Povestiri

Măseaua Motanul Dephiss scria o povestire ironică. Când termină de scris, îl apucă o durere puternică de măsea. "Dumnezeu mă pedepsește", își zise Dephiss și rupse povestirea în zeci de bucăți, apoi o aruncâ la gunoi. Așteptă un moment, dar măseaua nu-i trecu, chiar din contră, îl duru mai tare. "O fi din cauza papagalului pe care i l-am mâncat vecinei când nu era acasă," își zise Dephiss și nu mai stătu pe gânduri, se duse la ușa vecinei. -Zât! făcu vecina când văzu pisica la ușă. -Mă scuzați, vreau să vă mărturisesc că ieri, tocmai v-am mâncat papagalul și aș vrea să-mi cer iertare. Aceasta când auzi, îi trase lui Dephiss un picior și-l azvârli pe scări. Dephiss plecă acasă și așteptă să-i treacă măseaua, însă din contră, îl duru și mai tare. "O fi din cauză că mi-am făcut nevoile în fântâna bisericii," își zise și se duse la biserică. -Spune fiule, zise popa din altar, ai venit să te spovedești? -Mai de grabă am venit să recunosc o faptă oribilă. -Asta înseamnă să te spovedești, spune, iar Dumnezeu îți va ierta păcatele. -Ieri am trecut prin curtea bisericii și mă trecea treaba mare și m-am gândit că m-aș putea ușura în fântână și am făcut treaba mare în fântâna bisericii. Auzind toate acestea, popa sări din altar, luă o mătură și fugi cât îl ținură picioarele după motanul Dephiss, până obosi și se opri. "Vei ajunge în iad", strigă popa în urma lui. Dephiss plecă acasă. Măseaua îl durea tot mai tare și nu știa din cauza cui. "O fi din cauză că am mers fără bilet," își zise Dephiss și fugi în stația de tramvai. -Bună ziua! Aș vrea să reclam că în ziua de 14 ianuarie, anul trecut, am mers fără bilet. -Și ce vreți de la mine? răspunse vânzătoarea de bilete. -Vreau să mă iertați. -Bine, te iert. Dephiss plecă acasă, țopăind de fericire. Nu-l mai durea măseaua deloc.  În gară Motanul Dephiss lucra în gară ca vânzător de bilete. -Înainte să vă dau biletul, spuneți-mi vă rog, în ce parte o ia jetul când vă pișați? îl întrebă Dephiss pe primul client. -De ce mă întrebați asta? -Facem un sondaj printre călătorii noștri, nu vă supărați. -Atunci vă răspund, în dreapta. Călătorii formaseră o coadă lungă. -Dacă o ia în dreapta, sunteți antisemit, zise Dephiss și-i dădu biletul, să aveți o călătorie plăcută! -Dar nu sunt domnule antisemit, cum vă permiteți să-mi spuneți una ca asta? -Haideți bă, ce faceți? Că pierdem trenul. Zise o doamnă din rând. -Îmi permit, pentru că dacă vă pișați în partea dreaptă, sunteți antisemit, următorul! Călătorul nu mai stătu la discuții - își luă biletul și plecă. -Înainte să vă dau biletul, spuneți-mi vă rog, în ce parte o ia jetul când vă pișați? îl întrebă Dephiss pe următorul călător. -În stânga, răspunse acesta auzind discuția dintre Dephiss și primul călător. -Sunteți antisemit! Poftiți biletul, următorul. -Cum așa domnule? Cel dinaintea mea se pișa în partea dreaptă și i-ați zis că e antisemit. Eu mă piș în partea stângă. -Nu are legătură, v-am zis asta pentru că nu vă uitați în ochii mei când vorbiți cu mine. Mă evitați pentru că nu mă suportați. Următorul!  Cribda Dănuț îi dădu o palmă lui Ionuț. Ionuț își puse mâna la față și-i dădu și el o palmă lui Dănuț. "Pe partea cealaltă," zise Ionuț, când Dănuț se pregăti să-i mai dea o palmă. Dănuț se făcu că-i dă o palmă și-i trase un șpiț în tibie. Ionuț căzu și se tăvăli de durere, se ridică și-i trase lui Dănuț un picior între picioare. "Gata, nu mă mai joc," zise Dănuț în timp ce stătea chircit de durere. "Ai cribdat," zise Ionuț. "Ba tu ai cribdat," răspunse Dănuț. Ionuț îi întinse mâna lui Dănuț să se ridice. Când să se prindă de mâna lui Ionuț, Ionuț și-o trase și Dănuț căzu pe spate. Dănuț se ridică nervos și-i trase lui Ionuț o palmă. Ionuț îi trase și el o palmă. "Nu pe partea asta," zise Ionuț, când Dănuț se pregătea să-i răspundă cu o palmă. Dănuț se făcu că-i dă o palmă și luă scaunul și-i dădu în cap cu el. Ionuț muri. "Iar cribdezi," zise Dănuț și-i trase un picior în coaste.  Apendicita Razele de soare ascundeau neputința și tristețea oamenilor de câteva ore. Dănuț și Ionuț așteptau tramvaiul. De cum urcară, Dănuț se aplecă și începu să facă pe invalidul. "Dați-mi și mie un ban, să vă ajute Dumnezeu," repeta Dănuț și întindea mâna în dreptul fiecăruia. Ionuț se rușinase, îi trase lui Dănuț un picior și plecă în cealaltă parte a vagonului. Coborâră în centru, iar Dănuț nu mai putu să se îndrepte din poziția de aplecat și se culcă la pământ. "Acum e prea de tot, nu mai merg cu tine pe stradă"' zise Ionuț. "Bă, mă jur că nu mai pot de stomac," răspunse Dănuț, "ajută-mă". Până la urmă, Ionuț îl crezu și îl purtă în cârcă până la spital. "Are apendicită'" zise un doctor. "Ba are infecție urinară", răspunse altul. "Ba are apendicită," zise primul. "Cu siguranță e ficatul."  Arestul Dănuț era la serviciu. Lucră ce lucră, apoi deschise o sticlă de alcool împreună cu colegul lui. Fiind obișnuit cu berea, Dănuț se îmbătă repede și deveni agresiv. "Uite ce pot să fac eu," îi zise colegului și își luă avânt și trecu cu capul prin ușa de geam. Colegul se sperie așa de tare, încât o sună pe Alinuța - nevasta lui Dănuț. Aceasta veni la serviciu și îi trase o palmă, apoi plecă. Nimeni nu reușea să-l calmeze pe Dănuț - țipa, râdea, cânta și înjura clienții. Colegul lui Dănuț sună la poliție. Polițiștii îl urcară în dubă și-l duseră la arest. Dănuț adormi. Spre dimineață, Dănuț se trezi și începu speriat să bată în ușa celulei. "Ce am făcut? Ce am făcut?" strigă disperat și nimeni nu-i răspunse.  Perna Era o seară de iarnă friguroasă. Pe străzile pustii, trecea din când în când câte o mașină. Într-un bar din centrul orașului, Dănuț și Alinuța beau bere - erau fugiți de câteva luni de acasă - locuiau într-o casă mare în centrul orașului. Dănuț primi un pumn în ochi și căzu - până să se dezmeticească, tatăl Alinuței o luă târâș și o băgă în mașină. Dănuț se întoarse acasă singur. Ca în fiecare seară, se culcă îmbrăcat din cauza frigului. Oalele cu apă fierbeau pe reșou și scoteau aburi pentru a face căldură. Dănuț se trezi aproape înghețat. Luă perna în brațe, o mângâie, o sărută și-i zise: "Am visat că te-a prins ta-to și te-a luat acasă."  Mariana Vântul mătura grăunții de zăpadă de-a lungul străzii înghețate. În colț, Mariana se încălzea la un reșou în cabina de bilete. Marianei tocmai îi murise bărbatul - rămăsese cu trei copii și cu serviciul de vânzător de bilete, care era plătit foarte prost. Tramvaiele opreau în stație iar oamenii coborau și alergau prin vijelie cu gulerele urcate peste urechi, la adăpost. Dănuț și Ionuț se dădeau pe derdelușul format în fața casei de bilete. "Am o idee," zise Ionuț. Cei doi copii trecură în spatele casei de bilete și legară ușa prin locul destinat unui lacăt, cu o sârmă. "Dați-mi și mie un bilet, vă rog", zise Dănuț. În timp ce Mariana deschise sertarul cu bilete, Dănuț și Ionuț aprinseră două petarde și le aruncară în cabină, prin vizetă. Mariana sări de pe scaun și încercă să iasă dar nu putu - ușa era legată. Petardele bubuiră una după alta. Din cabină se auzi Mariana, urlând de disperare. Dănuț și Ionuț mai aprinseră două petarde, le aruncară prin vizetă și fugiră.  