Ciupureanu Dan

am nevoie de un dezastru de proporții să-mi ațâțe cele mai adânci frici cele mai grele regrete să mă aducă în stare de alertă maximă cerul să tremure și să alerg în cercul pe care mintea mea îl

o fetiță a desenat un șoricel pe tocul ușii de la clasă a doua zi pe-un șervețel altă fetiță l-a luat acasă șoricelul a prins viață și i-au crescut mustăți a doua zi de dimineață l-au prins

închis într-o cutie trăiește un iepuraș de pluș are un ochi portocaliu iar celălalt verde iepurașul de pluș care trăiește în șifonier iese noaptea și mănâncă morcovi de pluș el trăiește în cutia

aud culorile cum își schimbă nuanțele simțul olfactiv lucrează la turație maximă absoarbe parfumurile tari și le prelucrează ca un violonist care cântă după ureche îmi aud cele mai îndepărtate

care doarme și visează întâmplările mele seara îi citesc poezii iar el îmi zâmbește din somn mă mângâi pe cap cum l-aș mângâia pe el iar cel care trăiește în mine se chircește ca un copil în

a coborât liniștea peste orașul aglomerat nu se mai aude decât foșnetul hainelor oamenii merg lent în derivă "totul s-a terminat" pe care îl simțeam după ce se dăduse alarma îl văd în privirile

am văzut diavolul în apa veceului se uita la mine avea tăieturi pe față aprinse ca lava care fierbe în crăpăturile pământului "bagă-ți degetele-n ochi și învârte-le" mi-a sugerat privirea lui m-am

e ca o pubelă de gunoi plină cu resturi de incertitudine și frustrare al cărei miros se înalță printre blocurile turn ale cartierului murdar de la periferia orașului unde stările mele locuiesc

se sparg în chiuveta de inox în tren picură din tavan pe scaunul din fața mea afară plouă cu picuri mărunți la serviciu se declanșează alarma perfuzia pic pic totul se oprește pentru câteva

nu se întâmplă niciodată nimic dar dacă vă urcați seara pe bolovanul de pe terenul de skate veți observa la etaj o lumină oarbă care pâlpâie iar dacă vă puteți ține echilibrul mai mult timp poate

când eram mic aveam o cheie legată cu ață la gât și o pierdeam în fiecare zi iar tata spărgea ușa acum am o cheie în ușă pe dinafară și aștept ca cineva necunoscut să intre fără să bată la ușă să

de gânduri se face cu un polonic deschideți cutia craniană cu o cheiță și mestecați gândurile vor veni și vor pleca în cercuri ca niște secvențe de culori care se sting se aprind muzica se va

când nu mai vreau să mai trăiesc mă ridic pe vârfuri cu mâinile deasupra capului și mă învârt ca o balerină sub reflectorul gardului electric apoi mă retrag cu spatele din scenă salutând

”dați-mi și mie un vis vă rog domnu' dați-mi și mie un vis măcar cu un accident de mașină sau o despărțire să vă trăiască familia dați-mi și mie un vis” îmi zicea un țigănuș care cerșea pe

"doriți un bilet dus-întors?" m-a întrebat casierița "numai dus" am răspuns și mi-a dat o mentosană m-am așezat pe banchetă am băgat-o în gură trenul accelera în funcție de topirea ei în fața mea

"lasă-ți părul moale" i-am spus din mașina de spălat mă învârteam și aveam ochii blocați pe ea printre spume păream cadavrul unui câine turbat au stins luminile să vadă curcubeul în noapte mă

în oglinda din tavan umbra omului din oglindă flutură ca o eșarfă ridicată de vânt paturile se transformă într-o apă în care ne scufundăm pe rând cu ochii închiși și ajungem în camerele altei

astăzi nu am mai auzit nimic ceva ca un nor a stat pe creierul meu și s-a închis la culoare din ce în ce mai mult până am auzit un piuit ca cel al aparatelor de la spital când un pacient moare

”dragostea trăiește singură nu trebuie să faci ceva pentru ea” mi-a zis printre altele și m-am dus la geam un șoricel urca pe zidul cofetăriei am scos bricheta din buzunar și-am aruncat-o cât am

"când scriu boala mea e ca o vioară care plânge pe malul unui râu unde păsările vin să asculte ca un monstru blând care își apleacă fruntea să fie mângâiat când nu scriu boala devine un coșmar și

de câteva luni la paris lucram la bucătărie învățasem să tai ceapă ca un adevărat bucătar aveam un tricou alb pe care îl spălam în fiecare seară de ziua mea am băut o sticlă de votcă cu colegii