Cezar C. Viziniuck

Cuvintele cad Ceru-i risipă De lacrimi Dezleg amintiri Le uit O iau de la capăt Și ele persistă Și moartea îmi zice Că nu pot muri încă Am nevoie de mai mult Decât o simplă Lumânare Să mă

Niciodată nu am avut prieteni Sau poate nu i-am simțit Când durerea te străpunge Ai nevoie de oameni Nu de lume Ai nevoie de alinare Nu de întrebări Ai nevoie de o batistă Nu de lacrimi Un

Soarele picură pieziș Cu razele sale Un ghiocel

seară de iarnă - pe fruntea copilului buzele mamei

Moș Nicolae - la ușa săracului doar zăpada

pe șevalet o buburuză poposind - Grosu pictează

pe margini de drum salcâmul geme de ger - e iarăși iarnă

ca un corn luna se-oglindește în lac - o ultimă frunză

În livada mea ce-i albă stau copacii aplecați. Nu de fructe, ci de-o salbă de omăt și-s înghețați. Câte-o frunză ici și colo, câte-un măr ce-i zgribulit și pe-o creangă cântâ solo un pițigoi

de ce te doare soarele meu când apune peste tine? de ce iubirea mea te doare atunci când te iubesc? ca să simt durerea privirii tale, mă alătur florilor ce dor, călătorind pe câmpuri de

încercând ca din cuvinte să scot ochii mei afară să privească înc-o dată către clipele trecute și rămase-n timpul veșted ale zilelor de vară presărate frunze moarte pe poteca din

mi-am ridicat de două ori spre cer privirea și-am căutat acolo sus un nou avânt eram atunci pornit înspre iubire și tot ce-n jurul meu părea frumos eu nu vedeam căci ochii mei erau întinși spre

razele lunii acoperă grădina - o frunză căzând

- Cum ziceai că-l cheamă pe decedat? - Vasile Florea. - Florea zici... Florea... Parcă am auzit acest nume în gura lui Andrei și dacă nu mă înșel și sunt aproape sigur că nu, acesta ar fi

Moș Crăciun din nou apare pe la luminatele ferestre și le șoptește dintr-o suflare la copii câte-o poveste. Daruri are-n sacu-i mare pentru voi, dragi copii și vă dă la fiecare multe, multe

Am părăsit România pentru a fi alături de persoana pe care o iubesc. Acum îmi dau seama cât de mult am greșit, dar cale de întoarcere nu mai aveam, cel puțin așa văd eu situația. Mă tot gândesc la

am înghețat în presimțirea albă a iernii de cristal mi-am reluat locul printre stele încercând să-mi refac universul și am rămas ascuns tăcut de nepătruns dar acum cerul a căzut