Meciul Orașul era pustiu înaintea marelui meci. În barul de lângă biserica catolică, era televizat - berile curgeau pe bandă rulantă, barul era plin. Prin mulțime, se strecură și Nea' Ion ca să ajungă la bar, să ceară o bere. Nea' Ion era pensionar de câțiva ani, trăia singur, în mare parte se plictisea. Își găsi un loc cât mai apropiat de televizor și rămase acolo. Meciul începu, iar prima fază la poarta adversă nu întârzie să apară. "Hai, șutează!" strigă un băiat din mulțime, după care-l urmară toți, care mai de care cu îndemnuri. Când să șuteze, televizorul fu mutat pe alt canal. "Ce pula mea faceți bă?" strigă un suporter, apoi toți începură să înjure și să se agite. Barmanul zise că nu a schimbat el programul și dădu înapoi la meci - era 1-0 pentru echipa gazdă, nu apucase nimeni să vadă nici măcar reluarea. Echipa încurajată de cei din bar, iar ataca. Când să șuteze, iar se schimbă canalul. Băieții începură să-l amenințe pe barman, unii plecară din bar. Meciul se termină - 3-0 pentru gazde și nimeni din bar nu văzuse niciun gol. Nea' Ion se duse liniștit acasă. Își scoase telecomanda din buzunarul gecii, aprinse televizorul, se schimbă și își luă o bere din frigider.  La cireșe Soarele își ascuțea colții printre norii dimineții ce aveau să plece treptat, în altă parte. Pe stradă nu era nici țipenie de om. Ionuț și Dănuț, cu rucsăcele în spate, plecaseră la furat de cireșe. Ajunși în livadă, începură să se îndoape cu cireșe, apoi stătură întinși la umbra unui copac. "Am luat telefonul la mine," zise Ionuț - confecționase un telefon rudimentar dintr-un receptor, roata cu care formezi și două clame. -Pe cine sunăm? întrebă Dănuț. -La linia erotică. Ionuț urmări firul de telefon care trecea prin vârful unui cireș. Scoase telefonul din rucsac, își puse briceagul în gură și urcă în vârful cireșului. Dănuț îl urmă. Tăie o bucățică din izolația firului și cuplă cele două clame. "Avem ton," zise Ionuț. Formă numărul la linia erotică și așteptă. -Alo, se auzi de la celălalt capăt al firului, ce fantezie ai vrea să îți împlinesc? -S-o fut pe mă-ta! zise Ionuț și-l apucă râsul. -Mama ar fi foarte încântată, cred că i-ar face plăcere. Apoi se auzi un scârțâit și creanga pe care stăteau amândoi, se rupse. Ionuț și Dănuț luară toate crengile la rând în cădere și aterizară pe iarbă.  Diavolul Seara se lăsase ca o cortină peste cartierul Lăpuș. Dănuț se uita la televizor, profitând de absența tatălui său și a fratelui mai mare. Mama lui Dănuț dădea ture pe holul lung ce împărțea apartamentul în două și vorbea singură. "Arată-mi unde se ascunde diavolul," îi zise lui Dănuț. Dănuț începu să clipească repede din ochi și dădu o tură sufrageriei, apoi se opri în dreptul sertarului cu fotografii. "Aici se ascunde diavolul," zise Dănuț și arătă cu degetul. Mama lui Dănuț scoase sertarul, îl puse în mijlocul sufrageriei și dădu foc la poze. Flacăra se ridicase ca un șarpe până aproape de tavan - "Arzi diavole! Întoarce-te de unde ai venit să bagi boala în oameni!" Dănuț fugi în baie, luă un lighean cu apă și-l aruncă peste foc. Mama lui Dănuț își reluă turele pe hol, gesticulând și vorbind singură.  Cireșele Dimineața aproape se evaporase și își ceda locul soarelui, ce avea să încălzească orașul. Alinuța avea o păturică pe care se juca cu niște păpuși - le pregătise micul dejun cu pietre și iarbă. Dănuț, abia ieșit la joacă, i se alătură - avea o pungă plină cu cireșe mari și roșii din care mânca. -Dă-mi și mie cireșe, în zise Alinuța. -Dacă îmi arăți păsărica, răspunse Dănuț. -Dacă îmi dai 5 cireșe, ți-o arăt. -Ți le dau după ce mi-o arăți. Alinuța își ridică fustița, își coborî puțin chiloțeii și-i trase repede la loc. -N-am apucat să văd nimic, zise Dănuț supărat. -Dă-mi cireșele! -Nu ți le dau, că ai cribdat! -Te spun lui mami. -Și ce o să-i spui? Că mi-ai arătat păsărica? Alinuța începu să plângă. -Bine, bine... dacă mi-o mai arăți o dată, ți le dau. Alinuța se opri din plâns, își ridică fustița și-și trase chiloțeii. Dănuț se uita în timp ce mesteca și scuipa sâmburi. -Uite, 5 cireșe. -Dă-mi 10, ți-am arătat-o de două ori. -Îți dau 7! -8! Dănuț în dădu 8 cireșe și plecă mai departe. Din partea opusă, Beatrice venea cu două pâini în plasă. -Ce faci Dănuț? Îmi dai și mie două cireșe? -Dacă îmi arăți păsărica.  Soacra lui Mihai Mihai stătea întins pe canapea, se uita la fundul soacră-săi, care spăla vase. "Știu că te uiți la fundul meu," zise soacră-sa și se întoarse la el. "Nu... nu... eu de fapt stau cu ochii închiși," răspunse Mihai stânjenit. "Nu e prima oară când te uiți la fundul meu," îi zise și se așeză pe marginea canapelei lângă el. Îi puse mâna ușor pe genunche și începu să urce spre șliț - Mihai tăcea. Îl desfăcu la pantaloni și începu să i-o sugă. Mihai îi puse mâna pe ceafă și începu să-i împingă capul din ce în ce mai repede. Se auzi soneria. Soacră-sa plecă să deschidă în timp ce Mihai își închise fermoarul. Era Ioana, nevasta lui Mihai. "Gata mamă? Ai ajuns? Dă să te pup." Ioana o pupă și ea pe mama ei și intră în sufragerie - Mihai se prefăcea că se trezește din somn. "Ce ești așa roșu la față?" îl întrebă Ioana, "ia să văd dacă ai temperatură".  Joaca Ionuț se juca împreună cu Dănuț în sufragerie. "Uite ce pot eu să fac", zise Dănuț, se ridică de la pământ și începu să zboare în jurul lustrei. "Dar uite ce pot eu să fac," zise Ionuț, își întinse mâinile, iar patul se ridică până aproape de tavan. "E mai mișto să zbori," zise Dănuț. "Ba e mai mișto să ridici lucruri," răspunse Ionuț. "Ești prost," zise Ionuț. "Ba tu ești prost," răspunse Dănuț și-l scuipă în cap. Ionuț se enervă și ridică un scaun prin forța minții și-l aruncă spre Dănuț. Dănuț se feri și trecu în zbor pe lângă Ionuț ș-i trase un picior după ceafă. Ionuț căzu, se ridică și proiectă masa spre Dănuț. Masa îl dădu pe Dănuț de tavan și căzură în mijlocul sufrageriei. Dănuț își șterse sângele de la nas, îl prinse pe Ionuț de picioare, îl ridică până în dreptul tavanului și-i dădu drumul în cap. Ionuț se ridică cu greu, iar cu puterea minții, ridică patul, frigiderul, scaunele și le proiectă în Dănuț. Mama lui Dănuț intră în cameră, îi pedepsi pe amândoi și-i puse să pună lucrurile la loc.  Scrumiera O dungă de lumină se strecurase între perdea și tocul geamului și împărțea sufrageria în două bucăți. În bucata din partea dreaptă, Dănuț dormea, era dimineață. În bucata din partea stângă, robinetul picura - ceea ce-l deranjă pe Dănuț și-l trezi. Se auzi soneria, la ușă era Ionuț - prietenul lui din copilărie. -Salut maestre, la ora asta se doarme? zise Ionuț din ușă și intră. -Ce pula mea mai faci mă? -Uite verificam să văd dacă nu ai murit. N-ai mai dat niciun semn. Ești singur? -Da, Alinuța e la serviciu. -Și tu dormi... -M-am culcat târziu aseară, răspunse Dănuț. -Am o idee. -Ce-ți mai bese mintea? -Să-ți fac o poză cu sticla asta de coniac - o scoase din rucsac - să ai o scrumieră plină și să pari mort de beat, să-i trimitem poza Alinuței. -Ești nebun? Face aia urât și în plus toate scrumierele sunt goale. -Lasă mă, îi spunem că a fost o glumă. Hai să bem din sticlă și să fumăm până umplem scrumiera, zise Ionuț. Își turnară două pahare de coniac și își aprinseră două țigări, după care își mai aprinseră două și își mai turnară în pahar. Tușeau, le venea să vomite - "mai fumăm două și gata, să umplem scrumiera," zise Ionuț. Dintr-o dată se auzi cheia în ușă. "Ce faceți mă aici? Beți la ora asta? Uite ce fum e în casă." Zise Alinuța și deschise geamul, goli scrumiera și vărsă sticla de coniac în chiuvetă. "Ionuț, tu nu ai treabă pe-acasă?"  