Poezie
Nud sub constelații
1 min lectură·
Mediu
Plutește prin noapte ca o idee neînțeleasă,
trupul ei desface umbrele din apă,
și fiecare clipă o atinge cu o mână de lumină.
Cerul se pleacă peste valuri,
ca un gând care se teme să cadă,
iar stelele, oarbe de dor, îi ating pielea cu fierbințeala lor rece.
Ea nu mai aparține nimănui —
nici țărmului, nici aerului,
nici tăcerii care-i taie respirația în două.
Numai apa o cunoaște pe dinăuntru,
numai ea îi învață trupul să fie transparență,
să ardă fără foc,
să se piardă fără moarte.
Și dincolo de toate,
lumina — aceeași care o îmbracă —
își caută numele în mișcarea ei.
01273
0
RR