Ciobanu Sergiu

Se-ntorc minunile in pietre
Navoade-n stele ridicand
Pescari neostoiti de Petre
Ne cauta gurile arzand,

Prin halebarde de secunde
Se plange-n Taina sufletul curat
La ceas de vinuri se ascunde
Minunea de s-a intamplat,

La masa asta-i nunt-albastra
Cu rima rupta-n carnea noastra,
Din lacrimi adunate-n pumni amar
Minune nu se face ci calvar,

Iti dau briliante lacrimi de mireasa
Si sapte vase-n lut sa le strecori
Sa spui la lume dinspre nunta noastra
Ca vreau sa zbori pe cand tu te cobori,

Minuni cu degete de ploaie
Si mangaieri de buze dinadins
Pe pantecul tau sfant sa se dezdoaie
Caci ai invins ce nu era cuprins,

Ai acceptat ca roaba Lumii Sfanta
Sa porti cununa spini pe suflet cald
Te uita, tu minune ce cuvanta,
La stelele ce pentru tine ard.

Da, stiu de unde veneau...Ultimii doi P...Si mai ales albul asta fals, manjit in comparatie cu care curvele orasului acestuia sunt ingeri cuminti...

Va caut din priviri...

Undeva la marginea acestei frunze ce a cazut in palmele tale, a batut vantul verii si ochii tai cautand cerurile in buza ei - azi uscata-i drept - s-a oprit sa guste lumina...Iti mangaia fata, copil balai si inger, cand umbrele incepeau a se destrama la apus...marea resemna plajele uitate de somn si nelinistea clipelor aduceau ceasurile la tanguire de soapte...tic..tac...tic...tac...inainte de toate este respirarea ta si palmele tale apasate ca amprentele pe memoria frunzei - aflata in ultimul ei zbor, in fapt o cadere - nu-i asa? - si mai apoi gustul asta trist de noapte curgand de pe limbile clopotelor...dangatele vor veni insa mai spre dimineata cand se vor implinii visurile...dar...e numai o soapta la o numai de poarta...

Stelute: ***

Nu va mai fi celebrul parfum de fecioara ci numai adumbrindu-se de taceri, va fi, parfumul de ingeri sfartecati, rotati, prin paduri alucumbrati, plansi si stinsi intre crengi de paradis...Ce ascundere in soapte, ce aproape de departe...stai cuminte printre soapte...rugi desarte...mere coapte...

Timpul are uneori cruciala deszapezire a senzatiilor presimtitte cu secunde si numai atunci, se vrea, ascunderea intr-o secunda...De tema secundei care va veni nu scapa nimeni si ca intr-o executie promisa, venele se dilata circumstantial...La ceasul plangerii se cheama pe urme ingerii...

Si daca undeva departe, in fuga ta, vei simti cum parca sufletul tau se apasa spre o mangaiere stiuta, si daca vei simtii asa, cum numai tu poti simtii, pe mana si pe coapsa o apasare oarecum gadilicioasa si mai ales, mai ales, daca vei vedea cum ca pe Calea Lactee se destrama ca de-o minciuna o noua constelatie - in bratele altcuiva vreau sa spun - sa nu uiti ca intr-o presimtire de an, de la un spatiu pentru bagajele de mana si pana la o aruncare intr-un transporter - cu pungi cu tot nu? - baterea piroanelor ramane...Si nu vei putea sa fugi decat cu sangele lor pe palme, pe ochi, pe buze...

\"Si ei il vedeau pe DOmnul trecand in racoarea serii\"...Nu numai semn pe frunte i-a pus ci mai ales, mai abitir si mai inalt, pe frunte si gandire cui i-a pus sa aiba cand ii va fi greu cui de atarnat inima lui grea si cazuta...Din minte in inima...Din inima in minte ridicarea-i firbinte: costa lacrimi, durere si senzatii necuprinse de secunde prea lungi, prea dilatate, prea ude si noptand cu greu....de frunzele vietii...

Am uneori
- Toti o marturisesc -
Gestul acela
De a saruta
Pe ascuns
In palme
Florile sanilor tai
Inca fierbinti
Inca vibrand
Inca zambind...

Dorm cu palmele deschise
Apasate dinadins
Pe piept.