În Nord În acea după-amiază călduroasă, trenul ce ducea în Nord, era plin - călătorii se înghesuiau ca niște sardine, aproape că nu se putea respira. Deși nu lucrau la aceeași fabrică, Ian și Roxana terminau serviciul la aceeași oră și se întorceau împreună. Coborâră din tren transpirați - erau îmbrăcați gros pentru că la prima oră când plecau la serviciu, era foarte frig. Un domn care venea din partea opusă cu o pungă în mână, îi ceru lui Ian o țigară. Ian își pipăi pachetul plin în buzunar și răspunse că nu are. Acel domn, fiind beat, înjură. Făcu o piruetă, apoi se întoarse brusc și sparse sticla de băutură pe care o avea în pungă. Bețivul luă sticla spartă de jos și o aruncă înspre Roxana. Cu o mișcare rapidă, Ian stopă sticla în aer cu bocancul. "Ține-mi geaca!" îi zise Ian Roxanei. Ian îi trase un pumn în nas și căzu. Îi băgă un genunche-n gură, apoi îl dădu cu capul de o mașină parcată pe margine, până obosi. Ian îi dădu drumul bețivului și se prelinse pe mașină până căzu lat. O forță invizibilă îl ridică pe Ian de la pământ și-l purtă în josul străzii deasupra mașinilor. Roxana alerga în urma lui printre mașini și striga: "L-ai omorât, nenorocitule! L-ai omorât!"  Echitabil Ionuț urca scările cu tatăl său de mână. În același timp, cu tatăl său de mână, Dănuț cobora. Din greșeală, tatăl lui Dănuț îl lovi peste ochi pe Ionuț. Văzând asta, tatăl lui Ionuț îl împinse pe Dănuț. Tatăl lui Dănuț se enervă și-i dădu o palmă lui Ionuț. Tatăl lui Ionuț îi dădu lui Dănuț un picior în tibie. Tatăl lui Dănuț îi dădu lui Ionuț un picior între picioare, apoi îi băgă un genunche-n gură. Tatăl lui Ionuț îl aruncă pe Dănuț de pe scări și sări cu picioarele pe el. Tatăl lui Dănuț scoase un cuțit și-i tăie capul lui Ionuț. Tatăl lui Ionuț luă capul fiului său și-l bătu cu el pe Dănuț, până-l omorî. Părinții lui Ionuț și Dănuț plecară în direcții diferite, bombănind.  Centrala de gaz Paul Ivanovici stătea întins în pat cu ochii închiși - vedea un pantof întors invers cu talpa de gumă, care se umfla și se dezumfla. Gândul că fetița lui de 3 ani va crește și-l va părăsi, îl îngrozi și se ridică în fund pe marginea patului - era singur acasă. Se așeză la masa din sufragerie și își aprinse o țigară. Telefonul sună de câteva ori, după care răspunse. Era patronul său, îl rugă să se ducă la serviciu să pornească centrala de gaz - nu mai curgea apa caldă și în afară de Paul, nimeni nu știa să umble la ea. Paul se îmbrăcă și se duse la gară. În tren, îl cuprinse frica - avea impresia că cei din față vorbeau la adresa lui. Ajuns la serviciu, iși făcu o cafea și fumă o țigară. Aici, i se părea că colegii lui îl privesc ciudat, simțea că se vorbise de el cu puțin timp înainte să ajungă. Intră în camera centralei și analiză toate butoanele - centrala era oprită. Crescu presiunea pe nivelul 7, dădu drumul la gaz și când să apese pe butonul de contact, își imagină că centrala explodă și corpul i se dezintegră în bucățele mici, care se împrăștiară pe pereți. Paul opri centrala și ieși din cameră. "Nu poate fi pornită, arzătorul e mort, trebuie chemat un specialist."  Doi peștișori În curtea spitalului era liniște. Bălțile rămase de la ploaia de peste noapte, încercuiau stâlpii de lumină, aliniați de-a lungul străduței. Ușa pavilionului 27 se deschise, pacienții ieșiră pe rând să se bucure de soare și să-și fumeze țigările. Din cauza băltoacelor, se așezară pe verandă, pe scaunele din plastic. Ian fusese diagnosticat cu bipolaritate, acum era vesel, iar în clipa următoare se întrista. Ian trecu de verandă, merse prin iarba udă și ajunse lângă un stâlp încercuit de o băltoacă. "Ce peștișori frumoși!" Își zise Ian. Apoi strigă: "Veniți! Veniți să vedeți doi peștișori. Unul e galben iar celălalt e roșu. Veniți!" David, care era schizofrenic, veni în grabă. -Vezi peștișorii? Întrebă Ian. -Eu văd două broaște cu slip și sutien. Una îmi șopti să arunc țigara când vorbesc cu ea. -Sunt peștișori. Nu-i vezi? -Nu văd niciun peștișor. Auzind discuția lor, asistenta veni să vadă ce peștișori văzură ei. -Ãștia nu sunt peștișori, ăștia sunt doi crocodili roșii! Zise asistenta.  Internarea Ian stătea în pat de două zile și se uita fix la tavan - credea că mascații treceau pe sub pat și-l înțepau cu niște ace lungi în picioare. "Hai să cumpărăm ceva să mănânci, nu ai mâncat de două zile." Îi zise Roxana din bucătărie. Ian sări din pat, alergă până în bucătărie, luă un cuțit mare și sări sub pat. "Nu e nimeni acolo, iubitul meu." Zise Roxana și-i puse capul pe picioarele ei și-ncepu să-l mângâie. Se îmbrăcară și ieșiră. Străzile cartierului erau învăluite de lumina slabă a soarelui, care stătea să apună. Roxana intră în magazin, iar Ian rămase la intrare - se uita în toate părțile speriat, apoi o urmărea printre rânduri cum punea produsele în coș. Roxana plăti la casă și ieși. Trecură de primul colț, în dreptul primelor tomberoane, Ian smulse plasa din mâna Roxanei și o aruncă în gunoi. -Ești nebun? Erau ultimii noștri bani, zise Roxana și începu să plângă. -I-am văzut cum le injectau înainte să le pui în coș, vor să mă otrăvească. Roxana îl luă pe Ian de mână și porni în partea opusă celei care ducea acasă. Ian o ținea strâns de braț, întorcea capul brusc, era speriat, se uita în toate părțile. Când ajunseră în fața spitalului de boli mintale, Ian înțelese și dădu drumul la mâna Roxanei, se așeză pe-o bordură și aprinse o țigară. -Ce faci? Nu vii? Întrebă Roxana. -Acum am înțeles totul. Dacă asta e dorința ta... să mă băgați în carantină, fumez țigara și vin. Ian își termină țigara și intră cu Roxana în spital, la urgențe. Roxana le explică medicilor ce s-a întâmplat și-l băgară pe Ian într-o rezervă. -O să-ți fac o injecție să te liniștești, nu te va durea. Zise asistenta. -Știu, verde de Paris. Asistenta îi făcu injecția și îi zise să se întindă pe targă. Ian vedea luminile cum se micșorează, ațipea și se smucea, își ridica capul, apoi îi cădea, adormea. Un brancardier de culoare îl luă de mănă și-i zise: -Lasă-te să adormi, nu se va întâmpla nimic, ești în siguranță. -Nu am vrut niciodată să vă fac rău, răspunse Ian și adormi.  Suzana Ropotă Pentru că drumul la dus, era mai scurt decât cel la întors, Suzana Ropotă s-a decis să nu se mai întoarcă niciodată.  