să trec în adăpostul de lemn

să trec în adăpostul de lemn, îmi spun că trebuie să trec acolo unde nu mai simt bicele ploii acesteia - viața tu ști, arde, taie în carne, nu spune că nu ști văd șuvițe de sânge amestecate cu șuvoaie de apă nu cred că nu ști doar că acolo s-a ascuns femeia aceea îmbrăcată în ceață cu mâini de tristețe si glas țipăt de pescăruș nu poți să nu o auzi, zadarnic pui mâinile la urechi zadarnic va fulgera cu o mie si una de fulgere zadarnic va tuna cu o mie si una de tunete ea e deasupra întâmplărilor acestora, ea este ultima întâmplare si se întâmplă mereu în întuneric, în adăpostul de lemn așteptă să ne prindă disperată în brațe machiaj straniu pe chipului ei de atâtea ori zugrăvit în culori, de parcă moartea e actor cu o mulțime de roluri am mascat-o cu tot felul de idealuri îmbrăcată în zdrențe sau în haine de lux, goală sau acoperită de toate drapelele lumii doarme somn greu cu vise despre judecata de apoi, veșnicie & paradisuri promise trec toate apele prăpastiile cu ea pe urme mereu cu atât mai aproape cu cât visez mai înalt obosesc uneori istovit, eu, robul lui Dumnezeu o urăsc fără speranță