Poezie
dragă iulia (3)
2 min lectură·
Mediu
tablourile fugeau din imagine chiar dacă mișcam
imaginea în sensul urmelor de pe perete
camera se inunda cu culori în ulei și mă rostogoleam
mă priveam în oglindă și ori de câte ori încercam
să mă târăsc în alte nuanțe nu vedeam
decât un demon deghizat într-o floare de cactus
dacă ai crezut discrepanța pe care am descris-o
mai sus înseamnă că ai o părere foarte proastă
despre mine iar acum îți voi descrie cum s-a întâmplat
era spre dimineață de fapt încă era noapte
raza stâlpului de lumină ce intra pe geamul
bucătăriei nu îți permitea să aproximezi
ce oră e dar nici la ceas nu voiam să mă uit
am oroare să folosesc chestii electrice
imediat după ce mă trezesc după vreun coșmar
cum bine intuiești căci avusesem un coșmar
mi-am aprins o țigară sau se făcea că îmi
aprinsesem o țigară cum bine știi că nu fumez
de unde rezultă că probabil încă eram în vis
lumina stâlpului de pe trotuar s-a stins
și s-a aprins din nou însă de această dată
era roșie și cumva îmi puteam
intui conturul feței care trăgea aprig din țigară
ei bine dragă iulia și te rog să mă crezi
acea față roșiatică care fuma nu mai avea barbă
002743
0