Doamna Cambell Era toamnă. Parisul se regenera după o vară caniculară. La recepția unui hotel mic, care avea 6 etaje, fără lift, recepționerul se plictisea după o dimineață încărcată. Dintr-o dată se auzi soneria ușii de la intrare. Recepționerul se apropie de ușa din geam și făcu semn să împingă - era o doamnă pe la vreo 55 de ani care avea o valiză. "Bună ziua!" Zise doamna în limba engleză, "am o rezervare pe numele de Cambell". "Da, aveți o noapte la camera 51 la etajul 5, să știți că nu avem lift, iar scările sunt întortocheate", răspunse recepționerul. "Vă pot da o cameră la al doilea etaj, camera 21", adăugă. Femeia fu mulțumită, îl rugă să o ajute cu bagajul pe scări și preciză că are o vârstă la care nu prea mai poate. Recepționerul o ajută cu bagajul și îi dădu cheia camerei, apoi se întoarse la recepție. Soneria se auzi din nou. Ca și data trecută, recepționerul se ridică și-i făcu semn să împingă - era un tânăr înalt, arăta bine. "Bună ziua! O caut pe doamna Cambell, mi-a zis să urc în cameră", zise tânărul înalt. Recepționerul îi spuse la ce cameră să urce și se duse în bucătărie să își facă o cafea și să fumeze o țigară. Bucătăria avea un geam deschis în tavan și era situată în curtea interioară a hotelului, unde era și geamul camerei 21, deschis. Se așeză pe scaun și începu să fumeze. De la camera 21, se auzeau gemete și "ah"-uri de plăcere. După o vreme, tânărul coborî și își luă "la revedere". "Aș vrea să sun în Anglia dacă se poate, plătesc." Îi zise doamna Cambell recepționerului când coborî mai pe seară. Recepționerul o ajută să formeze numărul. "Alo, dragul meu, am ajuns. Da. Aici nu e așa cum îmi imaginam - nu au lift și camera este foarte mică."  Prostituata Strada pietonală Saint Antoine era populată la ora prânzului. Terasele precedau alte terase, toate aliniate ca tentaculele unui rac foarte lung, cât ținea strada. Maria tocmai trecea pe acolo - înaltă, brunetă, îmbrăcată elegant - se ducea la un interviu pentru un job cu jumătate de normă, la o patiserie. Doi tineri, de origine portugheză, își savurau al doilea rând de beri în pauza lucrărilor pe care le făceau într-un imobil de lângă, vorbeau tare, gesticulau și râdeau. "Hei, gagica, nu vii cu noi la o bere?" Zise unul dintre ei, apoi râse. "Cu mare plăcere", răspunse Maria și-și trase un scaun la masa lor. "Pe mine mă cheamă Maria, mi-ar prinde bine o bere înainte de interviul pe care-l voi da într-o jumătate de oră." Băieții se fâstâciră, se prezentară timid, nu se așteptau ca ea să le dea curs invitației hazardate dintr-un impuls de zel. "Cu ce vă ocupați?" "Văruim..." Răspunse unul dintre băieți, apoi o întrebă la ce fel de job va avea interviul. Maria le mărturisi că este un post de prostituată, într-un bordel chiar în centrul Parisului. Aceștia înghițiră în sec, își dădeau picioare pe sub masă. "Și ce tarif ai?" Întrebă unul dintre ei, abținându-se să nu râdă. "Pentru că ați fost drăguți și mi-ați oferit această bere, pentru voi e gratuit. Uite, după interviu mă voi întoarce în același loc și voi face ce vreți voi". Maria îi sărută pe amândoi pe obraz și plecă. "Mă întorc într-o oră." Băieții, foarte bucuroși, își mai comandară bere. Începură să se certe care să se culce primul cu ea. Își numărară banii să o ducă la un hotel. Trecuse o oră, Maria nu mai apărea - patronul îi suna fără oprire, când pe unul, când pe celălalt. Trecură două ore, trei ore, iar Maria nu mai apăru. "Ce proști suntem", zise unul dintre ei, la care celălalt ridică halba și zise: "Chiar că proști." Se întoarseră pe șantier și se apucară de treabă. "Nu mai este nevoie, sunteți concediați", le spuse patronul nervos.  Amenda O stea aștepta deasupra lunii ora la care să o trezească. Era foarte frig. Aburii ieșeau din gura lui Dephiss, care mergea grăbit spre gară. Dephiss, nu era un motan ca toți motanii - era mare și purta o pălărie neagră. Trenul intră în gară, ușile se deschiseră. Dephiss urcă în primul vagon și își găsi un loc la geam, își scoase pălăria și își frecă lăbuțele înghețate. "Zât!" Zise o doamnă, oripilată de prezența unei pisici în tren. Depshiss își puse pălăria și se mută două rânduri mai în față. "Zât!" Zise un bătrân care își citea ziarul. Dephiss se ridică și coborî scările până pe culoar, unde nu era nimeni. Se uita pe geamul ușii- steaua de deasupra lunii o trezise și se crăpa de ziuă, lumina soarelui care stătea să iasă de sub orizont, se vedea la stânga. "Biletul dumneavoastră la control", zise controlorul, la care Dephiss, scoase un biscuit și-l arătă. "Dar acesta nu este un bilet", zise controlorul. Dephiss se scotoci prin blană și scoase un nasture, pe care i-l arătă încrezător controlorului. "Bine, bine, văd că nu înțelegi, documentele!" Dephiss se scotoci iarăși și scoase o poză în care era pe acoperișul unei case. "Hmm, locuiți la aceeași adresă?" Dephiss dădu din cap afirmativ. "Vă voi scrie o amendă, pe care sunteți obligat să o plătiți în 24 de ore, semnați aici." Dephiss își scoase gheara și făcu un x. Trenul opri în stație. Dephiss coborî și plecă mai departe prin mulțimea de oameni.  O piruetă Pe drumul de pământ ce ducea la școala din sat, praful făcea rotocoale. "Nu ieșiți din rând!" Strigă educatoarea la copiii de clasa a doua. Se întorceau de la sala de înot, abia construită în satul lor. "Sunt foarte supărată că mi-ai dat slipul jos sub apă", îi zise Andreea lui Paul și-l împinse în afara rândului. "Opriți-vă! Paul, treci la mine imediat!" Paul se duse la educatoare cu capul plecat. "De ce ai ieșit din rând? De câte ori v-am zis să nu ieșiți din rând?" Paul se dădu doi pași înapoi, făcu o piruetă și se aplecă majestuos. Copiii aplaudară furibund.  În tren Era dimineață, afară încă era întuneric. Luna aștepta la coada de stele, să fie înlocuită cu soarele. Trenul oprise în gara Villeneuve le Roi, călătorii care așteptau pe peron urcaseră și-și ocupaseră locurile prin vagoane. Primul vagon era pe jumătate plin. Un domn, cam pe la 50 de ani, citea ziarul la geam. "Ce politică e asta?" Se auzi dintr-o dată peste liniștea care patrona vagonul. "O politică de căcat", răspunse o femeie în vârstă de pe primul rând. "Unde sunt banii pentru învățământ?" Întrebă un domn însoțit de nepoata lui. "Cum unde sunt? Sunt la șomerii care nu vor să muncească." Zise altă femeie din ultimul rând. "Sclavagism modern", strigă un om de culoare, apoi începură toți să vorbească în același timp - nu se mai înțelegea nimic. "Stimați călători, guvernul tocmai și-a dat demisia, sunteți rugați să rămâneți calmi." Tăcerea se lăsă peste întregul vagon. "Ce e ăla guvern?" Își întrebă fetița bunicul, la care întregul vagon făcu "șșșșș".  Cobalt Cel puțin în centrul Parisului, era după-amiază. Oamenii se adunau la metrou după terminarea serviciului. "Călătorii care văd un bagaj abandonat sunt rugați să anunțe un agent, sau să sune la numărul de urgențe 3117" - metroul era aglomerat, toate locurile pe scaune erau ocupate. Era liniște, nimeni nu vorbea cu nimeni, metroul pornise. Un copil, începu să pocnească din degete. La scurt timp, o doamnă din fața lui începu să murmure melodios. Un domn de pe al doilea rând, începu să fluiere în același ritm. Nu dură mult și toți începură, care mai de care, să fluiere, să cânte, să bată din picior și să pocnească din degete - metroul se transformase într-un recital. O domnișoară care citea o carte și nu se implicase, se ridică de pe scaun și urlă isteric: "Vă rog frumos! Citesc Cobalt". Oamenii se opriră din cântat, metrul opri în stație, unii coborâră, alții urcară și metroul plecă mai departe spre periferia Parisului.  