Cătălin Al DOAMNEI

,,mai bine rămâi nespusă"-uneori,ne jucăm prea lesne cu religiile...

Daniela cea mare este Daniela cea mică, păpușile și le-ar lua în Dubai sau acolo unde ar găsi, pe booking, ceva pe care nu o va mai regăsi niciodată: copilăria.

Un fragment de cotidian cu ochiul îngropat în sine, nu știm dacă memoria păstrează doar zilele semnificative ori, dimpotrivă, doar monotonia și identitatea, pe femeia aceea ,, aș trage-o ușor de păr, să o fac să își recapete speranța,
să i se întărească rădăcina vieții ei – viță-de-vie cu struguri albi"-o imagine -strigăt, dezamăgire mută-ți locul...

,,am fost în blândețea unei liniști
greu de depistat
un vin alb și adânc ca o dragoste vinovată"-apreciem vinul alb, cu atât mai mult dragostea vinovată.Eu sper: urmează...cum să se usuce un trandafir într-o singură noapte?

remarc tonul sarcastic și melancolic, joaca cu tataia, ,,Eram pe o listă deschisă
”copile”, îmi zicea Dumnezeu,
”ia-ți viața și umblă…”

,,cu măștile de gaz trase pe față", anul 1 începe cu spraviețuirea și se sfârșește apoteotic, să sperăm.

,,între timp lumina aspră a învelit

în cearșafuri toate teritoriile''-pe care drum e atâta lumină în care să te scufunzi ca-n într-o frumusețe nemaivăzută, de scafandru...

pentru inefabil, păpușarul, mă gândesc
aleargă cu zmeul în brațe.

Interesant, o reîntoarcere în copilărie și-n adolescență, cu imagini în spiritul vremurilor, unde se poate ascunde poeta decât în pădure, cu sufletul-pădure acoperind golurile, spațiile din casele de chirpici, ,,mă privește
și repede pleacă", neîndrăznind să rupă laleaua ce mică, de raze...

un poem destul de amplu, care-și menține suflul până la final, poate că n-ar mai trebui să ieșim ,,din concentrația de serotonină" -substanța fericirii...

un poem stire?

Anul Nou ,pe vremea lui Ghilgames, nu era o trecere, era un destin. Caldeii sunt mai vechi decat asirienii.

,,adn-ul nostru răsucește dublu elicoidal", grozav.

speranta, da, ocazii, mai putin...

după demitizare, stai și te-ntrebi: desacralizare, dar până când și cât, cu dor.

Stimate dle George Pașa, vă mulțumesc pentru lectură, comentarii și aprecieri critice; din nefericire pentru posibilul lector, am mai adăugat câteva versuri, mai edificatoare pentru tema abordată: ,,pentru că nu mai aveam aer de respirat în universul acesta/ în sângele lor mi-am delimitat teritoriile/ când n-a mai fost nimeni pe fața pământului “.
Regret sincer că a trebuit să suferiți pentru mine în urma exprimării unor opinii în mod liber asupra stilului de a scrie al cuiva. Mărturisesc că am fost fericit să vă lecturez poemele de pe site-ul agonia.ro și ,,personalele’’. La fel de fericit am fost lecturând și părerile editorului ,,intransigent’’, dl. Vasile Munteanu. Sunt părerile dumnealui care nu se potrivesc cu intransigența noastră. Vă felicit pe amândoi, tot ce pot face e să mă resemnez și să vă provoc în continuare dacă timpul va mai avea răbdare, iar când va fi gata, să mă bucur de prezența domniilor voastre la o lansare a Tratatului de poetică prevăzut a fi terminat într-un viitor nu prea îndepărtat. Veți găsi acolo răspunsurile pe care ar trebui să vi le dau sau nu, după preferință, ideile mele și ale altora despre poezie. Cerându-mi încă o dată scuze pentru neplăcerile provocate fără voia mea, vă urez tot binele din lume ,,între Dumnezeu și neamul meu’’, cum se exprima Petre Țuțea, pe care-am văzut că-l iubiți necondiționat. Muzele să vă adoarmă, să vă alinte și să vă inspire pline de Har!
Cu aleasă considerație,
Prof. dr. Cătălin Z. Afrăsinei, Vaslui

numai că ,,lipsa discernămîntului naște monștri\'\'...dacă ceaușescu voia sistematizarea satelor românesti, ba chiar și a tuturor satelor din univers...as spune că există enorm de multe sate depopulate, ale căror urmași au lăsat bunurile strămoșești în paragină, n-am înțeles niciodată de ce nimeni n-a fost interesat să se mute din astfel de zone amenințate, pentru că, oricum diguri ca-n Olanda și-n Țările de Jos, mai devreme de 100 de ani, nu cred să vedem în scumpă țărișoara noastră...cred că știu vreo 50 de sate cu foarte multe case în care nu mai intră nimeni de mult, de foarte mult timp și,unde, probabil, nu va mai intra nimeni niciodată...

Este dificil de redat, pe o pagină,tot ce (vi) s-a întâmplat și tot ce ați trăit atunci...Aștept cu mult interes Cartea în librării, mi se pare că va fi un fel de frescă a literaturii postbelice. Nu subscriu vorbelor lui Petre Țuțea: tot ce a provocat atâta suferință trebuie cunoscut spre a nu se mai repeta. Ca un blestem, acest neam pare a merge din eroare în eroare...

în opinia mea, scrii foarte expeditiv, ca și cum arta literaturii ar fi o relatare anostă despre nonsensul existenței, fără figuri de stil , fără PARABOLÃ ori descriere. Spune-mi, de unde pricepem că tu ai trăit, zăcut pe patul de spital, scriind acestea? De niciunde, a se citi Lampedusa, A NU SE PRIMI PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURA NETRÃITÃ.

multumesc calduros si racoros, de lectura poetului care traieste permanent in spatiul poeziei voi tine cont, onoare si respect