Poezie
Paznicul din mine
1 min lectură·
Mediu
Seara se rupe ca o cămașă ieftină,
miroase a transpirație și vin prost,
iar lumea se târăște sub masă,
râzând cu gura plină de cioburi.
Timpul, bețivul bătrân, scuipă-n farfurie
și-mi zice să mai stau —
că dragostea nu-i decât o rană
cu parfum de femeie și cenușă.
Mă sprijin de perete,
mă țin de umbra mea ca de o prietenă veche.
În pantofi mi-au încolțit pietre,
iar strada e o femeie cu picioare murdare
care îți cere țigări și nu-ți spune niciodată mulțumesc.
Undeva, un pat trosnește a lemn bolnav,
cineva geme sub el ca o rugăciune rostită-n glumă.
Fumul se strânge în tavan ca un blestem,
îmi mușcă ochii, îmi linge tâmpla,
îmi spune: „Scrie, nenorocitule,
că altfel mori fără să te știe nimeni.”
Îmi simt oasele cântând sub piele,
a tobă, a inimă spartă,
a femeie care pleacă desculță din vis.
Pe stradă, invalidul râde —
și râsul lui taie aerul ca un cuțit de măcelar.
Eu, paznicul din mine,
bat cu palma-n ușă,
dar nu răspunde nimeni.
Doar noaptea,
cu sânii ei de plumb,
mă strânge la piept
și-mi spune pe nume,
ca o mamă obosită
care știe că fiul ei
n-a fost niciodată sfânt.
01428
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cezar C. Viziniuck
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 199
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Cezar C. Viziniuck. “Paznicul din mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cezar-c-viziniuck/poezie/14195569/paznicul-din-mineComentarii (1)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓“Paznicul”” din tine caută să combată şi contracareze singurătatea prin deschiderea uşilor socialului, însă dincolo de ele se află “umbra” cu care te împrieteneşti, “noaptea” ce opacizează prieteniile şi înnegurările ce-ți provoacă confuzia.
0