Nebunul Luna privită cu coada ochiului, făcea eschive. Nu se auzea niciun zgomot - vântul ocolea casele și se ghemuia în cercuri pe câmp. Era trecut de miezul nopții, era iarnă. Animalele dormeau înghesuite în grajdul nebunului. Locuia singur, singura grijă pe care o avea, era cea purtată animalelor. Copiilor din sat le era frică de el - avea părul neîngrijit și o barbă lungă. Nebunului îi plăcea să spună povești stranii pe care nu le mai auzise nimeni. La ora aia, nebunul nu dormea - stătea întins și asculta liniștea nopții care se aciuise pe prispă. Bombănea ceva ca o incantație numai de el înțeleasă. Nebunul se ridică din pat și se duse la fereastră. Ieși în curte și alergă desculț până la grajd, apoi se opri. Deschise ușa de lemn și intră pe vârfuri - animalele dormeau. Merse tiptil până în capătul grajdului, unde era un capac de tablă, și-l ridică brusc. De sub capac săriră mai mulți șobolani în toate părțile. Câțiva îl mușcară de picioare, dar nu schiță niciun gest. Se aplecă lent, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și înșfăcă doi șobolani. Ieși la pas din grajd, trecu prin zăpadă lăsând urme de sânge și intră în casă. Șobolanii se zbăteau, chițăiau și se încordau în mâinile lui fără niciun rezultat. Deschise ușița sobei și-i azvârli în foc, apoi o închise. Nebunul se întinse înapoi în pat și-și continuă ascultarea liniștii.  Bulgărele de zăpadă În curtea spitalului de psihiatrie Sfânta Ana ninsese toată noaptea. Dimineața, infirmierii hotărâră să nu lase pe nimeni în curte din cauza zăpezii, dar totuși să-i lase lângă ușă, să-și fumeze țigările. De cum ieșiră, David fugi prin zăpada înaltă, făcu un bulgăre și-l aruncă în Nadia. -Treci înapoi, David, strigă infirmierul de serviciu. -Nu vin, îmi place să mă joc în zăpadă. -Dacă aluneci și-ți spargi capul, eu sunt responsabil, treci înapoi. David mai făcu un bulgăre de zăpadă și-l aruncă prin gemulețul de la ultimul etaj. "Ooo", făcură infirmierul și ceilalți pacienți, apoi o față roșie se arătă în dreptul gemulețului: -Cine a făcut asta?  Internarea Frigul își făcea simțită prezența în Paris. David lucra, era ora prânzului. Ieși din clădire și în loc să intre în magazin să-și cumpere de mâncare, merse înainte printre blocuri, spre Notre Dame. Dintr-un camion, din care se descărca marfă, auzi: "Ai lăsat lucrul neterminat și ai plecat la 12, i-ai lăsat baltă." Apoi toate grupurile care treceau pe lângă el, vorbeau despre el. David mai trecuse prin asta, știa că nu e bine, știa ce i se întâmplă, dar nu se putea controla. David trecu de primul colț și intră la urgențe. "Așezați-vă pe scaun și așteptați," îi spuse cel de la internări. Polițiști în civil începură să-i dea târcoale și să insinueze, însă David nu se pierdu cu firea. Îl duseră într-un salon pentru consultații și îl puseră să se întindă pe pat și să aștepte. Ușa salonului era întredeschisă. De pe culoar, auzi vocile colegilor lui de la serviciu: -O să-l disponibilizăm, zise patronul său. -Eu nu cred că-și mai revine, zise un coleg. -Ba o să mă fac bine, ce credeți, că nu știu cu cine am de-a face? zise David și se ridică pe marginea patului. -Or să te bage și nu o să mai ieși, zise patronul, cazul tău e grav. -Habar nu aveți, nu a fost vina mea, răspunse David, iar când se ridică să-i vadă, își dădu seama că nu erau colegii lui, erau niște necunoscuți care-i urară mult curaj. După un ceas de așteptare, doctorița completă fișa de internare la spitalul de psihiatrie Sfânta Ana și coborâră la ambulanță. În fața spitalului îi aștepta nevasta lui David și urcă în salvare cu ei. -Să spuneți că ați venit cu taxiul, zise șoferul, în mod normal nu aveți voie să vă urcați în salvare. -Așa am să spun, răspunse ea, apoi îl ținu pe David de mână. -Nu aveți un scooter de vânzare? întrebă David. -I-au furat scooterul, de-aia e așa, zise nevasta lui. Ajunseră la spital și îl internară la pavilionul 27. -Ai venit însoțit de nevasta ta? întrebă doctorul. -Da. -Ea a venit cu tine în salvare sau a luat taxiul? -A venit cu mine în salvare.  Domnul Fred La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana, era ora mesei. Domnului Fred nu-i era foame - preferase să-și fumeze chiștoacele în curtea spitalului - și le ținea ascunse sub scrumierele mari de fier, care erau așezate pe niște suporți de piatră. După ce se sătură de fumat, domnul Fred intră în spital și urcă la etaj. Intră în cameră, se dezbrăcă și făcu un duș. Apoi se întinse gol pușcă în pat și citi ziarul. "Aaaa! Săriți! Să cheme cineva asistentele!" se auzi pe tot culoarul, "domnul Fred e dezbrăcat la mine în pat," zise Nadia. Domnul Fred se ridică din pat, își legă prosopul Nadiei la brâu și intră în altă cameră.  Președintele Franței La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana, aduseseră un nou pacient. În sala de mese, locurile fuseseră ocupate de bolnavi, care așteptau mâncarea cu boluri albe, cuțite și furculițe. Un loc încă era liber. David observă că bolul de mâncare în acel loc, era roșu: -L-au internat pe președintele Franței în secția noastră, strigă David. -L-au adus de la penitenciarul de maximă securitate, răspunse Michel. -E diavolul în persoană, adăugă Nadia. Nu trecu mult timp și noul pacient își făcu apariția. Trecu printre mese fără să salute pe nimeni - un băiat de culoare, cocoșat, care făcea ca mitraliera din buze și nu se oprea. -Vi-l prezint pe președintele Republicii, zise David după ce se ridică de la masă și arătă spre băiatul de culoare, după cum vedeți, a fost adus aici să ne execute cu mitraliera sa invizibilă. Ceilalți începură să râdă, numai Yasminne își ținea cuțitul strâns în mână și tremura. Se ridică și trânti scaunul, apoi se duse la băiatul de culoare să-l ajute să mănânce, pentru că nu reușea să pună lingura în gură. -Președintele Franței tocmai și-a făcut gagică, zise Nadia în timp ce sorbea din lingură. -În turul doi are deja o alegătoare, zise David. -O va lua în campania sa electorală, în baie la etajul doi, adăugă Michel și toată sala se prăpădi de râs. -Sunteți niște porci cu bale la gură, nenorociților! răspunse Yasminne în timp ce-l ștergea pe băiatul de culoare la gură și dădu cât putu de tare cu pumnul în masă. În sala de mese se lăsă liniștea, peste care se auzea ecoul rafalelor de mitralieră ale noului internat.  