Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Căldură mare...

1 min lectură·
Mediu
Zarea-i plină
de foc și lumină,
soarele trimite
raze opărite
și pârjolește
tot ce-ntâlnește.
Nu-i nor pe cer
și plin de mister
vântul s-a furișat
de nimeni aflat,
stă acum ascuns
în loc de nepătruns.
Frunzele-s ofilite
și de apă vlăguite,
florile-s toate supărate
c-au fost uitate
și nici roua dimineața
nu le mai spală fața.
Căldura, e mare
și, e atâta soare,
o mare de lumină
strălucește senină
și arde la-ntâmplare
de la mic la mare.
Doar la malul mării
sub albastrul zării,
lumea-i fericită
de soare-ndrăgostită,
chiar de-i căldură mare
bucuria plutește-n zare.
002.024
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
95
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Ciurezu Mariana. “Căldură mare....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciurezu-mariana/poezie/13898664/caldura-mare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.