mi-e o liniște definitivă

e prea frumos tocmai de aceea nu închidem \"fereastra\" să mai putem citi :)
dragostea și mimetismul \"dantelelor\"
rețin
\"în inima mea
mă îndeletnicesc cu pălării din mătase
întotdeauna va fi nevoie
să acoperim vreo tristețe decapotabilă\"
cu plăcerea lecturii
cn

aș putea trăi fără poezie
gândul mă sperie
întotdeauna voi avea nevoie
să-mi acopere tristețea
și mă rog
să nu mi se întâmple
viața mea s-ar înrudi definitiv
cu păcatul...

Mereu rămânem datori. Norocul nostru e că unele datorii se prescriu între timp.
În lumea asta insinuată sunt la modă pălăriile pentru tristeți decapotabile. Dacă tot te îndeletnicești cu ele îți comand și eu vreo două.
M-am lăsat mângâiată de liniștea definitivă a aripilor tale.
Cu mult drag, Maria

Cred că dacă terminai la ”mi-ai rămas dator cu o toamnă” efectul ar fi fost desăvârșit. Neliniștea din stofa finală, dacă chiar ții la ea atât de mult, pusă undeva mai sus. Îmi plac finalurile absolute, dar nu trebuie să ții seama de asta. Poetul este până la urmă cel care are dreptate.

fascinantei gala:îți voi dărui o pălărie cu dantele mov!!cu drag,
petru:o variantă excelentă! mulțumesc, dacă ți-a plăcut sper să-ți acopere tristețea din când în când;
maria:îți voi dărui cea mai frumoasă pălărie!nu pentru tristețe, doar să te ascunzi împreună cu EL! cu drag,
călin,:observație pertinentă,un sfat de la un poet cu credință în vers. o mică precizare: nu era un poem pentru el, ca să scot asta în evidență, era un poem pentru atunci când în jur e atâta liniște, încât uitam și numele părinților.
e prea frumos pentru mine că ați venit pe la fereastră!
cu drag vouă,

Cezara, am înțeles că e vorba despre tine, am spus ”poetul” folosind generalul masculin. Remarc inventarea pălăriei pentru ”tristețea decapotabilă”, o subțire ironie, dar care trebuia spusă, ca să nu creadă tristețile că ne biruiesc.

Cine s-a gândit primul la cine, e o joacă dar al cărei răspuns contează uneori undeva foarte adânc. Iar datoria aceea de o toamnă..., e bine să-ți aduni toamnele în el.

de dragul poveștii și de dragul toamnei voi opri poemul acolo unde tu ai simțit că va fi desăvârșit.
cu ..timiditatea unei tristeți care mi s-a insinuat în gând,
cezara

se deschide in fiecare dintre noi din cand in cand
si ne lasa amnezici

retin

oamenii nu se mai repetă atât de des
în inima mea
mă îndeletnicesc cu pălării din mătase
întotdeauna va fi nevoie
să acoperim vreo tristețe decapotabilă

cu drag de ce scrii tu
angela

uf, câteodată uit fereastra deschisă și mă năpădește așa, o nostalgie după ceva... ce, nu am aflat încă.
cu drag de cuvintele pe care mi le dăruiești,
cezara