recordul mondial la maratonul pe scări

drumul spre întoarcerea acasă nu mi-a mai fost familiar eu sunt cel care trece în fiecare zi pe-aici? m-am întrebat apoi m-am privit în geamul metroului eram tot eu dacă nu mai mă recunoaște nimeni? dacă viața mea a început alt ciclu și trebuie să fac iar cunoștință cu toți? avantajul meu era că îi cunoșteam chiar dacă ei mă uitaseră încercam să fac un profil al meu asemănător cu percepția celorlalți despre mine mi-e imposibil mi-am zis ar trebui să cobor percepția mea despre mine cu câteva trepte ca să fiu fidel percepției lor ce încurcătură mi-am zis și m-am uitat din nou în geamul metroului nu mai eram eu de parcă cineva străin se uita de afară la mine stau în pat pe burtă și încerc să ațipesc frânturi de gânduri necontrolate încearcă să formeze începutul unui vis apoi sentimentul că cineva ar putea să asculte la ușă cum încerc să adorm îmi face frică mă ridic deschid ușa de la intrare dar nu e nimeni cobor scările până la parter ies din bloc desculț și încerc să intuiesc care din cei care trec pe trotuar face pe trecătorul și a ascultat la ușa mea văd o femeie în vârstă se preface că are plasele grele lasă că te știu eu tușesc cu subînțeles nimeni nu se întoarce intru în scara blocului urc scările iar când vreau să ajung în casă observ că ușa este încuiată pun urechea aud pe cineva cum încearcă să adoarmă ciudat îmi zic nu mai eram cu nimeni în casă aud pași venind spre ușă și mă sperii cobor scările aștept la parter se aud pași pe scări ies din bloc și găsesc două plase lângă trotuar le iau mă fac că sunt grele și că merg spre gară cineva tușește insinuant de la intrarea blocului nu întorc capul mă prefac că mă chinui cu plasele bătrânul care are un șobolan pe umăr este rugat să-și dea jos șapca s-a auzit în difuzoare lumea a început să se uite în toate părțile speriată nu a fost decât o glumă ca să vă treziți din amorțeală s-a auzit în difuzoare sunteți rugați să vă țineți de bare un grup de 94 de chinezi tocmai a urcat în metrou la prima oră a dimineții cerul este negru iar luna subțire ca o agrafă stă să se dizolve aerul rece îmi ține picioarele amorțite pășesc ușor spre gară zgomotul primelor avioane acoperă vorbele iuliei o întreb ce a spus iar când începe să repete trece alt avion și tot așa până ajungem la gară fără să fi înțeles nimic iulia continuă să-mi vorbească dar fără niciun rezultat căci trenurile trec de o parte și de alta a gării ne urcăm în tren scoatem telefoanele tăcerea se lasă în liniștea vagonului până la destinație sâmbăta culoarele dintre stații sunt pustii o doamnă urcă scările rulante cu viteză mi-o imaginez infiltrându-se în alergare prin mulțime însă aleargă singură probabil se grăbește la propria-i nuntă îmi zic sau e în întârziere la aeroport deși nu are nici rochie de mireasă nici bagaj eu nu mă grăbesc urc scările liniștit nu se mai vede trec de un colț urmat de un culoar lung nu o zăresc nici acolo bunăoară a fost foarte rapidă urc iar niște scări rulante iar când ajung sus trec de un colț și nimeresc pe peronul metroului plin de oameni o zăresc încercând să-și facă loc pentru a urca prima lumina cade ca o perdea albă prin geamul din tavanul bucătăriei îmi dă o stare de euforie sorb din ceaiul fierbinte piciorul începe să mi se oprească din tremurat viața s-a oprit îmi zic încerc să mă ridic însă nu reușesc în schimb sunt capabil să-mi mișc ochii tremuratul piciorului revine mai sorb încă o dată din ceai lumina albă se mă oprește presiunea care era dată pe trei am urcat-o la șapte am ținut apăsat pe butonul de gaz când să apăs pe butonul de contact am închis ochii și m-am imaginat pulverizat de centrala de gaz în milioane de particule care au spoit zidul din spatele meu curgeau șiroaie ca dintr-o conservă de tomate am luat degetul de pe butonul pentru gaz și am plecat speriat ce s-a întâmplat? m-a întrebat șeful în