Ciurezu Mariana

Pe lespezi de piatră bătătorite de vânt, se rostogolesc de-a valma gând și cuvânt. Măsuri nevăzute a unui ritm sacadat, de timp percepute bat neîncetat. Și clipele trec mângâind

Au înflorit pe boltă gânduri și stelele-s aprinse din necuprinse-n vorbe gesturi, clădesc noian de vise, pe lacul încărcat de nuferi, înghețată-i astăzi zarea iar din liniștea albastră

S-aud iar sunete pierdute printre fulgii rătăciți de nea, o vioară parcă-ar vrea să cânte sau, poate e doar părerea mea... O fi vântul ce-și caută iubită printre răvășite crengi

Toamna poartă-n reci cuvinte sărutări spulberate de timp și doar aduceri aminte răvășesc tristețea din cuvânt... Mângâierea vântului fugar spulberă frunze răvășite și tristețea

Ne risipim în zboruri temerare, de gânduri risipite-n zare, ne-mprastiem în mii cuvinte și devenim audcer-aminte... De ce atâta zbatere furibundă pentru idealuri care se scfunda,

S-aude vântul, vorbește cu frunze Care foșnesc a răspuns supărate, C-au albit salcâmii d-atâta floare Și au înmiresmat dealurile toate. Ghirlande de flori au atârnat pe

Ferestre de cer se deschid lumina să-nvaluie dimineața și cu flăcări de roșu aprins soarele-și mângâie fața. Lacrimi au început să curgă din ochii albaștri ai depărtării, e

Aleargă spre nicăieri gânduri risipite, se topesc spre ziua de ieri cuvinte abia rostite... Și ziua încet se-mprastie în negura unui gând parc-ar fi o conspirație țesută de

Vin și pleacă iar chemări, doruri se pierd în zare, printre visele de ieri astăzi e doar uitare... Timpul trece, doar un fum cuprinde depărtarea, cu miresme de parfum ce aduce

Am încercat s-adun sentimente să scad din ele multe regrete și dacă mai rămane ceva să zbor în vis spre inima ta... Dar sentimentele-s împrăștiate cum să le-adun așa răsfirate, iar regrete nu

S-apleacă ramuri bătrâne sub vântul ce aprig aleargă și frunze de mult căzute spulberate-s de-a vântului goană. Din vârfuri golașe de munte vuiete vin de zăpadă și aerul pare să cânte sub a

Ploaie de stele calea-mi luminează lacrimi de vise, mă fac să stau treză și gândurile tale mereu mă-nsoțesc când către-nalt încerc să privesc ... Coboară speranțe pe scari de mătase învelite-n

Sunt...o umbră de soare dată, o adiere de vânt purtată, un gând ce ușor trece, sau duar o iluzie rece... Sunt...poate o clipă nevăzută ce s-a risipit ca o nălucă, și-n zborul

Suntem un amestec de iluzii în descifrarea eternelor confuzii, mereu aceeași de veacuri ne risipim printre fleacuri, mereu aceeași, dar cu fețe noi ascunși dup-aceleași nevoi... Căutăm alte

Cu noian de vise, facem gânduri să zboare, cu făclii aprinse în rătăcite cuvinte, iubim cu ardoare trecute legăminte... Suferinț-adunăm în numele iubirii, răni de suflet uităm în sperața

Coboară seara pe funii de zare, valuri sidefii s-afundă-n mare, perdele de mătase cad peste soare ș-aduc întuneric trimițându-l la culcare. Răsare luna de mare vrăjită, s-oglindește-n

Coboară și-nvăluie-n ceață raze plăpânde de soare, e rece și-n dimineață liniștea se-mprăștie-n zare. Pădurea-i plină de lacrimi ce acoperă ușor întinsul, lacrimi de frunze cu patimi cad

Cade iubite și ultima frunză, toamna cerne picături de brumă, învăluind înaltul cu o lumină blandă, dă-mi brațul stingher și poate-mpreună ajungem, la lună... Privește cum cad din zarea

S-au adunat pe frunte cutele adânci, ale serii, iar pe tâmplele, tăcute curg șoaptele depărtării... Argintul s-a mutat în plete și -nfioar-amintirea, iar ochii pe-ndelete își găsesc mai greu

Ne chemă mirifice unde la zborul visului printre nori, lasă lumina să inunde sufletul cu dragoste-n zori . Ne cheamă melodii celeste la dansul visului vrăjit, norii ne poartă pe creste în

Banii, rău necesar... controleaza viața, transformă destine și ucid speranța. Înalță pe culmi lucruri fără valoare, și fac dintr-un golan o persoană cu stare. Într-o lume în care doar

Coboară ușor, cu alai de flori vara, zâna plină de căldură împrăștie veselia-n zări și alintă întreaga natură. În ochii poartă raze de soare, pe umeri, cununi grele de spice, iar rochia-i

Pui o floare-n butonieră și un regret pe etajeră, că anii trec în mare grabă și pe tine nu te-ntreabă... Mai privești amar oglinda parca-i mai înalta grinda, mișcarea-i acum mai lenta și

Printre gânduri răsfirate de vântul, veșnic hoinar, peste-ntinderi de ape sau, în al florilor altar, căutăm mereu lumina începutului de dor, căutăm iubirea cu al ei nesecat izvor... Vrăjiti