Cătălin Bîrzanu

E frumos să concepi o poezie pe efortul depus pentru un M pe care sprijină cu greutate un stilou. Sau brațul în care nu mai are încredere. Mi se pare a fi un poem al ruperii de vârsta copilariei și descoperirea propriilor picioare cu riscul oxigenării părului Corinei din final. Ai personalitate și îmi place mult.
Cât despre imperfecțiunea lui Dumnezeu, cred că aici e vorba de un oximoron și nu pleonasm.(O ironie la adresa importanței efortului pentru nimic, efort comparat cu cel al Creatorului de a \"comite\" imperfecțiuni). Se spune că atunci când a făcut lumea a ieșit imperfectă. Poate intenționat, dar asta ne dă dreptul să ne întrebăm. Bravo!

Un Paris de Montparnasse cu stropii de original care dau autenticitate zonei, un Paris în arșiță cu toate dimensiunile deformate de canicula care impresionează frumusețea picturală a la Monet, dar și sternală proprie. Îmi place mult imaginea de final cu un Adam printre coastele protective ale plăcerilor carnale și sentimentale. Nu am văzut Parisul, dar acum îl simt! Frumos!

Mă închipui într-un tablou pseudorustic în care pe toate polițele lenevesc amintiri cu senzații olfactive din care ne hrănim rezervoarele de adrenalină, care se consumă odată cu o explozie amară de după un episod erotic desuet. Rămâne tristețea înnămolită din care cresc nuferii speranței. Iar cine iubește nu are nici o vină. M-ai făcut să off-tez!

... este o abordare... Simt delirul unei dimineți pline de stres cotidian care nu are a face cu nimic din prozodia expusă (ca expresie a stresului subliminal) dar în care ne revedem cu toții. Să știi că alunec și eu câteodată dar mi-e frică de portarul de la \"nebuni\". Doctorii sunt de-ai noștri.

... ...
e momentul de reculegere pentru Mame.
Excepțională starea pe care mi-a produso acest drum al sângelui. Și acum simt undeva pe unde îmi țin plămânii niște aripi care vor să mă înalțe în extaz dar din cauze de carne și oase ma rănesc moale, numai. Ești \"vinovată\" că mi-ai stârnit poezia intimă. Și cum spunea Nichita Stănescu - \"un poet este cu atât mai măreț cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă ci pe ei înșiși.\"
Mulțumesc !

Imagini bune de pus pe rana transcendenței genezei mioritice. Simt mirosul lutului întărit pe palmele crăpate a blazării mioritice, ca un somn de nedeșteptat al națiunii, visele fiind încuiate la cocoși, adică la cei care ar trebui să ne asigure deșteptarea. E ca și cum mi-a crescut pe umeri haina mițoasă a caracterului național. O poezie care mă îmbracă perfect. Simplă, elegantă, ușoară, de efect! Felicitări! O voi reciti cu plăcere.

O introspecție în idealul perfecțiunii ideatice și riscul contaminării acestuia cu praful citadin, vizualizat în oglinda ternă, demascatoare de imperfecțiuni a \"vitrinei cu pălării\".
E ca iubirea virgină cu sentimentele ei de-a valma în care vorbele vor să iasă, se-mpleticesc, cad și rămân la picioarele neputincioase ale conștientului.
Mă duce cu gândul la Lucian Blaga, \"eu nu strivesc corola de minuni a lumii...\".
M-a uns!

Am în față un tablou Shakespearian din Visul unei nopți de vară pe care-l privesc prin ochelarii fumurii uitați pe nas în clipele de dinainte când bufnițele erau la locul lor iar sărutul orbit de erosul creației ludice alerga prin luminișuri căutându-și împlinirea.
Un proiect scenografic al unui joc erotic (sărutul orb după buzele miresei) printre cutele (noaptea) fierbinți ale cearșafului satinat (pădurea) în care vreau să mă personific în personajul fantastic, Sărutul orb!

Imagini remarcabile a zilei de după cotidianul perpetuu, o scenă din războiul existențial care se repetă oriunde și oricând. Imaginea ochilor de mărgele pe caldarâm, frumoasă și profundă, sugerând frustrarea anterioară a unei fetițe pe care nici măcar păpușa ei nu o mai înțelege. Zâmbetul gratis scrijelit cu un cui ruginit pe mulțimea necombatatantă atent uniformizată mă duce cu gândul la victimizarea maternității și inocenței în contextul globalizării. Un tablou obiectiv pe care l-am subiectivizat prin filtrul propriului meu analizor.
Mi-a făcut plăcere!

Încep să descopăr o lume nouă care mă camuflează în realitatea personală. E lumea în care trăim guvernată de ignoranță și platitudine, în care, cu un masochism feroce, repetăm greșelile anterioare ca fluturele care se izbește violent de becul pe care îl considera salvarea. Este fatalitatea mioritica în care nici legăturile nu ne mai suportă din lipsa zbaterii existențiale, o consolare genetică generată de lipsa unui lider (și nu de existența unui cioban lider).
... iar pe dinăuntru murim încet ! Ne molipsim de efectele lipsei de atitudine, prin care renunțăm la libertate voit și sfârșim încălciți în funiile ude ale kitsch-ului, și ăla manelizat. Ne îmbolnăvim de o formă de cancer al conștiinței care-i atacă numai pe cei conștienți. Și ne doare. În loc să doară prostia!
Mi-a plăcut pentru că mă îmbracă !

O imagine simpla a unei rutine cotidiene manifestată pe fondul solitudinii care se hrănește ludic din amintirile aglomerate întro părere de rău. Și nu e neapărat vorba de depășirea unei bariere temporale, cât de regretul timpului pierdut ineficient.
Îmi apare ca o natură moartă din care vrei să te Trezești. Nu văd bucurie, văd regret. Dar e o poezie luminoasă, plină de speranță.

O formă de prezentare suprarealistă, în care imaginile materiale curg supravegheate de o rază a destinului implacabil.
O imagine care transpune deriva din agitația tulbure a inconștientului și capată formă numai datorită raționalizării delirului.
E Dali,83 după moartea Galei !

...un salon prăfuit în efecte aristrocrate cu tendințe molatice spre comoditate, cu speranțe de eliminare a efortului de a deschide ușile spre deziderat. Să deschizi o ușă se învață și necesită efort și inteligență.
Ușa ca obstrucție pentru trecutul prăfuit dar cert în fața viitorului care ne poate surprinde?

Părerea mea e că, imaginea vărsată pe retina noastră nu este deranjată de rigiditatea unor reguli care ne răpește din libertatea exploziei verbale proprii, cea care ne dă unicitate, amprentă, ADN poeziei noastre.

Frumos !

un text puternic !

tradus:

în fața sorții
implacabil
dăm palme morții!

forța vitala pe care o dă chiar și taiată iarba, floarea, bălăria în fața uneltei amorfe!

o poezie cu miros de statuetă egipteană proaspăt descoperită în cotloanele unei piramide...
are și aur, și rubine, și patină, și veșnicie...

mulțumesc, deasemeni, pentru aprecierea făcută !

...expresia frustă a unei sensibilități aparte !
Imagini dure învelite, condimentate, asezonate în tabloul de ansamblu. Mi-a plăcut !