timp ce gândurile mi se așezau ușor la forma inițială am încercat dar nu merge i-am răspuns după un moment de tăcere beau un pahar cu apă apoi îl șterg îl aranjez pe raft și iar îmi vine sete iau din nou paharul beau apă îl șterg cu o cârpă îl aranjez pe raft scot o ceașcă pentru cafea dau drumul la aparat mi se face răuț arunc cafeaua în chiuvetă spăl ceașca o șterg cu altă cârpă uscată mă așez pe pat și încep să scriu nu am inspirație mă apuc să citesc îmi vine inspirația scriu prima frază dar mai departe nu știu cum să continui mă apuc iar să citesc îmi vine inspirația scriu a doua frază dar nu merge pusă împreună cu prima o șterg pe prima dar nu îmi dau seama cum s-o continui pe a doua încerc să mai citesc mă dor ochii aranjez cartea pe etajeră beau un pahar cu apă și uit să-l șterg apa se scurge printre celelalte pahare până formează câteva vene transparente alexandra se uită la desene animate mă cheamă să schimb de câte ori vreau să mă așez simt că venele roșii din albul ochilor îmi strâng ochii ca să-i spargă mă așez neputincios lângă scaunul de la calculator ca să fiu gata să schimb desenele alexandra îmi zice acum poți să te duci mă întind în pat și iar mă cheamă îi zic că nu mai vin începe să plângă ca o soprană acompaniată de cântecelul din desenul animat o rază de lumină dă perdelele la o parte o urmărește în timp ce aleargă și încearcă vocalize mă gândeam să aflu în care parte a zilei sau în ce loc am mai multă inspirație e adevărat că în majoritatea timpului scriu în tren sau în metrou însă poeziile care au contat mai mult pentru alții au fost cele pe care le-am scris noaptea în pat când iulia dormea de mult iar eu nu aveam somn era un fel de secret pe care îl construiam numai pentru mine deși nu era decât o iluzie ce mi-o dădea starea de liniște sufletească pe care o simt de câte ori îmi întind picioarele și mai este un moment al zilei când mintea mea începe să meargă ca un motor diesel proaspăt uns și anume la gare de lyon când sunt în metrou și ușile se închid mă uitam la iulia cum pronunța cuvintele cu patos într-o discuție banală pe care o avea cu mă-sa ceva înălțător se întâmplase în suflețelul ei fragil viața în ea începuse să pulseze cu un fel de resemnare a tuturor lucrurilor cunoscute iar această stare și-o însușise prin intermediul oboselii avansate se juca cu psihicul ei ca un copil nerăbdător cu niște piese de lego așteptam în stație metroul fiecare vagon avea destinație diferită trebuia să urc în ultimul pentru oprirea la discotecă furasem salariul de la tata avusesem serviciu în spania dar îl pierdusem și mă întorsesem în românia la discotecă mă așteptau iulia și copiii trebuia să ne întâlnim cu cineva să ne amintească unde lucrasem în stația metroului fusese organizată prima grevă din istoria craiovei de către cei care trebuiau să facă curățenie aruncaseră bere suc și cafea pe jos și rupseseră ziare m-am urcat era plin cu fete dezbrăcate puteai să le probezi toate erau prea înalte m-am răzgândit am coborât în holul de la intrarea în discotecă mi-era frică să nu mă controleze aveam un cuțit de vânătoare la brâu uitați a venit regele cartierului a zis un gardian arătând spre mine am dat câteva ordine băieților din cartier eram îngrijorat cu drămuirea banilor îmi calculam câte beri pot să beau sunt de două ore la serviciu și am fost la baie de cel puțin zece ori ce se întâmplă cu mine m-am întrebat în timp ce-mi venea iar să mă duc colegii nu zic nimic dar sunt sigur că se întreabă ce fac acolo am o grămadă de răspunsuri deși sunt gras urc scările cu ușurință nu pot să merg mult și nu pot să alerg deloc dacă am trăi într-o lume numai cu scări aș fi un redutabil atlet aș depăși cu mult recordul mondial la maratonul pe scări nu înțeleg de ce pe oamenii care stau la terase râd și par că nu se grăbesc niciunde nu îi stresează nimic iar eu oriunde aș merge stau ca pe ghimpi