Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

declararea stării de neutralitate în pnevmă

1 min lectură·
Mediu
ochiul pineal nu se mai poate închide starea de neutralitate nu se mai poate realiza dintre toți poeții români cunoscuți de mine aurelian titu dumitrescu este singurul poet din lume care ar fi putut scrie 250 de cărți DINTR-O SUFLARE dacă și numai dacă ar fi dorit singurul om a cărui suferință dictată de transă întrece orice defăimare orișice efemeră glorie a imperiilor de la nord de la sud de la est de la vest din satelit în satelit deoarece cele numai o sută de planete descoperite de nasa au fost demult depășite ca și cum atd ar fi ieșit la promenadă în alte spații cu alți zei & cu mihai eminescu pe bicicleta universală a gândului damnat idee aflată dincolo de lucruri de orișice sistem cosmic observabil sau nu din neamul lui homer despre homerizi se spune că erau capabili să se transforme în catraliarde de cuvinte pînă ce se încheia pacea & începea un alt război între ahei hei ochiul pineal este sacul de box care face ko amărata mea de realitate și azi îi dau ok
001.333
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
179
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cătălin Al DOAMNEI. “declararea stării de neutralitate în pnevmă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/jurnal/14060042/declararea-starii-de-neutralitate-in-pnevma

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.