Ciprian I. Mihail

este cea mai bună \"compunere\" pe care am citit-o. acum am și înțeles despre ce este vorba. la început abia intrasem și eu nou pe site...și făcusem comentariul mai în grabă mai ca să văd cum se face un comentariu. îmi cer scuze.nici nu prea citisem...acum înțeleg.spui atât de multe în această compunere! chiar mi-a folosit enorm compunerea ta. mulțumesc.

ridică-te și umblă---mă ridic și umblu. nimeni nu știe încotro duce drumul, dar absolut nimeni. acesta este marele adevăr pe care nu înțeleg de ce evită toți să îl înțeleagă. toți cei care nu știu cine sunt, de unde vin și încotro se îndreaptă. La început a fost...Cuvântul. Mă ridic și umblu fără să știu nimic. Doar o foame și o sete care trebuiesc permanent potolite. Deosebit de frumos..poemul tău care este atât de mult mai mult decât un poem.

Este cea mai frumoasă poezie pe care am citit-o în ultima vreme. Am plâns.

așa bunica mea, suflet din sufletul meu
buna mea bună
sfânta mea cu ochii albaștri și părul alb
ca o minune a tot ce înseamnă cumințenie
așa îmi aduce aminte toamna de tine

să tăcem care pe unde suntem
să tăcem

realitate servită pe tavă într-un mod banal dar incredibil de atractiv. este chiar foarte plăcut demersul tău artistic.

poezia aceasta am citit-o desigur înainte de room 2. dar comentariul urmează comentariului de la room 2...pentru că acum am văzut că are același autor. mă rog...îți cunosc scrierile nu pe tine. oricum...poezia aceasta exprimă o stare de lucruri foarte răspândită. nora e tânără și încă poate mima fericirea...bine spui că mimăm fericirea când suntem tineri ...că nu suntem poate niciodată fericiți deplin. îmi vine în minte un vers dintr-o melodie:am 20 de ani și sincer nu mi-e bine. tinerețea nu este garanția fericirii.adesea oamenii mimează fericirea pentru fericirea celorlalți.trist...dar adevărat și sublim de frumos.ciao

stilul tău nu îmi place deloc. este de-a dreptul tuluburător. nu îmi place stilul dar sunt uimit de cât de mult pot spune cuvintele pe care le-ai așternut pe hârtie într-un moment în care parcă ai pătruns mucegăiește prin fibrele realității înconujurătoare, printre viermi și bacterii, mucegaiuri descoperind cutia închisă alături de alte cutii într-o cutie mai mică sau mai mare. cutia mare în care plecăm toți este desigur...nu aș spune totuși. Mă întreb ce este... .Nu știu..dar, deși nu sunt în măsură să îmi dau cu părearea pentru că nu îmi place stilul, ceva îmi spune că nu este o cutie formată din patru scânduri. Ce este?

pentru un abia intrat \"agonist\" ca mine...textul tău este uluitor de mișcător. este primul text citit de mine pe agonia.net.Ironia sortii... eu, dana banu, încerc să rămân un om real, viu, într-o lume fără culoare. mie mi se pare extrem de colorata lumea aceasta. Iar ceea ce mi se pare că ar conta prin site-ul acesta nu este nivelul de clonare al fiecaruia ci nivelul de sange pe care il doneaza la clonare nu lui insusi ci celorlalti...oricat de mult ar face oamenii pentru ei..oricat de egocentristi...miracolul acestei vieti virtuale sau de orice natura...naturala, este ca totul se indreapta tot spre celalalt, de la sentimentul iubirii care se naste de fiecare data in momentul cautarii fericirii celuilalt, pana la sentmentul urii care se indreapta fara sa trebuiasca sa se indrepte.

foarte interesanta compozitia textului...nu..ai dreptate..nu pernele...sunt banale..