mă simt urmărit și tot timpul las impresia că în orice moment m-aș putea ridica ca s-o iau la fugă de câte ori văd o privire respingătoare de femeie îmi vine în minte refrenul i-a dat sloboz apoi răspund în gând adevărat i-a dat pe eustațiu stoenescu încercam să sparg mașina parcată la geamul meu aveam pietricica de la o bujie în gură am scuipat-o-n retrovizor și s-a făcut sute de pătrățele am băgat mâna am deschis portiera am răscolit tot bordul nu era nimic bun erau niște cd-uri cu julio iglesias mi-am rulat un joint am rupt firele de la contact și am pornit cd-ul pe eustațiu stoenescu răsuna julio iglesias ațipisem la volan un polițist a bătut în geam m-a rugat să dau mai încet mie de o săptămână îmi dă spermă îmi zice glandă apoi mi-o ia la frecat vine și sârmă hai să ne futem în cur toți trei deodată zice geamul galben al gheenei de gunoi ne făcea să fim ca niște mulatri somalezi primul i-o bagă la al doilea al doilea i-o bagă ultimului iar ultimul i-o bagă primului ne învârtim în cerc sârmă se termină pișat pe un zid apoi i-o ia în gură lui glandă nu reușesc să mă termin mi-o iau la labă e prima oară când îmi dă sperma lumina ne încălzește pe scară se aud pași ne aranjăm pulele în elasticele șorturilor respirăm pe mutește țevile de apă erau calde mi-am aranjat un carton și m-am întins în cealaltă încăpere se auzeau pașii mărunți ai șobolanilor erau mulți am închis ochii și mi-am imaginat camera mea cu luminița verde de pe tavan ce venea de la tastatură a doua zi am fost trezit de un vecin voiam să văd cum e să fiu om al străzii i-am spus m-a condus până la ușă mama mi-a povestit cum toată noaptea a fost atinsă de arhangheli de demoni dormeam pe băncile de la teatru de două zile când m-am trezit era seară mă durea capul aveam gura uscată și îmi venea să mai dorm niciunul dintre prietenii mei cu care luasem haloperidol nu mai era acolo pe bancă la capul meu cineva lăsase o plăsuță cu pâine uscată deschid ochii și-i închid la loc îi țin întredeschiși pipăi capul patului după telefon mă caut în buzunare am gura uscată deschid ochii puțin câte puțin unde sunt aici? disting forme un zid mare de geam se înalță în fața mea lângă pat e un veceu turcesc și un robinet mă ridic beau apă mă întorc pe patul din piatră cu o saltea subțire albastră mă apropii de geam și încep să bat după câteva minute apare o polițistă îmi zice că sunt în arest mă întorc în pat încerc să mai dorm dintr-o dată îmi vine în minte ce caut aici? cum am ajuns? ce am făcut? disperarea și sentimentul de vinovăție mă ridică și iar bat în geam dar nu vine nimeni mă așez pe pat și încerc să-mi amintesc dar nu îmi vine nimic în minte ultima oară când știu eram la serviciu și mă pregăteam să plec acasă iar colegul meu cumpărase o sticlă de whisky și îmi pusesem un pahar mă ridic și iar bat în geam observ că sunt desculț polițista vine și mă întreabă ce vreau o întreb ce caut acolo îmi spune că m-am îmbătat mă mai ține puțin și îmi dă drumul cât e ceasul? îmi răspunde că e trei dimineața mă întind în pat și încerc să mai adorm dar nu reușesc mi se face frică mă cuprinde disperarea mă ridic și încep să dau ture prin celulă mă așez analizez peretele centimetru cu centimetru nu este scris nimic polițista vine și îmi deschide o urmez pe lângă celelalte celule în care sunt mai multe persoane unii dorm și pe jos ajungem în secție la recepție îmi dau telefonul și portofelul întreb ce secție este acolo îmi răspunde că suntem la opera era patru dimineața și nu era niciun mijloc de transport era la o oră de mers până în centru la hotelul unde lucram o sun pe iulia îmi zice că a trecut să mă ia acasă dar nu s-a înțeles cu mine și că nu mai am ce discuta cu ea sun la hotel colegul meu pierre îmi zice că am spart geamul ușii de la intrare cu capul și a fost nevoit să cheme poliția întreb câțiva trecători în ce direcție este centrul parisului și