Țigara La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana, era încă dimineață. Soarele încălzea roua de pe iarba care se întindea pe fâșii lungi în curte. Primii doi pacienți, ieșiră la o țigară - băiatul și fata nu se mai întâlniseră niciodată: -Ai spume la gură, zise băiatul. -E de la pastile, răspunse fata și se șterse. -Ești de mult internată aici? -De o lună. -Pentru ce? -Schizofrenie. -Auzi voci? -Îl aud pe diavol. -Eu am ajuns aseară. -De ce te-au adus aici? -Nu știu nici eu. -Ai grijă în sala de la televizor, ne adună acolo să ne observe, se uită de după oglindă la noi și își notează. -Eu nu mă uit la televizor, tot timpul se referă la mine, auzi melodia din sala de mese? -Da. -În text zice ce am făcut aseară. În cameră la mine am o casetă care îți cântă viitorul, să vii să ascultăm. -Te dai la mine? Între timp, în curte își făcu apariția o femeie în vârstă, într-un scaun cu rotile: -Ce faceți copii? Tinere, nu ai să-mi dai și mie o țigară? -Nu-i da, șopti fata. -Îmi pare rău, dar asta a fost ultima. -Te-au adus aici să ne sugrumi în somn, ești un criminal, un terorist! Luați-l de aici! Luați-i de-aici! Încearcă să mă omoare. Ahhh! Uuuu! Săriți lume! Să-mi dați drumul de aici! Nu mai suport! Nu mai suport aici! M-au adus fără voia mea... apoi se liniști și împinse roțile scaunului cu rotile lent, până mai departe, după care mai adăugă, dați-mi o țigară, doar o țigară v-am cerut, apoi se aplecă și scuipă.  Derdelușul Era prima dimineață de iarnă - zăpada se așternuse peste case, mașinile parcate și trotuare. Luna încă nu se ascunsese - își scutura pojghița de gheață și căsca nerăbdătoare să adoarmă. Motanul Dephiss ieși ca în fiecare zi, să se ducă la gară. Un grup de copii, deja își scosese săniuțele pe derdelușul ce se formase lângă căsuța din pom a lui Dephiss. -Uitați ce pisică grasă, zise un copil, apoi toți își făcură bulgări să dea în Dephiss. -Până aici v-a fost, zise Dephiss, ia dați voi săniile-ncoace - Legă toate săniile între ele și le trase spre gară. -Te spun lui tati, strigă un copil și se agăță de ultima sanie din șir. Dephiss împinse cu piciorul prima sanie, iar copilul fu lovit de ultima. Un polițist, văzând scena, veni de îndată: -Stai pe loc, cotoi gras. -Cotoi s-o faci pe mă-ta, apoi îi trase un bulgăre în cap polițistului, care alunecă pe gheață și căzu. Copiii râseră în hohote și-l luară pe polițist la țintă cu bulgări. -Urcați repede pe sănii, strigă Dephiss. Copiii se urcară, iar el îi trase alergând spre gară. Polițistul alerga după ei, dar din doi în doi metri, aluneca și cădea spre amuzamentul copiilor, care râdeau și țipau.  Dorința -Pune-ți o dorință, zise peștișorul de aur. -Să mi se îndeplinească toate dorințele!  Laptele Luna aproape se evaporase - trona transparentă deasupra străzii, în spațiul dintre două blocuri. Motanul Dephiss se ducea somnoros la serviciu, iar dintr-o dată, îl opri un polițist: -Unde mergeți așa grăbit la ora asta? Ce aveți în rucsac? -Cu siguranță mă duc undeva, iar în rucsac am ceva ce sigur nu vă interesează, răspunse Dephiss, apoi se înfoie la polițist. -Documentele la control! Și deschideți rucsacul! Dephiss scoase un carton pe care era forma lăbuței lui cu o poză și i-o înmână polițistului. -Când ați făcut ultimul vaccin? întrebă polițistul, în timp ce Dephiss își desfăcea rucsacul. -Acum o lună, este trecut pe spatele documentului. -Dar vaccinul anti-pisiceală nu-l aveți. -Am avut probleme în familie, și-i arătă rucsacul. -Ce faceți cu sticla asta de lapte? -Este pentru un prieten. -O să trebuiască să suflați în fiolă. N-ați făcut nici vaccinul... -Dacă trebuie... și suflă în fiolă. -Când ați băut ultima oară lapte? -Aseară, două-trei pahare, am stat la televizor până târziu. -Sigur nu sți băut mai mult? -Pe mieunatul meu de onoare, patru pahare poate-am băut. -Unde vă duceți acum? -La serviciu. -În starea asta vreți să prindeți șoricei? Vă rog să mă urmați la secție.  Alergie La acea oră, oamenii din centrul Parisului coborau la metrou pentru a merge spre periferii. "Doamnelor și domnilor, în această gară este posibil să acționeze hoții de buzunare. Sunteți rugați să aveți grijă de obiectele personale," se auzi în difuzoare. Auzind toate acestea, motanul Dephiss se căută în buzunarul de la piept, scoase bila de cauciuc, care era legată cu un elastic și o băgă în alt buzunar. Metroul opri în stație, iar Dephiss își găsi un loc lângă o fetiță, care era în compania mamei sale. -Mami, nu-mi plac pisicile. -Vă rog frumos să vă mutați de lângă fetița mea, are alergie la pisici. -Fetița dumneavoastră tocmai a încercat să-mi fure bila, zise Dephiss, apoi scoase bila din buzunar și o proiectă în fruntea fetiței, după care i se întoarse în palmă. Vedeți? Nu este decent să atingi lucrurile altuia. -Zât! făcu femeia și scoase umbrela de sub scaun și-l lovi-n cap pe Dephiss. Dephiss iar scoase bila din buzunar și o proiectă în nasul femeii și al fetiței: -Săriți! Fufele astea au încercat să-mi fure bila. Apoi își înfoie blana și începu să scuipe în toate părțile. Metroul opri în stație iar femeia își luă de mână fetița și coborâră. Lângă Dephiss se așeză o bătrână, care strănută. Dephiss își scoase bila de cauciuc din buzunar și începu să o arunce și să o prindă în palmă: -Și dumneata ai alergie?  Capul Roua dimineții se evapora treptat, pe măsură ce soarele urca din ce în ce mai sus pe cer. Motanul Dephiss își simțea capul mai mult mort decât viu - tare și rece. Își scoase pantoful și se scărpină cu piciorul după ureche, însă nu simți nimic. "Ce drăcie o mai fi și asta?" își zise în gând. Motanul Dephiss se întâlni pe drum cu o fetiță: -Ce motan gras și frumos, zise fetița. -Dacă mi-aș simți capul, ar fi mult mai bine. -Nu simți nimic? -Nimic. Fetița scoase din ghiozdănel o andrea și i-o băgă lui Dephiss în ureche. -Acum simți? -Tot nimic. Fetița împinse andreaua și o scoase pe urechea cealaltă. -Dar acum? -Parcă simt un piuit în urechi. Dephiss își pipăi capul cu lăbuțele și-și înfipse ghearele. Nu simțea nimic. -Trebuie să te duc la veterinar, să-ți dezmorțească capul. -La veterinar nu merg nici mort, ești o fetiță foarte obraznică! Fetița se supără și-l împinse în stradă. Un camion de morcovi, care venea cu viteză, îi trecu motanului peste cap și i-l strivi. Dephiss se ridică de pe stradă și veni pe trotuar: -Mai am opt vieți, ce credeai? -Acum îți simți capul? -Nimic, răspunse Dephiss, apoi își îndreptă capul cu o cărămidă.  Visul Soarele-și predase ștafeta lunii, care se îmbrăca firavă pe cerul albastru închis. Dănuț și Alinuța se întorseseră acasă, nu aprinseseră lumina. "Ia vezi ce vrea tatăl tău," zise Alinuța. Dănuț merse prin întuneric până în camera tatălui său. "Vezi că bate cineva la ușă," îi zise și Dănuț se duse la ușă, asta îl neliniștise - se uită pe vizor dar pe scara blocului era întuneric, zărea totuși o siluetă - roti cheia în ușă ca cel de afară să audă, iar silueta o luă la fugă pe scări. Dănuț se trezi terorizat și transpirat, visase. Se ridică pe marginea patului și bău un pahar cu apă ca să-și revină. Cineva bătu la ușă. "A fost doar un vis," își zise Dănuț mort de frică, apoi se duse la ușă și se uită pe vizor - se observa o siluetă în întuneric - Dănuț se sperie și dădu cu piciorul în ușă fără să-și ia ochiul de pe vizor - silueta fugi pe scări. Dănuț se trezi transpirat, nu fusese decât un vis foarte ciudat, se consolă el. Cineva bătea la ușă.  