Ciupureanu Dan

se sparg în chiuveta de inox în tren picură din tavan pe scaunul din fața mea afară plouă cu picuri mărunți la serviciu se declanșează alarma perfuzia pic pic totul se oprește pentru câteva

"o ții tot așa o să ajungi iar în spital" mi-a șoptit la ureche mi-am amintit că după ce fusesem internat o vreme nu mai eram obișnuit acasă locul meu era printre nebuni îmi plăcea să le analizez

mi-am pus niciodată problema să respir când beau apă (fotografii cu obeze dezbrăcate sunt aruncate deasupra parisului din avion) sau să deschid ochii înainte de-a ejacula până mai ieri am

Aceste poeme s-au născut din starea de vinovăție pentru "lipsa" de comunicare cu cei din familie. Am gândit un dialog cu fiecare în parte, așa cum le-aș vorbi dacă nu aș mai fi, așa cum le-aș vorbi

într-o seară am uitat să mă mai întorc acasă tata mi-a luat camera după ce a spălat de sânge locul meu în care dădeam cu capul a luat calculatorul vecinii nu au mai avut pentru ce să cheme

Copilul copiilor noștri înțelepți ascunde-mi ochișorii în palmele tale și cântă să-mi limpezești urechile un val adie pietrele pe plaja pustie unește-ți degetele deasupra capului tău și

străzile de piatră luceau în lumina lunii unii își păstraseră umbrelele desfăcute întru solidaritate cu cei care nu au adăpost becuri care se sting odată cu pașii mei ce mă poartă în inima

dragă ali, nu am înțeles niciodată sensul cuvântului distopie de câte ori veneam pe la tine eram beat și-ți vorbeam despre diferența dintre extrema dreaptă și cea stângă chiar dacă eram oarecum

dragă ali, mai știi când m-ai întrebat cum e să fii în comă și am tras perdeaua iar soarele ne-a lovit peste fețe cu lumina lui apoi ți-am spus să închizi ochii și te-am întrebat ce-ți

dacă cineva i-ar fi zis lui ali că boala lui nu este decât un viermișor care îți halește organele ar fi adăugat un smile în jurnalul său în care specifica foarte clar cui să-i încredițăm

hei, mi-am amintit când stăteai în fiecare noapte la geam și urmăreai stele căzătoare - la fiecare stea îți trăgeai câte o linie cu lama pe mână mi-am amintit și când ai aruncat felia de pateu

În cel mai frumos sat, pe cea mai îndepărtată planetă din galaxie, trăia un băiețel care se numea Lucas. Nu demult, Lucas împlinise patru anișori. El avea o grămadă de jucării, însă nu prea se

AUTISTUL PERSONAJE: ION (12-13 ani) CRISTINA (30-35 ani) OVIDIU (40-45 ani) BEATRICE (35-40 ani) ANA (15-16 ani) SCENA: Se petrece într-o bucătărie spațioasă, modernă. Cele cinci persoane

simpatia pentru orori cred că vine din lipsa mamei ca și dragostea pe care ți-o port într-un mod obsedant citisem undeva că tipul acesta de oameni caută latura maternă în persoana iubită și

tablourile fugeau din imagine chiar dacă mișcam imaginea în sensul urmelor de pe perete camera se inunda cu culori în ulei și mă rostogoleam mă priveam în oglindă și ori de câte ori încercam să

nu știu cum să-ți zic ca să nu te supăr am încercat cu alcool cu poezie am încercat și prin muncă să uit de mine dar mereu revin la începuturi când nu aveam și nu știam să fac nimic și lumea mi

*** azi a fost până în marais oamenii pe străzile înguste ți s-au părut cocheți te-ai simțit stânjenit printre poponarii fancy sunt așa pentru că sunt poponari ți-ai zis apoi ai mers pe pilot

drumul spre întoarcerea acasă nu mi-a mai fost familiar eu sunt cel care trece în fiecare zi pe-aici? m-am întrebat apoi m-am privit în geamul metroului eram tot eu dacă nu mai mă recunoaște nimeni?

Boabe de transpirație îmi cad pe buze să așteptăm să vină să ne ia luminile pâlpâie o premoniție pentru primul geam care va sări în bucăți alunec prin uși apoi revin în corp.

iulia este îngrijorată pentru apa din corpul său când era fetiță a asistat la zeci de înecuri avea o coală de hârtie pe care desena expresiile decedaților organele din corpul său nu au

o ușă am dat peste altă ușă am deschis-o și-am dat peste altă ușă pe care am deschis-o am deschis uși până am ajuns în dreptul unei ferestre am deschis-o am dat peste altă fereastră apoi am