supraomul

Un poem care la începutul lui face referire la Kant, mai exact la “Critica rațiunii pure”, cu referire la limitele cunoașterii umane și modul în care percepția oamenilor este influențată de structurile mentale. Totuşi, termenul folosit de tine, "inconștient colectiv", are rădăcini a la Jung, care este interpretat în sens kantian. Faptul că vorbeşti de cotidian şi nonsensul educaţiei, reflectă faptul că fiecare individ interpretează realitatea prin prisma propriilor categorii mentale, propriei percepţii. Ceea ce promovezi tu, prin poem, este cea ce Kant a încercat, fiind un critic al dogmatismului în educație, promovând gândirea critică și autonomia intelectuală. Acolo unde spui că visele mai pot salva lumea, faci o legăptură între utilizarea raşiunii kantiene înspre atingerea unui ideal înalt, visul confundându-se cu acesta. În termeni de moralitate tradiţională şi critica ei, pe care o faci în poem, legptură e şi mai clară, făcând trimitere la Übermensch, supraomul lui Nietzsche. Supromul apare în urma crizei create de moartea lui Dumnezeu, acesta fiind reflectată în poemul tău prin decadenţa societăţii, declinul moral al omeniri. Cred că ai studii în domeniul filosofiei şi psihologiei sau, cel puţin, eşti pasionat de acestea, dintr-o perspectivă poetică, autodidactă. Am prins uşor sensurile poemului tău şi chiar şi intromisiunea de la final, cu farcturiştii, are o logică, indicând stadiul în care ne aflăm. O fractură mentală, socială, spirituală, din care speri să răzbată, cumva, Supraomul.

am scris comentariul în grabă, în timpul muncii. Dar cred că am atins esenţialul, iar tu mă poţi contrazice dacă nu e aşa.