le cer o țigară într-o oră și ceva de mers am ajuns la hotel am văzut geamul făcut praf m-am uitat în oglindă aveam tăieturi pe față am fumat o țigară de la colegul meu mi-am întins un sac cu cearșafuri murdare să dorm pe el în încăperea cu lenjeria până la prima oră când aveam tren am coborât din tren încă era întuneric luna se evapora puțin câte puțin în favoarea construirii unui nou soare iulia a trecut pe lângă mine spre gară fără să mă bage în seamă m-am oprit m-am uitat lung după ea nu ești altceva decât ceea ce te-ai născut îmi zice infirmiera și trântește ușa drumul spre gară e din ce în ce mai zgomotos avioanele trec unul după altul frigul îmi strânge ca un clește durerea dintre omoplați în gară oamenii și-au băgat capetele în plase pentru a le proteja de curentul rămas în urma trenurilor care trec fără să oprească sunt în vagon durerea dintre omoplați începe să ardă citesc la fiecare copil violat îmi trece un fior pe șira spinării casele și pomii pot fi distinse după luminile care aleargă în urma trenului în dimineața asta sunt altcineva îmi zic cei cincizeci de chinezi scot capetele de sub banchete și răspund în cor ești o închipuire a romanului pe care-l citești se fac apoi nevăzuți întinde-te și lasă ziua să se deruleze înapoi până la noapte lumina telefonului se reflectă în geam îl deranjează cât să nu-și dea seama pe pasagerul din fața mea este o dimineață friguroasă ca toate diminețile de când scriu acest text la ora asta soarele visează intens și-i tremură piciorul iar noi îi veghem somnul suntem în tren pentru a aduce ziua în marele oraș terasele își scot scaunele înaintea noastră ca și cum cineva și-ar desface pumnul deși nu scoatem niciun cuvânt ne uităm unul la altul curvele sunt rugate să coboare aici pentru a fi preluate de asociația amicii s-a auzit în difuzoare apoi toate și-au întors pălăriile invers și-au mers mai departe stau pe bancă în stație printre gunoaiele făcute de cei care fac curățenie în semn de protest ziare rupte în bucăți mici cafea și suc pahare de plastic sticle goale azi mă simt confortabil de mic mi-a plăcut dezordinea un tren intră în stație nu e trenul pe care-l aștept ușile se deschid oamenii coboară alții urcă ușile se închid trenul pleacă încet o fată care stă la geam se uită la mine insistent mă fac că nu o văd până se închid ușile de parcă dacă m-aș fi uitat la ea înainte ar fi putut să coboare la mine își schimbă privirea rușinată mă uit insistent la ea până când trenul iese din gară starea de rău persistă și după externarea din spital în drum spre casă lumea voia ceva de la mine ca și cum toți ar fi știut că am vrut să mă sinucid cu pastile și ar fi vrut să mi se adreseze sunt în camera mea se înserează aproape nu se mai vede nimic nu pot să adorm nu aprind lumina am ușa închisă cu siguranță va mai dura până voi socializa nu pot să mă văd cu nimeni visul cu ultima stație de tramvai când eram în comă se repetă dephiss are grijă de mine toarce pe gâtul meu ești singurul care mă iubește îi zic printre lacrimi iar el îmi răspunde ceva într-o limbă necunoscută am senzația că cineva va intra în cameră doctorul psihiatru mi-a zis că stările pe care le am sunt stările sinucigașilor cu puțin înainte să se sinucidă ce porcărie mi-am zis nu o să mă sinucid niciodată apoi am ieșit din cabinet cu rețeta în buzunar îmi dublase doza injecției acum voi fi fericit acum voi fi fericit doi pași înainte unul înapoi hop diri dam când m-am trezit era prea târziu frigul se retrăsese sub pietre soarele se ascundea printre norii care puneau ceva la cale mă simțeam bătut trist și bolnav m-am spălat pe față nu mă mai simțeam decât trist și bolnav norii derulau cerul pe orizontală acum e momentul mi-am pus o oală în cap am luat o furculiță și-un cuțit și-am alergat spre geam nu mă mai simțeam decât bolnav aveam o stare vagă de regret pentru tot ceea ce nu-i spusesem