Cătălin Al DOAMNEI

aprigi șacali sfâșie paznicii viselor așezându-le oasele pe caldarâmul unei zile fără sfârșit ziua în care am fost nespus de fericit și cel mai fericit dintre pământeni aclamat de mulțimile

pentru a alerga cât mai iute la cursa de șoareci fiecăruia i s-a dat șoricioaică în loc de demâncare de bucatele cele mai alese de pâinea cea de toate zilele un fel de pesticid mortal

înainte de vremea aceea în locul primarului vă va vorbi uta-napiștim fiți pregătiți în general se moare în general se va muri tristețea înțelepciunii de a fi mereu viu printre morți nu va

ochiul pineal nu se mai poate închide starea de neutralitate nu se mai poate realiza dintre toți poeții români cunoscuți de mine aurelian titu dumitrescu este singurul poet din lume care

niciodată n-am cunoscut ființe biruitoare am întâlnit doar oameni infatuați negând că l-ar fi văzut vreodată prin fereastra închisă ca sufletul pe moș prepeliță fratele lui hitler și al lui

? să-ți spun că m-am însoțit cu miturile bunicul meu pleacă iarăși înaintea mea în temniță scrie poeme despre libertatea spiritului și despre demnitatea inviolabilă cocoțată pe zidurile

în fiecare zi mă pregateam să mor în fiecare clipă îngurgitam cupa de amar în fiecare încercare de îmblânzire cu sinele meu profund mă inundau mări aspre mă scufundam în vremuri

o vreme am locuit în cel mai primejdios loc cu putință ca să mă înțeleg mai bine și pentru a pricepe sensul și nonsensul lumii acesteia trapezistul mă luase cu el

dimineață cu soare festiv din politețea zeilor înspre mine venea o țară înspre tine venea un continent pe ghidonul bicicletei pinnacle îți întorceai chipul înspre mine semănai cu

avea 83 de ani când o cunoscusem sa vie de famille începuse într-o căruță pe ruta bucurești-sibiu pe atunci avioanele nu mai duceau călători ci doar explozibil pentru cai

Pentru că n-au cunoscut drama conștiinței, prietenii mei sunt niște naivi când doamna mea profesoară de limba română ne arăta cum zboară vulturii pe cerul înghețat eu desenam locul în care se

nu credeam că mai pot să ajung să asist la dezvelirea obeliscului dedicat poeților anonimi memoria limpezește apa murdară a realității sângerii sunt martorul faptelor neîntâmplate încă și

omul de aer reușise să-mi vorbească și despre cumplitul delir alb monstruozitatea lumii nu încape sub nămeți nu putem fi decât spectatori egolatri la un genocid care schimbă miniștri

cine a distrus lumea n-o va putea reface după ce ai demontat un motor piesa neunsă rămâne în plus coborârea cu bicicleta la 172 km / h pe partea încinsă a vulcanului dintre mine și lume n-a

trecutul nu mai avea suflet murise mă întorsesem printre hiperbolele curentelor literare uneori vorbeam pe mișcătoare dealuri cu umbrele zeilor evadați în condiția umană ca spre o a îmblânzi

insuportabilitatea lumii de cretini aliniată pe două rânduri ca pentru defilare de sfintele sărbători comuniste cu mai mult fast decât pentru ospățul divin exploatați și exploatatori

eu dacă am putut supraviețui în această lume de-a-ndoaselea este pentru că la nașterea mea ursitoarele mi-au adus scutul

lumea nu crede în lacrimi are nevoie de lucruri palpabile trăiești printre ființe și obiecte invizibile care-și schimbă mereu starea în funcție de palpitațiile sufletului tău îndărătnic căruia

foarte mult timp am vrut să-l contrazic pe aristotel foarte mult timp nici nu am avut somn tot frământându-mă cum o să-l întâmpine aristotel pe viitorul alexandru macedon al poeziei cum o să

ceea ce mă definește este imprevizibilul nu mai am înțelegere pentru atâta lume sensul faustic medieval mă urmărește ca năvălitori fără discernământ îi chem pe toți pe teritorii fantastice

perfecțiunea nu există decât în artă în poemul acesta niciodată în viață niciodată chiar dacă vrei să definești ipocrizia ideile despre politețe se sfărâmă precum moleculele rămânând doar

literatura nu este pentru toți poezia se referă doar la mulțimea vidă a citi este un arhaism de sec XX de la erasmus din rotterdam genealogia prostiei este fără margini nu există rețete de a

când ai să vii și ai să treci vei ști poemul albastru a fost scris printre uragane mari epopei descântate pe schiuri și trupuri ucise aflasem de sufletele a căror viață nu fusese

viziunea lui thomas carlyle din cultul eroilor nu este aplicabilă la lumea noastră frigul din miezul verii are o singură justificare întotdeauna când vine solstițiul de vară și se așează