Grădinița Alinuța era educatoare la grupa mică a grădiniței de star nr.2. -Cine vrea să-mi povestească cum și-a petrecut vacanța? Câțiva copii ridicară degetele. -Andreea, ia să te auzim. -Eu în vacanță, am fost la bunicii mei la țară și am văzut multe animale. -Ce fel de animale ai văzut? -Păi... am văzut pisica, găina, cocoșul, câinele și vaca. Am văzut și rațe și păsări. -Foarte frumos. Care animal ți-a plăcut cel mai mult. -Mie mi-a plăcut cel mai mult pisica. O chema Fetița și mă lăsa s-o mângâi. -Foarte frumos! Mai vrea cineva să ne spună cum a fost în vacanță? Copiii iar ridicară mânuțele. -Dănuț, tu cum ți-ai petrecut vacanța? întrebă educatoare, la care Dănuț se făcu că tușește în timp ce zise "târfă". Clasa izbucni în râs. Educatoarea se duse la Dănuț și luă de ureche și-i trase o palmă: -Cine te-a învățat Dănuț să vorbești așa? Ești pedepsit! -De când așteptam momentul ăsta să-mi dați o palmă. Abia aștept să mă duc la director să-i spun că loviți copiii, așa o să scăpăm de tine cu lecțiile tale de căcat. -La vârsta ta, vorbești așa cu mine? O să fii dat afară de la grădiniță pentru comportamentul tău, o să vorbesc și cu părinții tăi despre asta. -Nu cred că se va întâmpla asta, am martori că eu nu am făcut decât să tușesc și tu m-ai lovit. Nu-i așa Andreea? Andreea veni lângă Dănuț, îl luă de mână și-l sărută pe obraz: -Așa e.  Stâlpul electric Dănuț și Ionuț se jucaseră aproape toată noaptea la calculator și erau obosiți. Stinseră lumina și se băgară în pat să se culce. Ionuț stătea la perete, iar Dănuț la margine, cu fața spre geam. O rază de lumină de la stâlpul electric de afară îi intra lui Dănuț în ochi și nu putea să doarmă. Se întoarse pe partea cealaltă, însă Ionuț deja sforăia. Dănuț își trase pantalonii pe el, se încălță și ieși în fața blocului - luă o piatră și sparse becul stâlpului electric. Se puse în pat și încercă să adoarmă. Lumina de la al doilea stâlp electric îl orbea - se ridică din pat, coborî în fața blocului și sparse becul de la al doilea stâlp electric. Reveni în casă, se băgă în pat, însă lumina de la al treilea stâlp electric, iar îl orbea. Dându-și seama că le sparge în zadar, Dănuț se mută cu capul la picioarele lui Ionuț. Ionuț se trezi orbit de lumina stâlpului electric, se ridică din pat și trase perdeaua, apoi se culcă la loc.  Pupicul Un băiețel foarte mic văzu o fetiță și mai mică. Se apropie de ea și o pupă pe obrăjor. Fetița scoase forfecuța și îi tăie băiețelului un degețel. Băiețelul își bandajă degețelul cu o bucată de hârtie și îi mai dădu un pupic. Fetița scoase forfecuța și îi scoase băiețelului un ochișor. Băiețelul își acoperi ochișorul cu palma și îi mai dădu un pupic. Fetița îi scoase și celălalt ochișor cu forfecuța. Băiețelul bâjbâi în jurul fetiței până o prinse și-i mai dădu un pupic. Fetița îi tăie burtica băiețelului și-i scoase ficățelul. Orb, fără ficățel și fără un degețel, băiatul o prinse și-i mai dădu un pupic. Fetiței îi plăcu și-i dădu și ea un pupic - îl luă de mână și merseră pe stradă în jos, spre cofetărie.  Învoirea Era iarnă, Dănuț se ducea s-o ia de la școală pe iubita lui, Alinuța. Dănuț băuse toată noaptea și nu se mai culcase. Ajunge la școală, însă nu prea era nimeni în curte. Mirat, Dănuț intră în clădirea școlii și urcă la etajul doi. -Alinuța învață aici? întrebă Dănuț o profesoară care era în timpul orei. -Nu învață nicio Alinuța aici. Din spate se auziră râsete. -De ce râdeți bă? Poate vreți să vin la voi. -Vă rog frumos să ne lăsați să ne facem ora, zise profesoara, nu este nicio Alinuța aici. Dănuț plecă mai departe și mai deschise o ușă: -O caut pe Alinuța, învață aici? -Alinuța Popescu? Alinuța se băgase cu totul sub bancă. -Da, Alinuța Popescu. -Ce treabă aveți cu ea? -Sunt vărul ei, am venit să o iau acasă că i-a murit mama.  Geamul Dănuț și Ionuț stăteau pe un deal între blocuri. -Nu ai curaj să spargi geamul la etajul doi, zise Dănuț. -Ba am. Ionuț nu stătu pe gânduri - luă o pietricică, o aranjă în praștie și trase - geamul se făcu sute de bucățele. Tu nu ai curaj să spargi geamul la etajul unu, zise. Dănuț își încărcă praștia și trase. La etajul trei se deschise geamul - "Ce dracu faceți bă acolo?" țipă un domn. Ionuț și Dănuț își încărcară praștiile, doborâră geamul care era deschis în capul domnului și o tuliră.  Premoniția Motanul Dephiss mergea liniștit spre gară. Pe drum, văzu o femeie mergând cu fetița ei de mână. "Ce fetiță frumoasă aveți," zise Dephiss, "dar ce păcat, va muri foarte tânără". Femeia îi dădu cu geanta în cap, iar fetița începu să plângă. Dephiss merse mai departe și văzu un grup de tineri. "La prima intersecție, o să vă calce autobuzul," le zise el, iar aceștia îl luară la bătaie cu pumnii și picioarele. Dephiss scăpă din mâinile lor și sări în tren. Se opri în mijlocul culoarului și zise: "cei mai mulți dintre voi, o să muriți de cancer, numai domnul de la fereastră care citește ziarul, o să se sinucidă în urma morții copiilor." Călătorii se ridicară și o luară la fugă după Dephiss. Dephiss trecu de trei vagoane și se refugie în cabina conductorului. -Zât! zise conductorul, ce cauți aici? -Tu o să mori de bătrânețe, îi zise Dephiss. Apoi săriră amândoi pe burtă, un tren venea pe aceeași linie din partea opusă.  Liftul La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana se făcuse seară. Michel chemă liftul să urce la etajul doi, unde era camera lui. Urcă în lift și apăsă pe etajul doi - se strâmbă în oglindă și își analiză cariile până liftul se opri. Își dădu seama că liftul coborâse la subsol și mai apăsă încă o dată pe etajul doi, însă liftul nu porni. Apăsă pe parter și liftul se opri la etajul trei, apoi iar apăsă pe etajul doi și liftul coborî la subsol. Michel apăsă pe subsol, iar liftul urcă la etajul doi - se duse în cameră și se întinse în pat. Și David chemă liftul, apăsă pe etajul trei și se uită în oglindă. Liftul se opri la etajul trei și coborî.  Șurubul La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana, aduseseră un pacient nou - pentru că nu puteau să-l controleze, îl legaseră de pat și îl sedaseră. David, Nadia și Michel se uitau pe gemulețul ușii camerei - erau curioși în privința noului venit. -De ce credeți că l-au adus? întrebă Nadia. -Sigur a făcut ceva grav, zise Michel. -Am auzit că i-a murit prietena, zise David, iar de supărare, a ieșit dezbrăcat pe stradă și a spart toate geamurile în calea lui. E polonez. -Atunci îi zicem Polonezul, zise Nadia. -Hai să vedem dacă doarme, zise Michel și intrară în cameră. David îl dezlegă și îi dădu două palme să se trezească. -Cine sunteți voi? întrebă Polonezul și se ridică în fund și se dădu în spate speriat. -Liniștește-te, suntem aici să te ajutăm. -Julia, Julia, Julia, nu, nu, nu, zise Polonezul și începu să plângă. -Hai să luăm puțin aer să-ți revii, zise David. -Poate o găsim pe prietena ta în curte, adăugă Michel. -Taci dracu idiotule! zise Nadia. Polonezul era desculț, fusese internat fără încălțări. David îi aduse o pereche de papuci și ieșiră în curte. Polonezul se oprise din plâns, se uita în gol la gardul de sârmă ghimpată. Dintr-o dată îl îmbrățișă scurt pe David, dădu un picior în scaunul de plastic care era fixat pe o bară metalică, șurubul îi sări în mână și zise: "Îți dăruiesc un șurub."  