pe vremea aceea soarele apunea
numai când se adunau bătrânii
la contemplarea asfințitului călare pe tancurile sărăciei
eu cred că soarele apune de fiecare dată când nu știm
să-l recunoaștem
nu ar fi trebuit să moară
cel pe care l-am găsit vinovat
de trei mii de ani & mai bine
nu a venit să-și ceară iertare
nicio secundă
între anii 2004-2017
în ce sens adevărul
aproape siamezi
polare deveniseră nopțile
zăcând în cearceafuri ude
primăveri nedeslușite
păreau să nu mai înceapă
părea să nu mai fiu
părea să nu mai vii
în încordare
trupurile
și după ce ai spus că globul pământesc
se mutase la zăpodeni la mine în casă
și am urcat pe coline pe sub nori roșiatici
de noiembrie de ruteniu
și după ce anevoie m-am despărțit de
eu sunt o carte deschisă de angelo poliziano
tu ești însăși pagina
scrisă de la sine sau de mine
quarum incolunt belgae
o rugăciune
în fața catapetesmei de lemn
din biserica din
aibi grijă de mituri ca de viața ta
mai mult decât de viața noastră
printre straturile de pătlăgele
mai mult verzi decât roșii
de la casa rămasă în pământ
ca un semn al epicii
adevărul e că nici eu nu am știut că ginsberg s-a născut în new jersey
și nici prietenul meu care mi-a citit primele 120 de pagini de meditații metafizice
personale asupra lui kierkegaard la etajul
omul de nicăieri este totuși de undeva
și anume din acel trecut al omului care și-a pierdut
demnitatea de a spune lucrurilor pe nume
trăind de azi pe mâine într-un viitor improbabil
el este
ajuns în orașul monștrilor
moș crăciun păși imperial
atât de viu încât băiatul meu
îi sufla zăpada din barbă
împrăștiind țurțurii de argint și de gheață
vremea era pe sfârșite
nu auzi
(1)
îți scriu din patria mea ierusalimul
ca și cum m-aș întoarce de ziua națională
în prezent
incognito
pentru a vedea ce se mai întâmplă
politicienii din țara mea
jucau de-a baba oarba
ținându-ne de mână
taboo pe vremea aceea și mult mai târziu
am înțeles ce înseamnă suferința din dragoste
dedicațiile pe care le poți împrumuta
muribundului înainte ca tu să devii
și de-o fi să mor
înainte ca luceafărul de seară
să răsară dragilor dragelor
să știți că am avut o durere în piept
de la un fel de inimă solidificându-se
și lichefiindu-se în funcție
LICHELELOR LE ESTE DOR DE ALTE LICHELE
a fost școala mea preferată
în urmă cu mai mulți ani
n’importe quoi
asemănarea dintre viața mea și viața altora
era atât de izbitoare
restul sunt numai
între big brother și sfârșitul lumii viața se trăiește în demnitatea ultimei lumânări
aprinsă de albrecht dṻrer la ora despre încovoierea cailor de zinc sub povara destinului o descriere în alb
îmi murise fratele & eu mă agățasem de virtutea militară
stâng
drept
stânga-mprejur
scrisesem viața și petrecerea mamelucilor
și fiecare se dădea rotund
plutind
un fel de geamandură
singurătatea intră pe sub ușă
dimineața cineva e pregătit să mă omoare
din pușca-mitralieră din blocul de vizavi
a crescut o mică statuie a lui buddha
mă pregătesc de moarte ca–n miorița
cei
când am fost întrebat despre tradiția nemuririi
am răspuns astfel:
eu cred că și veșnicia are o limită
limita de sus ori limita de jos a veșniciei
anul acesta n-au
istoria suferă de alzheimer
adevărul artei este refren al nevăzutului
îngălbenind frunzele cu lumina deasă a melancoliei
fără ca durerea să poată fi deslușită pe drumul cărei nopți
universul
aveam 8 ani și toate lucrurile începuseră cu mine
purtam asfințitul la gât ca pe-o cravată roșie de pionier
și nu bănuiam că-ntr-o zi va trebui să înot
prin câmpia Borges
salvând marii
fiecare duminică este neasemuită
pregătește-te să-l întâmpini pe octavian augustus
singurul împărat din lume
care-i proteja pe artiști
dându-le să scrie despre războaie
în lumină lină pe
CD