Zidire in gand

Scormonesc sub aripa timpului,cu speranța găsirii unui loc, în care să mă adăpostesc. Scormonesc, descoperind doar praful de pe tobă de la gura lumii, care bate de când e ea, fără să știe de ce, pentru cine? Și ca o moara care macina și grâul bun și pe cel mucegăit, la fel și gura lumii macină cuvinte bune și ne-bune. Iar timpul zboară fără să-i pese ce rămâne în urma lui: bucurie sau tristețe, viață sau moarte, timpul are aceeași masura pentru toți, scuturând ritmic de sub aripa lui secundele. Marea incercare a Eului uman este prinderea și zidirea secundelor înainte de a fi înghițite de meduza flămânda a Imensității, din care vor renaște peste zvârcoliri,alți timpi, alți zei, alți monștri,dar niciodată secunde. Încerc să-mi găsesc un locușor călduț, sub aripa timpului, dar locurile sunt ocupate. Nu-mi rămâne decât șansa de a mă mulțumi,cu, condiția de secundă uzată care se apropie de căderea din ultimul ei zbor. Cineva se pregătește să mă zidească: Este gândul meu.