Păcat că s-a născut -De parcă ieri m-am născut, zise asistenta și trânti ușa. David fumase în cameră și uitase să mai deschidă geamul - la spitalul de psihiatrie Sfânta Ana era interzis fumatul în interiorul pavilioanelor, cu toate astea, pacienții fumau pe furiș în camere, în băi și pe scările clădirii - chiștoacele erau aruncate în veceuri, iar cu ajutorul periilor, se duceau odată cu apa trasă. David ieși din cameră și se întâlni cu Nadia: -La cine țipa asistenta? întrebă Nadia. -La mine, mi-a zis că nu știe cine m-a născut așa. Nadia plecă mai departe și se întâlni cu Michel: -Ce faci Nadia? întrebă Michel. -Uite tocmai m-am întâlnit cu David și mi-a zis că asistenta l-a jignit, i-a zis că nu e altceva decât ceea ce s-a născut. -E rasistă? -Cred. -Asta e grav. Michel plecă mai departe și se întâlni cu Președintele Franței: -Salut Michel, de ce ești nervos? -Asistenta tocmai i-a zis lui David că e păcat că cei ca el se nasc. -Serios? -Da, foarte serios. -Trebuie să mergem să vorbim cu asistentul șef. Cei doi se duseră în biroul asistentului șef: -Ce vă aduce la mine? -Am venit să facem o plângere împotriva asistentei de serviciu, răspunse Michel. -Ce s-a întâmplat? -Cu puțin timp înainte tocmai i-a zis lui David că e păcat că s-a născut, răspunse Președintele Franței. -I-a zis că e păcat că s-a născut evreu, adăugă Michel.  Globul La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana era ajunul crăciunului. David, Președintele Franței, Michel și Nadia, stăteau în jurul bradului pe niște scaune de plastic. -Tu cum ai venit aici? îl întrebă David pe Președintele Franței. -Când am venit la Paris, am crezut că sunt trimis într-o misiune, apoi am crezut din ce în ce mai mult și gândurile mele s-au amestecat. -Tu, Nadia? întrebă David. -Eu am păcătuit. Adică mi-am negat credința și de atunci diavolul îmi vorbește în fiecare noapte. Vreau să devin din nou credincioasă, cum eram înainte. -Tu, Michel? însă Michel nu răspunse - era fascinat de un glob cu un peisaj de munte. -Michel! strigă Nadia. -Da, da. Ce e? răspunse Michel după ce tresări. -Tu cum ai ajuns la spital? întrebă Nadia. -Păi cum să ajung? Am fost la ușă la tata să-i cer carabina ca să dobor sistemul. Dacă ascultați seara radio Latina veți înțelege totul. Se făcu noapte și toți se întoarseră în camerele lor. Pe la trei dimineața, David se trezi, merse pe vârfuri pe culoar până la brad, fură globul lui Michel și se întoarse în cameră. A doua zi Michel se așeză la locul lui pe scaunul de plastic, se uită câteva momente în gol, după care tresări: -Cineva mi-a furat globul!  Trucul cu laptele La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana era ora micului dejun. Ceaiul, laptele și margarina cu dulceață erau aduse împreună cu niște recipiente, în care era tratamentul fiecărui pacient. Asistenții se asigurau că nimeni nu bagă pastilele sub limbă și că toată lumea le înghite. David luă pastilele, dădu peste cap o carafă de lapte și fugi la toaletă, unde își băgă degetele pe gât și vomită. După micul dejun pacienții nu puteau reveni în camere, femeile de serviciu făceau menajul, iar în acest timp, unii dormeau cu capul pe mese, alții citeau sau jucau ping-pong. David ceru la asistentă paletele și mingea. -Michel, te fac o partidă? -Hai să jucăm. -Servești tu? întrebă David. -Da, zise Michel și aruncă mingea în sus dar nu o nimeri cu paleta deoarece lovi prea târziu. Mai încercă încă o dată dar nu reuși, mai bine servește tu. -Bine, zise David și servi, însă Michel nu fu în stare să urmărească mingea. -Sunt foarte obosit, mă duc să mă așez pe scară, bine jucat! -Mai bine de mâine te învăț trucul cu laptele, zise David, vrea careva să joace ping-pong cu mine?  Traficul David era în camera lui, la spitalul de psihiatrie Sfânta Ana. Ieși pe culoar și ceru unei asistente bucata de fier lung, cu care se trăgea oblonul metalic de la geam. Prin mișcări de rotire, trase oblonul, iar în camera lui se făcu lumină. David observă pe geam doi pacienți feriți de ceilalți, după un colț. Unul îi dădea ceva celuilalt. David ieși din cameră și coborî în curtea spitalului. Cel care îi dădea ceva celuilalt, intră în spital - David îl urmă și îl ajunse când să se urce în lift. -La ce etaj mergi? întrebă David. -La etajul patru. Tu? -Depinde... și apăsă pe butonul de oprire al liftului. -Ce faci? -Ia spune, ce i-ai dat lui Michel în curte după colț? -Nu i-am dat nimic. -Vreau să-mi dai și mie ce i-ai dat lui. -Dar nu i-am dat nimic. -Vrei să mai plece liftul? -Te rog să stai liniștit. -Spune ce i-ai dat! Cel care era cu David în lift, scoase o pungă de bomboane din buzunar. -Asta i-am dat. -Aha! Deci cu de-astea vă ocupați voi... apoi desfăcu punga și o mirosi îndelung.  Albii și negrii La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana, David și Președintele Franței voiau să joace table în curte. Razele de soare formau o draperie în jurul pomului sub care își puseseră o masă și două scaune de plastic: -Cu ce joci? întrebă băiatul de culoare, cu negrele sau cu albele? -Mi-e indiferent, nu fac diferență între albi și negri, răspunse David. -Între albe și negre. -Păi eu ce-am zis? -Între albi și negri. -Tu cu care vrei să joci? -Tot cu oricare, aș putea juca cu albii, nu am nimic împotriva albilor. -Albelor. -Păi și ce-am zis? -Albilor. -Atunci să dăm cu zarul, cine dă mai mare joacă cu negrele, zise Președintele Franței. -Nu. Cine dă mai mare, joacă cu albele. -Adică vrei să joci cu albele, nu-ți plac negrii. -Ba nu am zis asta, joc cu oricare, uite, joc eu cu negrii. -Negrele. -Eu ce-am zis? -Negrii.  Tramvaiul Motanul Dephiss aștepta în stație tramvaiul. O bătrână traversă strada trăgând un cărucior greu și se opri în stație lângă Dephiss. -Locuiești departe? o întrebă Dephiss. -Dar nu este treaba ta maică... de ce mă întrebi? -Te văd singură cu căruciorul ăsta greu. Nu vrei să te ajut? -Lasă mamă că mă descurc și singură. Până acum nu m-a ajutat nimeni. -Dar vreau să te ajut, zise Dephiss și tramvaiul opri în stație. Dephiss încercă să-i ia căruciorul din mână, femeia trase cu toată forța, trase și Dephiss, iar femeia căzu și muri. -E moartă! strigă un domn după ce verifică dacă mai respiră. -Oricum era singură, răspunse Dephiss și urcă căruciorul în tramvai.  Mutarea Nadiei La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana se făcuse seară. David adormise cu căștile în urechi - asculta muzică simfonică. Dintr-o dată simți o mână pe el și-și scoase căștile: -Diavolul nu mă lasă să dorm, zise Nadia. -Și ce vrei să fac eu? -Pot să dorm cu tine? De câte ori ești lângă mine, nu mai aud diavolul. David îi făcu loc lângă el și adormiră. De dimineață, asistenta îi găsi împreună: -Ce cauți Nadia la David în cameră? -Nu puteam să dorm, mi-era frică. -Și eu dacă nu pot să dorm, mă vezi că dorm cu doctorul? Treci în camera ta! David, azi nu ai voie să ieși la țigară și vom scrie în raport să te mutăm. Mai târziu, David ieși pe culoar și o văzu pe Nadia cum trecea cu bagajele, însoțită de trei asistente. Privirile lor se întâlniră pentru o secundă, apoi întoarseră capetele rușinați.