Ciurezu Mariana

Plutesc, în derivă gânduri și vise, vântul s-așterne pe spatii întinse. Zgomote ciudate de torțe aprinse, duc pescărușii cu aripi deschise. Marea lovește țărmul cu putere, îmbrățișarea

Zarea-i plină de foc și lumină, soarele trimite raze opărite și pârjolește tot ce-ntâlnește. Nu-i nor pe cer și plin de mister vântul s-a furișat de nimeni aflat, stă acum ascuns în loc

Cu dor mă îmbrac ușor și vântul cu dor bate împrăștiind dor în, noapte..... Și apa cu dor străbate văile toate și dor duce mai departe în marea de șoapte... Iar întinsul e plin de

Simți cum iubirea -nfășoară și mângâie fiecare floare? pe scări de aer ușor coboară și-ncarcă visul cu candoare. Simți cum fiorul te pătrunde dă sufletului caldă lumină, trimite nevăzute

Curg lacrimi de stele pe obrazul de cer și gândurile mele învăluite-n mister s-adună-n inele în zbor spre efemer. Curg lacrimi de stele pe obrazul de vânt și poartă cu ele aducând pe

Se povestește, că o dată pe deal era pădure dar timpul, fară milă copacii i-a uscat iar astăzi pe-nălțime, doar un copac a mai rămas... Și-mpovărat de vreme, cu crengile uscate veghează

E tristă noaptea și ciudată, iar lumea mea-i cam încurcată, gândurile rătăcesc... n-am astâmpăr nici putere printre vise să pornesc așa c- aștept în tăcere... Luna nu mai străluceste după

Mă cheamă imensul mării cuprins de albastrul depărtării, mă-nvaluie briza -naltă cu miros de mare agitată, și soarele ușor mă incită să merg pe plaja aurită... Vrăjita de-a mării

Urcăm sau ni se pare când din vise făurim scări imaginare, luptăm cu vorbe adunate injurii și cuvine aruncate plângem cu lacrimi amare când iubirea dispare, dar visăm mereu și construim din

S-au strâns sânzienele-n cunună și-ncing o horă cu joc și voie bună ursitoarele-s toate invitate în noaptea asta vrăjile-s împrăștiate. Iar luna nouă amfitrioană este la petrecerea ce pare de

Acolo unde zarea îmbrățișează marea și unde cerul sărută efemerul , uscatul strânge-n brațe întinderi de speranțe, iar valuri de spumă vestesc voie bună. Pe umeri de stâncă cu fața

Nu mai sunt frumoasă și poate nici n-am fost, chipul meu pe strada nu-ntorcea priviri iar poza mea firește nu trezește amintiri... Poate , părul mi-a albit și ochii-s triști obrazul

Noaptea, ca o zână vine poartă -n plete strălucirea, iar pe umeri are haine ce învăluie ușor, iubirea. Poartă pe umeri stele calea să-i fie luminată, iar la poale floricele urma să-i fie

S-a dus dar este printre noi, nevăzut cuprinde firea înlanțuie cu nemărginirea, sărută zorii cu candoare plutește-n razele de soare... S-a dus dar n-a plecat din noi, au rămas gândurile

E liniște în noaptea de argint cerul coboară văluri de mătase, luna s-a furișat printre dorinți și stelele-s încă somnoroase. Aștept un tren ce nu mai vine liniile toate -au ruginit iubirea,

Purtăm în suflet o lumină și visele sunt numai flori, timpul ce trece în clepsidră lasă-n urmă doar fiori. Și amintiri rămân în urmă și suflet încărcat de dor, singurătatea are vină când nu

Sărutul frunzelor de... apa umezesc trecute gânduri, sub oglinzi de ape-ngroapă nesfârșitul zbor de fluturi. Cer albastru s-oglindește printre frunzele din lac, iar din adanc ușor

În fiecare noapte stelele s-aprind trezind ciudate șoapte pe cerul aburind, și caută tăcute în clipele ce trec amintiri știute cuvinte ce petrec. Iubirea-nfășoară cu nevăzute umbre și

S-a umplut de frunze coroana cea bătrână, au răsărit speranțe la umbra razelor de lună, iar din străluciri de stele coboară gânduri în cunună. Iubirea prinde în buchet cântece de bucurie,

Sunt copii fericiți adevărați prinți și zâne la care părinți avuți îndeplinesc dorințe fără nume, unde jucăriile -s ignorate iar joaca un capriciu, ce trăiesc în palate și unde au de toate ce

O vorbă aruncată-n vânt un cuvânt, făcut să doară să pară o ocară și toate pentru ce? pentru ce lupta asta de cuvinte jigniri și jurăminte pentru ce luptați ce aveți de-mpărțit ce erarhii

O muzică divină cheamă pescăruși, în larg, sunt sunete înfundate de valuri ce se sparg amestecate-n noapte cu văzduhul plumburiu, ce trezesc încet la viață uitatul țărm pustiu. Ici colo

Și-au pus castanii haine de sărbătoare îmbrățișând înaltul cu brațele de floare, iar pletele de frunze în verde-nveșmântate mângâie ca niște palme zările înfiorate. Candelabre de petale

Trec nevăzute clipe printre degete de vânt când un gând să se-nfiripe uite că a și trecut... Rămâne amintirea visului ce nu a fost întrupând iubirea stelelor ce nu au rost... Trec