cezara răducu

Tălpile au rămas singurul loc unde te mai poți ascunde așa cum o faci în fiecare seară cînd te întinzi rănit sub mine. Vârful degetelor te vor întreba timid ,,Ultima femeie?,, Într-o

Îmi voi tăia mîinile atinse de-o boală albastră puțin cîte puțin spre forma pietrei. singurul martor care va auzi primul țipăt al cuvintelor țîșnind în ochi vei fi tu. Să-mi crești

- Unde se află Cerul tău? - Pe Pămînt. - Ai vreo dorință? - Să fiu copil la marginea mării, să înalț zmee cu moartea. - Ce-ți place să asculți? - Tăcerea oamenilor cînd trec aproape de ei. - Și

Un perete se sufoca sub masca unor valuri Aruncate imperfect (matematic vorbind) într-un pseudo – moment artistic din perioada albastră a unui oarecare artist. Celălalt perete aștepta

Mama nu a văzut niciodată marea doar m-a hrănit cu plânsul ei.

Mâinile se învechiseră împărțind din pumni mici pe la colțurile viselor o fericire pe care n-am avut-o niciodată. tu credeai că te iubesc... eram doar ispita care-ți păstorea

În noaptea aceea ți-am furat mâinile. Am stat așa, înfășurată cu ele până în zori. Apoi, mă furișam din ce în ce mai des. Pînâ când, într-o dimineață am uitat să ți le înapoiez crezînd

Nici nu observasem că umerii mei nu mai stăteau perpendicular pe axa soarelui. Toată ziua îmi privisem sufletul jucînd șotron în palme cu licuricii. Închideam ochii doar atunci cînd piatra

s-a întors zăpada pe ram scuturată de aripa unui fluture- gânduri răsturnate.

Copii fiind aveam același stil de a prinde fluturi. Întotdeauna erai următoarea literă dintr-un cuvînt. p.s. tu faci dragoste cu altă femeie trupul meu scrie un poem.

Îmi sunt atît de străină încît Dumnezeu se întreabă dacă nu m-a uitat în stadiul de idee. Mi-am uitat sufletul între naștere și moarte. În loc de cuvinte saliva a împrumutat gustul

Sunt liberă. De azi, nu mai sunt sclava întîmplării. Știi, ceea ce-ți voi spune mîine va fi imoral de sincer. Pînă și privirile suspendate între umăr și rictusul din colțul stîng al

M-am întors acasă, mamă. Credeam că mai există și alte drumuri pe care tu nu mi le-ai născut pe tălpi. M-am întors acasă ,mamă. Nu credeam că în mine pot sta cu chirie și îngerii și

umblam cerșind de la noapte sufletele pereche ale zilelor în care nu te-am cunoscut. un înger hazliu și descălțat de aripi mi-a șoptit că apostoli cu chip de om ridicau în zori

M-am născut cînd femeia era doar idee am vîrsta ninsorilor de pe tîmpla ta și nu mă mai tem de cuvînt.

Doarme pe sân un gând de toamnă. Timpul- cărare pe nisipuri.

În ziua în care a murit tatăl meu era desculț. ,,Ce știu tu... așa a fost la început. mai lasă-mă să-mi amintesc doar primele cuvinte,,. de sub tălpi se prelingea o tăcere caldă ca

pași tîrîndu-și umbra spre liniștea ascunsă în ultimul așternut al mamei. *** Azi am închis lumina în fereastră. Ceasurile învață mersul înapoi. În cimitir am mai mulți

Un perete se sufoca sub masca unor valuri prea albastre aruncate imperfect (matematic vorbind) într-un pseudo-moment de un pseudo-artist. celălat perete aștepta mîndru trăgînd cu coada

O pîndeam demult de-atunci de cînd bîntuia prin capul meu ca o femeie în chinurile facerii. Apoi s-a ascuns în spatele tăcerii. Se înroșise toată cînd poetul o invitase la o cafea. Dar cînd

rîsul clopotelor dăltuia în tăcerea vântului. mă rog fără cuvinte... o-ntreb ușor pe mama: ,,Cine s-a mai dus?,,

râsul clopotelor dăltuia în tăcerea vîntului. mă rog fără cuvinte.... o-ntreb ușor pe mama: ,,Cine s-a mai dus?,,

Miresme se nășteau în trup de trandafiri. visele se întorceau fericite din somn de copil. așteptam pe același drum. de-atîta noapte mîinile se învechiseră.