Cătălin Al DOAMNEI

LICHELELOR LE ESTE DOR DE ALTE LICHELE a fost școala mea preferată în urmă cu mai mulți ani n’importe quoi asemănarea dintre viața mea și viața altora era atât de izbitoare restul sunt

între big brother și sfârșitul lumii viața se trăiește în demnitatea ultimei lumânări aprinsă de albrecht dṻrer la ora despre încovoierea cailor de zinc sub povara destinului o descriere în alb

îmi murise fratele & eu mă agățasem de virtutea militară stâng drept stânga-mprejur scrisesem viața și petrecerea mamelucilor și fiecare se dădea rotund plutind un fel de geamandură

singurătatea intră pe sub ușă dimineața cineva e pregătit să mă omoare din pușca-mitralieră din blocul de vizavi a crescut o mică statuie a lui buddha mă pregătesc de moarte ca–n miorița cei

nu mai aveam nume pentru chipul tău de o mie și una de ori îți fusesem umil apoi de 777 de ori m-ai proclamat împărat lumea se

când am fost întrebat despre tradiția nemuririi am răspuns astfel: eu cred că și veșnicia are o limită limita de sus ori limita de jos a veșniciei anul acesta n-au

istoria suferă de alzheimer adevărul artei este refren al nevăzutului îngălbenind frunzele cu lumina deasă a melancoliei fără ca durerea să poată fi deslușită pe drumul cărei nopți universul

aveam 8 ani și toate lucrurile începuseră cu mine purtam asfințitul la gât ca pe-o cravată roșie de pionier și nu bănuiam că-ntr-o zi va trebui să înot prin câmpia Borges salvând marii

fiecare duminică este neasemuită pregătește-te să-l întâmpini pe octavian augustus singurul împărat din lume care-i proteja pe artiști dându-le să scrie despre războaie în lumină lină pe

1. poeții imperiali haikai erau obligați să scrie scurt ca și cum s-ar fi aflat între două cutremure între două războaie eu mă aflu între două inimi uite-o și pe a treia

ca să pot te găsesc l-am chemat pe janus el a venit și mi-a spus să merg numai înainte să te chem la heliopolis sigur vei veni va fi de față și platon împletind cununa anului pe care să o

pe toți ceilalți eu i-am știut dar ei nu m-au știut pe mine când fiecare trebuia să-și urmeze destinul venea insul acela cu securea neagră a lucidității

peripețiile care te-au fascinat nu încep la troia întâmplările sunt supuse regalității numai în măsura în care regii biruie legile pe care ei înșiși și le-au aplicat loruși lista

acești muritori au atins perfecțiunea spunea mozart ținându-ne în brațe muzica sferelor cobora încet pe o rază moartea venea cu domni recitând poezii în drum spre eșafod după sentință

în dimineața-n care dumnezeu își vărsa respirarea ca roua deasupra pământului sacru au sunat creditorii la ușa destinului meu îndărătnic sperând într-o nouă șansă de a-și recupera datoriile

Totul era mistic Din adâncul rărunchilor În adâncul pământului Enescu mă lovise cu pana îngerului Tăind sunetele în două Ca pe pâinea cea de toate zilele Ori pur și simplu Chopin Pășea

fără să dea de veste inima domnului arafat în drum spre servici a șchiopătat puțin observând moartea mai îndeaproape și sfatul unui prieten atârnând de tine ca o ghirlandă pe care s-o arunci în

aprigi șacali sfâșie paznicii viselor așezându-le oasele pe caldarâmul unei zile fără sfârșit ziua în care am fost nespus de fericit și cel mai fericit dintre pământeni aclamat de mulțimile

pentru a alerga cât mai iute la cursa de șoareci fiecăruia i s-a dat șoricioaică în loc de demâncare de bucatele cele mai alese de pâinea cea de toate zilele un fel de pesticid mortal

înainte de vremea aceea în locul primarului vă va vorbi uta-napiștim fiți pregătiți în general se moare în general se va muri tristețea înțelepciunii de a fi mereu viu printre morți nu va

ochiul pineal nu se mai poate închide starea de neutralitate nu se mai poate realiza dintre toți poeții români cunoscuți de mine aurelian titu dumitrescu este singurul poet din lume care

niciodată n-am cunoscut ființe biruitoare am întâlnit doar oameni infatuați negând că l-ar fi văzut vreodată prin fereastra închisă ca sufletul pe moș prepeliță fratele lui hitler și al lui

? să-ți spun că m-am însoțit cu miturile bunicul meu pleacă iarăși înaintea mea în temniță scrie poeme despre libertatea spiritului și despre demnitatea inviolabilă cocoțată pe zidurile

în fiecare zi mă pregateam să mor în fiecare clipă îngurgitam cupa de amar în fiecare încercare de îmblânzire cu sinele meu profund mă inundau mări aspre mă scufundam în vremuri