lui dephiss în somn în prima mea permisie de la spitalul de boli psihice am mers pe străzi într-un cartier rău famat apoi am dat două ture orașului cu metroul mi-era frică să mă duc acasă mă gândeam că alexandra care avea un an își va da seama că ceva e în neregulă m-am închis în baie și-am lipit pachetul de țigări cu scoci sub chiuvetă am dat drumul la apă și mi-am aprins una mă uitam în oglindă aveam privirea fixă mi-era greu să clipesc am aruncat țigara în veceu și-am tras apa în timp ce-o îndesam cu peria am ieșit în cameră și mi-am aranjat lucrurile militărește alexandra dormea m-am dus lângă pătuț și-am privit-o apoi m-am întors în cameră am schimbat ordinea lucrurilor mi-am luat pastilele și-am adormit violent ca și cum cineva încerca să mi-o bage în fața spitalului de boli mintale cu siguranță era sâmbătă o confirmaseră mai mulți trecători prin gesturi scurte ale mâinilor și ale ochilor colegii mei jucau table pe țigări cu asistenții în curte amenajaseră niște scaune și mese de plastic la umbră voiam să văd cu cât crește valoarea vieții mergând desculț prin iarba umedă yasminne o măsura cu un băț de pe margine și râdea un coleg mă amenințase că le zice asistentelor despre pomul cu frunze roșii la care mă uitam pe geam și-mi vor schimba camera cu siguranță era sâmbătă în fața spitalului de boli mintale vizitatorii aduceau țigări suc și banane auzisem la masă că din camera nadiei se vedea apusul în dreapta în timp ce în stânga luna m-am furișat pe scări înaintea tuturor am intrat în camera nadiei și-am blocat ușa cu scaunul pe culoar era hărmălaie asistentele băteau în ușă și împingeau se auzeau țipete mă masturbam în fața geamului cu apusul la dreapta mea iar luna fină ca o gheară se înălța în stânga visasem urât și m-am trezit speriat în dormitorul copiilor nu era nimeni camera nu mai era amenajată pentru copii în locul picturilor cu fluturi și flori erau niște postere pentru adolescenți un aparat de forță un sistem audio și un pat mare am sunat-o pe iulia numărul nu era alocat în frigider nu mai era mâncarea gătită de aseară mi-am făcut o cafea și mi-am aprins o țigară pe care nu am putut s-o fumez din cauza tusei am primit un mesaj ciudat de la un fost coleg că nici azi nu am venit la școală m-am uitat în oglindă era un adolescent cu părul lung la metrou în locul tavanului era cerul plin de stele și luna era iarnă trebuia să ajung la ștrand pentru a face hipotermie ca să mă interneze lângă spitalul de nebuni să urmăresc bolnavii care au permisie să-i îndrum în societate însă în locul metroului a venit o barcă cu vâsle m-am urcat și-am început să vâslesc căpitanul bărcii ne citea poezii porcoase ne era frică trebuia să trecem pe deasupra orașului pentru a ajunge la ștrand coșmarurile din subconștient sunt acoperite de o pojghiță îmi zic că așa a fost tot timpul ca și cum aș lipi tablouri cu scoci și ar sta lipite până aș trânti ușa după mine m-am dumirit după un sentiment fără să-l mai construiesc era vorba de-un sentiment care nu avea conținut se putea descrie o noapte întreagă pe marginea unor beri apoi mi-au venit mai multe gânduri îmi destabilizară sinea am umplut o găleată cu apă am turnat în pahare am golit paharele înapoi în găleată și am repetat procedeul am ieșit în ploaie să-mi curăț pantofii eram mort respiram un fel de spațiu mă ridicam și ridicam o mână pentru controlorii de autobuze eram mort și respiram spații cei mai duri dintre cei mai duri și-au ocupat pozițiile în jurul meu se fac manevre se evacuează trenuri se apropie de mine când ațipesc ridic capul se eliberează culoarele e alertă generală lumea se îmbulzește în centru să vadă schimburile din sinea mea am început să plângem dădeam din cap ca și cum am fi zis da mișcați de același tramvai ce vrei să faci când vei fi mare? a întrebat un bătrân copilul a răspuns printre lacrimi vreau ca lucrurile să se petreacă fără