S-ar putea ca sa fie cupolele cele albastre numai un pas de cer pe o buza alba de piatra, poate ca Dumnezeu are el albastrul predefinit pe cupolele bisericilor...Insa inainte de toate - chiar si de Onasis - este categoric un miros de ghiata ascutita de eschimos incalzindu-si talpile pe sfarcurile firbinti ale femeii lui, se simte fierbintea inima a intorsului de la razboi mangaind fruntea blonda a necopilului lui de dragul sotiei ramase acasa, se redefineste cu siguranta saltul acela dintre podurile de piatra undeva la Notre Dame si se canta, vesnic se canta si se danseaza, pe o plaja, de necazul daramarii definitive si totale...Sirtakis..

S-ar putea ca sa fie cupolele cele albastre numai un pas de cer pe o buza alba de piatra, poate ca Dumnezeu are el albastrul predefinit pe cupolele bisericilor...Insa inainte de toate - chiar si de Onasis - este categoric un miros de ghiata ascutita de eschimos incalzindu-si talpile pe sfarcurile firbinti ale barbatului ei, se simte firbintea inima a intorsului de la razboi mangaind fruntea blonda a necopilului lui de dragul sotiei ramase acasa, se redefineste cu siguranta saltul acela dintre filigrandele de piatra undeva la Notre Dame si se canta, vesnic se canta si se danseaza, pe o plaja, de necazul daramarii definitive si totale...Sirtakis...

Ai clopotei la usa cand intru? Suna asa frumos si o doamna sobra ma priveste oarecum distanta - a inceput sa ploua la Viena langa Prater si la Curte ferestrele sunt mereu inchise - ca arunc pentru o farama o privire dincolo de aerul metereze...Stiti la expozitia asta nu va puteti uita asa...Imi la sochii la usa, imi scot incet inima, coastele, vibratiile - de doua ori cate opt si de doua culori - si incep a pipai incet coapsele tale si ochii tai de noapte si sanii tai deschisi la antisimetrii...lacrima la sfarc unu...Sarut la gamba doi...Oftaturile nu se pun desi apas regulat pe marginea inimii - nu furam la varsta, nu putem - si secundele trec parca mai abitir...Eu pe mine ma voi invinge la final desi inainte de toate cineva imi tot schimba culorile la viata...Cand rai cand iad...cand agonie cand extaz...\"Je tue je vue\"...

Paradisul desenarilor de colturi si al inundarii cu flori sa-ti astearna cu noduri de stele pe palme, pe ochi, pe buze, pe cotul tau indoit si pe urmele tale arcuite, sa-ti dezeneze nesuspin, numai bucurie de lacrimi stralucind in ochi, numai fericire de dus in sus, a de tampla de stele si la ceasul serilor prea lungi sa-ti puna palmele alea mici pe genunchi si sa-ti sopteasca: Mama! Facem de-a zborul cu poezii? Si cu ochii jumatate adormiti sa-ti puna capul in poala...Si sa simti pe tample adierea aripilor de ingeri...sa nu sangeri.

Mai este o singura data de inmuiat si vor fi doar 11...Pietrele sunt nenumarate...acolo in praf...de cand cu sarutul acela nepermis...inca mai vibreaza de ura insa palma ce-o tinea s-a destins si doarme-n colb...linistita...dupa judecata este vreme inca de o noapte si de un inund cu stele...o inundare ar fi nepermis de goala, de sanuita, de copsuita si mai ales ar fi atat de refractata de guri hulpave, de palme, de sensuri...Stergarul cu care manole s-a sters de lacrimi nu ni se mai pastreaza.

**

Nu se mai nige cenusa...Nu se mai impleteste sacul...Sunt numai lacrimi in par si vanturi, viforuri, friguri invelind trupul gol...A ramas numai in genunchi...Colturile strazilor s-au vandut pe colturile ascunderilor...Arderile de tot (holocaust) s-au dat pe lumanari de jertfire...Se ridica tamaia din oase inainte de inceprea ploii...Cerurile sunt cenusii si ploaia cade rece si marunta...Mainile invelesc sanii ascunzand de noapte luminile caselor din zare...Ce picioare frumoase...Ce ochi plansi...Pana de inger muscata de noroaie...Chinuitul zbor miroase a plans...

