file din natură

Nici nu observasem că umerii mei nu mai stăteau perpendicular pe axa soarelui. Toată ziua îmi privisem sufletul jucînd șotron în palme cu licuricii. Închideam ochii doar atunci cînd piatra sărea involuntar peste linia vieții. (de azi, mă voi duce la toate înmormîntările fără să-i cer morții ceva în schimb). Tu îmi vorbeai despre locuri neaflate și crude, eu mă aflam acolo de cînd m-am născut. Dacă vei veni, mă vei recunoaște ușor: trupul poartă și acum alfabetul mîinilor tale. Nu-i nevoie să mă chemi. Eu te aud tot timpul precum pruncul nenăscut vocea sînului. Nu te mai aștept. Timpul nostru durează cît viața unei lacrimi.