mine trecuseră patru zile de când nu închisesem un ochi de ce sughiți? m-a întrebat alexandra să scoți coșmarul ce s-a format? bucătăria se mișca deasupra sufrageriei cineva închidea perdeaua și o deschidea oamenii se adunau din colțuri pentru a-i atinge pe frunte cu papucul în tren miroase a căcat sunt obișnuit îmi zic vomităm la unison ne ștergem unul pe altul la întâmplare mirosul de căcat persistă o doamnă din ultimul rând își deschide parpalacul să ne protejeze din cauza panicii nimeni nu a deschis geamul în tren miroase afară e sâmbătă ba dimineață ba seară oamenii merg din doi în doi pași latră în șoaptă afară e umbră felinarele se aprind și se sting afară e sâmbătă avioanele din hârtie decolează la geamuri curcubeul alb-negru licăre la intrarea orașului trec trenuri pe jos și pe sus afară e sâmbătă la metrou văd pe câte cineva cum clachează încep să devină transparenți și licăre apoi ies din fluxul de trecători fac câteva piruete și încep să vorbească singuri mulțimea își continuă valul între stațiile metroului ca un vierme care se regenerează în seara asta am o grămadă de motive pentru care aș putea dormi liniștit sunt însă vigilent tot ce-am construit peste noapte se poate destrăma într-o secundă îmi verific stările la fiecare impuls lectura amuțește călătorii imaginea din geam se pierde la infinit prin întuneric un mic zumzet de meditație se aude pe fundalul dimineții din tren o doamnă îmi zâmbește apoi adoarme la loc cu gura deschisă soarele se lasă așteptat printre serpentinele care urcă și coboară pe linia orizontului apropiat îmi vine să mă plimb pe străzi de nebun să mă pierd printre gânduri să nu fiu atent pe unde merg începutul drumului spre gară îmi este de ajuns apoi obosesc nu este adevărat că în tren miroase a căcat în tren miroase a panică printre călătorii care mă urmăresc și încearcă să mă oprească din succesul care se propagă ca râia din gândurile mele cablurile ieșite din locul unde fusese panoul de afișaj scot scântei și fum oamenii transparenți distrug tot în jurul lor de ce să mă scund? sunetul alarmelor răsună în gară trenurile așteaptă la ieșire îmi licăre mâinile devin transparente mă ridic de pe bancă fac o piruetă iau un tonomat de cafea în brațe și îl arunc pe linii suntem liberi distrugem orice îmi amintește de normalitate în românia aveam un teanc de bani pe care trebuia să-l schimb era foarte cald la poarta fabricii de schimbat bani era un buldog rău care avea pui și mă urmărea am ajuns la ușa unui prieten de la care trebuia să iau un tricou cel care era cu mine a plesnit-o pe mă-sa după cap apoi a pus girofarurile la mașină și ne-am plimbat prin cartier blocul meu era hotelul la care lucrez o negresă care nu avea picioare mătura în lift am urcat-o pe scaun și-am sărutat-o apoi s-a făcut frig trebuia să ajung când am lăsat-o în tren m-am gândit că ar fi ciudat să se mărite cu cel care dormea lângă mine pe banchetă o doamnă și-a suflat mucii într-un șervețel pe care l-a împăturit și l-a băgat înapoi în buzunar imagini cu morți îmi apar ca niște blițuri în golurile dintre perete și obiecte unde e întuneric închid ochii îmi văd pielea pleoapelor păroasă și neagră ca pielea unui porc mistreț care doarme și respiră puternic alerg dezbrăcat într-un culoar lung și pustiu ecoul picioarelor desculțe se freacă de ciment se aude cu intensități diferite până se pierde în partea opusă a direcției în care alerg călătorii sunt rugați să regrete s-a auzit în difuzoare pe culoarul dintre stații cei care treceam ne-am luat avânt și-am dat cu capetele-n ziduri stăteam pe scări așteptam trenul o femeie care șchiopăta voia să urce ținându-se de balustradă dar nu avea loc de mine puteți să reveniți în altă zi i-am răspuns prietena mea e mai frumoasă de la distanță îi spuneam să plece apoi ieșeam la geam și o urmăream îndepărtându-se fiind din ce în ce mai frumoasă până dispărea