Cătălin Al DOAMNEI

mai înainte de a veni pe lume te-am văzut în constelația autumnală și întreg universul semnase pactul de neagresiune împotriva mea și a ta punându-și mâinile în palma tatălui ca o sferă plină cu

visasem un poem medieval în limba slavonă cu bărbați adevărați și femei adevărate trăiam extra mundum și din lume nu mai auzeam nimic bun universul se curbase devenise aproape oblic până

nimeni nu vede cum floarea devine fruct frumusețea fructelor coapte alină sensul vieții nedăruite frumusețea florilor ucide n-ai fost pregătit pentru atâta disperare ai fi vrut să fii

credeam că n-ai să mai vii de prea multă așteptare sufletul începuse să moară nu știam ce se întâmplă în urma mea nu știai ce se petrece în lumea ta abstractă atât de vie

plutește pe mările visului aidoma lui freddie mercury ale cărui siflante arabic bellydance oprește clipa cea repede &atât de nemuritoare de la bătrânețe și pân’la tinerețe nu am studiat

în lumbini lumini dezlumind prin păduri de arini luminânda lini lumini originalitatea ființei se vede numai în poem nu știu dacă-i adevărat pe ion țiriac

Cel care stăpânind Cel care având toată puterea nu o va folosi și va învinge luminile și tot întunericul se va stinge veșnicia Pre El îl va urma dinafara dinapoia

în dimineți cu soare alb m-am întors să-ți dau un nume numai al meu l-am găsit doar în praful diamantin al zăpezilor cu vise ai crezut că poți muri când nimeni nu mai

întotdeauna a existat cineva care a crezut în mine mai mult decât am crezut eu cu sufletul pe cântarul de aur al celor care n-au învățat să piardă ori nu le-a fost dat să piardă fiindcă scriu

pentru că fusesem foarte săraci am hotărât să fim foarte bogați din acest motiv am îngălbenit toate frunzele de pe ramurile arborilor seculari și am construit un pod de aur pe care să pășești

în fiecare zi în locurile unde mă aflam se petreceau lucruri ciudate trăiam mereu cu spaima de a nu fi sfâșiat de hiene cu dinți galbeni tociți de atmosfera insalubră a junglei unii dintre

sufletul ți se

rumeg oroarea viscerală de a fi întârziat numai zece minute numai zece ani numai zece decenii la apelul condamnaților pe viață în subterana despre care dostoievski a scris că a ieșit

uneori mi se făcea rău din senin ieri a fost ziua somnului cosmic până și soarele a intrat în adormire lumina se-mbrăcase în doliu starea demonică a pământului era răsfrângerea răspunsurilor

frumusețea pajurei pe cerul unui trecut mai luminos decât ființa în devălmășie îmi taie calea printre picături de lapte și stele neexplodate îngenunchează sălbăticiunile care mă însoțesc pe

așteptam să mă suni o vreme am locuit într-o mănăstire antumă foarte aproape de wittgenstein te așteptam să vii să

înainte de a muri tatăl meu mi-a dat să am grijă de ferma cu fluturi de aur pe care-o purtase ca pe-o cunună de lauri din vreme-n vreme din floare-n floare până când visele spărseseră

Mișcarea antisovietică C.A.-Pentru început, îți propun să ne povestești cum a fost ,,descălecarea’’ta la Vaslui. I.E.-Întâmplarea face că apariția mea în Vaslui, de la Piatra Neamț, a

omul care nu se putea opri să nu mai pună întrebări semăna cu forest forest gump în copilăria mea atât de îndepărtată a fost prietenul meu cel mai bun suferind la ieșirea din adolescență de

mi se părea că nu mai aveam timp voiam să schimb timpul & lumea monologul meu depășise pustia știai că te caut și tresăreai prin somn mi se părea că vii în orice clipă văzându-mă de

preacucernice iartă dacă trebuie să depun mărturie în toiul nopții viața mea defragmentându-se am ajuns la capătul înțelegerii spiritului un fenomen mai mult decât insuportabil nu mă

eclesiastul a fost și a rămas singurul meu prieten mă paște o melancolie mai grea decât roadele toamnei auzi trupul firav al semințelor germinând în splendoarea acestei lumi de care vrei să

nu mai știam cum să scap de ce e rău ce e rău nu e bine &eu mă bucuram nespus de trecutul zilei de azi înțelesesem muriseră mulți prea mulți mult prea mulți pentru ca lucrurile să

în acea zi constatasem și tautologic făceau legea lumii pedeapsa supremă eroii se mutaseră între ironiile fără de moarte ale profesoarei de limba și literatura română poate chiar de