Hai sa ne imaginam...Se aud lungi fumurile desirate peste casutele de pamant...Treci peste campuri...\"Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu mantuieste-ma pe mine pacatosul...\"...Trece o copila si vezi lacima ei inca necurs si urletul ei inca nestrigat...Faci o cruce cu ochii, o mangai si treci mai departe...diavolul urla incordat si simti in cosul pieptului durerea...Trec doi soti...Vezi lacrimile pe dinlauntrul ochilor ei si simti pacatul de pe palmele lui...Faci o cruce si simti cum pantecul te arde...Va naste...Te uiti la un geam...Vezi ochiii, mari, si degetul scriind cu sfarcurile deopotriva pe geam...\"Voi lua spada credintei...\"...Si zambesti uitandu-te adanc in ochii ei...\"Dantuieste Isaia...\"...Mangai degetul ei razand...A vazut razele cazand pe ferestre si norii gadiliciosi pe palme...Si simti inima cum te arde...\"Doi ochi albastri...\"...Hm, si mai atat de mult pana la Tismana...
...
Sau nu?

Am urmele ochilor tai infipte adanc, nemaiauzit si nemaipipait, am urmele ochilor tai muscande, nemaigustand si nemaisfaramand, am urmele ochilor tai pironinde, nemairastignit si nemaigolgotit, am urmele ochilor tai: in palme, la fluierele picioarelor, pe frunte si undeva sub o coasta...Te rog insa pe tine: pana la ceasurile noua nu pleca! Eli, Eli, Lama sabahtani!

Ultima strofa va multumeste...clinchetul de la glezne era de la pironul sfaramat in oase...\"nici un os nu i se va sfarama\"...proorocianic...Va multumesc pentru rabdare si pentru trecere...Apoi palmele sunt inca sprijinind si culegandu-i urmele...\"pe bolnavi ii veti vindeca, pe orbi veti face sa vada,...prin punerea mainilor\"...
Eh, dodule, dodule...si mai ales frica aia desirata ca s-ar putea ca tu sa stii si sa alergi totdeauna nu dinspre ci la...O colivie este casa perfecta pentru orice canar...Il scoti afara si el, tusti inlauntru...Aia este libertatea lui...Dureroasa si acasa...Eram copil si veneam intr-o duminica moale catre casa...Eram undeva in capatul unei stradute si vedeam oarecum undeva in zare acasa,,,M-am aplecat si mi-am zis in mintea mea: sa nu uit lumina si praful asta moale, ochiul asta de semn de balta dusa sub saruturile fierbinti ale soarelui...sa nu uit! Era o tampenie! Si azi zic la fel...Ce m-o fi apucat sa imi impun sa tin minte chestia aia? Mai bine alegeam o pictura sau o fata sau...orice altceva...Ce sa tin minte un ochi de praf? Era moale ca acela din clepsidre...Acum am inteles...Dupa ani si dupa nenumarate rostogoliri...fir cu fir de praf...Si ma intreb gandind: Daca acel ochi de praf banal nu-l pot uita nicicum, cat imi va lua sa uit iubirea?

Sa traiasca toate mamele din lume caci ele ne-au facut...Hai sa daruim mamelor noastre toate nasterile noastre...Eu dau si viata si perechea mea de zaruri si dau si ce a mai ramas, asa, ca un loc de suflet...dau totul...sa faca mamele noastre cu ele o lumanare de pus la geam sa nu pierdem drumul catre cer...si la ceasul cu limbile de ape sa vina la multi anii sa se-adape...sa-ti fie alergarile cailor de stele aproape...tot raul cu slove fierbinti sa se-ngroape...si muze destinse cu coapse de pleoape...

Va multumesc pe deplin...de schimbat nu schimb ca nu au fost greseli...sfarcuite vinde de la sfarc si arcuite...sfarcurile se arcuiesc unic, la fiecare femeie in parte, ca niste curbe amprentoase...cred ca s-ar putea recunoaste femeile dupa sfarcuri...iar pe petalele este ca un fel de curgere, de simetrie cu lele de la finalul cuvantului... e ca o joaca de simetrii sub un ras de copii...e bine asa...sper sa nu fi suparat...

Monica P: am clarificat cred confuzia...insa nu inteleg de ce mi-ai daruit o stea neiubita? A fost nereusita asa de mare in slovele astea?