Cătălin Al DOAMNEI

transcende lumea aceasta m.o. sunt sigur că poți să lupți pentru o cauză cu mult mai înaltă care să nu coste un catraliard de petrodolari insuficienți totuși pentru a ne urni inimile

ast-noapte iarăși a intrat în camera mea prin pereți baudelaire blocul meu dispăru și toți locatarii se abonaseră pe două rânduri aici se găsesc parfumuri, vicii și moartea se ține de

îmi era greu să-mi amintesc erai atâta de frumoasă te luasem de mână & trecutul mă-ntorsese-n junglă rupând din mine cornuri de rinocer dis-de-dimineață semănam cu nichita teza ta de

se acordă o lebădă neagră lângă o roată albă de fum albăstrui școlarului care a învățat să numere numai până la opt știi cum începe povestea nemuritoare înotând câineasca în apele liniștite

și iată adevărul care mă urmează de la o vreme nu mă mai grăbeam îmi fusese dat să aud amintirile ucid îmi fusese dat să cunosc mai mulți morți decât vii plodoaice cu ochi căprii

cum lazăr înviat din morți înainte de a muri am vrut să-ți spun am dărâmat cotidienele ziduri de la troia piatră după piatră pavând cu pietre negre pietre albe drumul pe care

mă născusem din shakespeare și de cele mai multe ori înotam împotriva curentului te vedeam în vise în vedenii în viața care nu începe cu apocalipsa începusem să te simt aproape te

fantomele verii abia-ncepuseră să-ți invadeze trecutul în care ai fost declarat mai mereu dezertor sub imperiul flamand al culorilor fantomele străzii

mercenarii clipei scrijeleau cu negru-cobalt evadasem din îndepărtatele tablouri mb plecând în armată ținându-ne strâns nu mai știam dacă ești reală dacă ai să mă cauți și dacă

de crăciun voi fi cu împăratul și profetul david ținusem în echilibru lumina și ai fi vrut să vii pentru sărut nu știai să faci mai nimic și te-am învățat să cureți ceapa înșirând

tot în 1960 și ceva foarte tânărul scriitor jorge louis borges explica în limba franceză cum i se pronunță numele față de strămoșii lui în portugheză mari păsări ale paradisului din anzi

prietenul meu adesea îmi spunea în scara blocului va ateriza un avion fiecare va urca în felul său dând din coate mai energic ori mai vânjos nimeni nu știe destinația finală prin hublouri

doricele au existat de la începutul lumii posibil poeme feminine argonautice mi-a fost foarte așa am zis anapoda orice poem trebuie să fie scurt foarte scurt în formă de discurs la

încercasem să psihanalizez visul de astă-noapte înțelesesem structura moscovium-lui& tata-și ieșise din minți fotonii din cuvintele lui mai iluminau puțina viață printre pământeni în

de la o vreme aveam vise lungi întinse peste preerii mă-ntâlnisem cu toți cei care ajunseseră la destinație într- o sală mare de așteptare în formă piramidală dintr-o clădire labirintică cu

voiseră să mi-l omoare tot orașul se îmbrăcase în roșu și omul roșu lovea bezmetic ca atunci când ne îndreptam spre visul de aur despre care nu mai vorbește nimeni cineva ne dădea iluzia mai

ultimul clopoțel nu mai sună se întâmplă și lucruri neprevăzute mortul din sicriu stă de vorbă cu cei vii morții îi pregătesc un fel de înmormântare o jumătate de miliard de

asemănarea dintre mine și tine napoleon di bounaparte cum ți se pronunța numele la școala de snobi este mult prea izbitoare pînă și coincidența din trecutul din viitor îți dă onorul nu

ce importanță are dacă eu nu am mai putut domina lumea așa cum stă scris în vechi tratate medievale din moment ce toată învățătura lumii nu înseamnă nimic în fața morții de multe ori ți-am

lelu a fost cel mai bun prieten al meu cu el am săpat tuneluri de apărare pentru ca țara mea să nu devină țara contrabandei nocturne diurne și matinale în tunelurile acelea am inventat cel

la moartea lui ion enache poeții vasluiului au organizat neasemuitul concurs „cine moare primul după mine?” tra-la-la-la-la nu a trecut prea mult timp de-atunci /