiind în căutare de valori. Citind textul acesta, dar și pe cele recent postate, nu mă pot abține să nu fac anumite conexiuni cu unele secțiuni din manualul DSM V, motiv pentru care cred ca Leonard atinge în textele sale multiple puncte nevralgice al societății în care trăim. Citind și tot recitind mai ajung la o concluzie care mă îngrijorează: sunt comteporan cu geniul Leonard Ancuța și cu toate astea nu am de la el nici măcar un autograf. Poate totuși lasă o adresă unde îi pot trimite o geacă de piele pe care se poate semna.

Rima pare în general forțată iar ritmul suferă la tot pasul. Lirismul e practic inexistent, textul bazându-se exclusiv pe cuvinte mari, giugiuc și de efect.
În afară de asta autorul pretinde că nu înțelege franceză dar apoi tot continuă cu franceza. Nici el nu e sigur măcar.

tocmai descarcerat și nu altfel?

că Leonard Ancuța a fost cerut nu doar editor al siteului, ba chiar a fost propus pe lista de material genetic pentru dezvoltarea unui nou vaccin anticovid, asta cu puțin timp înainte să refuze în lacrimile publicului pe o scenă secretă din Chicago un premiu pentru cel mai nerecunoscut poet în viață din toate timpurile. Am înțeles că momentan, pe o platformă de crowd funding se adună bani pentru ridicarea unui bust al său în fața Parlamentului European dar și pentru o călătorie a sa pe lună. Doar dus. Ca să fie mai aproape de stele. Alea verzi.