Carol Daniel

Mulțumesc tare frumos pentru opinie. Spun că ai fost binevoitoare cu textul de mai sus, motiv pentru care l-am pieptănat temeinic. În felul acesta am debarasat și instrumentalul conținut. A fost un zvâc, de unde și surplusul de enunțuri. Dacă mai revii, aș fi recunoscător, să știu cum se percepe acum. Poate voi renunța la tot… Mulțumesc încă o dată și te mai aștept…

Trag nădejde că nu comentariul meu la unul din textele tale ți-a provocat accesul de mânie candidă, chiar de îți stă bine așa, virtual vorbind, dar nu știu ce să zic, opinia respectivă a fost și rămâne una pozitivă pentru mine(păcat că nu și pentru tine); (acele două imagini chiar mi-au plăcut, iar versurile dintre ghilimele erau din Eminescu). Altceva?. Eu spun, în general, despre un text ce mă captează și nu ce îmi repugnă. Erau două rânduri feciorelnice.

Și ca să nu expediem așa repede acest răspuns, pentru că în parte ce ai spus este adevărat, dacă îți folosește la ceva, spun, că tu scrii mai bine decât mine, deși site-ul acesta nu e un campionat de poezie, ești mai naturală, stai mai bine în clasament, deși deșertăciunea și falsitatea lucrurilor nu fac excepție, vorba ta :)
În altă ordine de idei, la nici un colocviu or discuție intimă, până acum, nu am întâlnit expresii gen: măria dvs., să ne c…m pe noi, măi băiatule. Deși, cred că, au fost rodul mânie.
Și să nu uit, agonia nu așteaptă nimic, nici de la tine nici de la mine, atunci, întreb, ce să așteptăm noi de la agonia?

p.s. aș vrea să existe cineva care să fii înțeles deșertăciunea lumii, cu tot ce sunt cuprinse în geografia ei, mai bine decât am putut eu și să o fii acceptat cu seninătate.

Să fii iubită și luminoasă!
Spor și inspirație pe mai departe!

Felicitări pentru volum și pentru premiu! Justiția la români uneori e o babă hâdă cu pretenții de domnișoară! Or chiar frecvent! Felicitări multe și succes la lansare!

p.s. dacă se poate, aș dori un volum.

Textul începe baroc, adică așa cum îmi place, o descriere amplă, pe alocuri stufoasă, care nu spune nimic, însă e bine dozată. Există asocieri și înfățișări acre, însă textul treptat își pierde din abundență și capătă un soi de platitudine și se năruiește. Dar la final parcă își revine! Numai bine și succes pe mai departe

Există ceva dedesubtul acestor cuvinte, o scânteie or ceva asemănător, însă modul expunerii e aproape dacă nu chiar cu totul ilar și încâlcit. Toate cele bune!

O porție de poezie convingătoare și proaspătă. Foarte fain poemul. Nimic în plus, nimic în minus, atât cât ar trebui să conțină un pachet. Sau patru :) Finalul e altminteri potrivit. Voi mai citi! Numai bine.

Un text percutant, atât prin structură, cât și prin meticulozitate. Strunești bine desfășurarea textului, îmi place cum dirijezi până la final, e oarecum bine. Celei de-a doua strofe îi lipsește, parcă, muzicalitatea, iar începutul e nițel confuz, deși creează o atmosferă adecvată pentru restul textului! Numai bine!

Singura imagine care mai resuscitează cumva textul e „tu treci prin mine ca o lance printr-un cărbune ars”. Și începutul anunța ceva aspru și vibrant, imaginea cu o cărare pe frunte, însă poemul treptat devine un lung șir de „lumea-i veselă și tristă/ alte măști, aceeași piesă”. Oricum mi-au plăcut aceste două tablouri, să le zicem. Numai bine!

Un poem lejer, ca o pagină de jurnal, aranjat cumsecade. Observ, la prima lectură, un poem mai degrabă cromatic, vizual, însă are inserții și de altă natură, gen: „durerea nemuritoare ca mușcătura unei hiene”. Mi-a plăcut secvența asta scurtă, „ să privim un film mut până adormim”, însă are și unele secvențe mai puțin naturale . Ultima strofă e obscură, nu atât pentru conținut și miză, cât pentru asocierile cromatice: trandafir, ninsoare, păpădie. Spor pe mai departe și numai bine!

P.s. Hienele se hrănesc, în general, cu hoituri, din câte știu! De unde, imaginea cu hienele pare un pic nesinceră!

Acest text nu e așa intens ca cel precedent, însă are, asemenea, o anumită puritate, un fel de grație, însă, în mare parte, datorită finalului: „toamna s-a prins ca un plasture (…) și o pereche de aripi vechi”. Însă, până aici parcă ceva se risipește. Versurile deși sunt melodioase, nu formează un bloc compact, poate nici nu era cazul, însă în opinia mea, ar fi câștigat în rezistență. Finalurile, din câte observ, sunt punctul forte. Toate cele bune! Carol!

Îți mulțumesc pentru semn! Exact acea imagine este \"centrul de greutate\" al textului! Ești binevenit oricând. Toate cele bune!

Întreg poemul are substratul verosimil și cursiv, însă datorită lungimii și, nu doar, mai ales surplusului de imagini nefertile își pierde din limpezime și substanță. Finalul deși frumos, pare dintr-un alt registru, dar rămâne frumos. Mai trec. Numai bine!

prima și ultima strofă sunt înnodate bine și viguroase, a doua strofă, însă, pare inconsistentă, deși are versul acesta minunat, „ancorați de cer cu o macara”, dar cum ziceam, parcă ceva absentează în strofa a doua, desigur e doar opinia mea. Ideea poemului e suspectă de candoare, îndeosebi datorită finalului. Numai bine!

nu-mi pot explica de ce toamna o asociez unei plimbări prin cimitir; mai ales dimineața și mai ales seara. De aici și afinitatea pentru acest text. „nu cuvintele sunt cheia”, ci fredonări scurte și simple, gânduri încâlcite și dezorganizate, gesturi calme și reci. Aceste urme, plimbări, îmi sunt un cumul de stări apropiate unui susur al eternității :D
Mi-a plăcut, deci! Numai bine!

un continuu construct prin opoziții; fiecare vers, luat separat, independent este expresiv, însă colectate își pierd din tărie, fie sunt prea variate, fie sunt intense. Personal, am citit poezia fără ultimul vers. E șocantă, în sensul bun, imaginea „la noapte se cerne lumina”, de asta aș fi preferat să se oprească aici textul. Numai bine.

ai câteva versuri reușite („a ruginit locul în care-ți strângeam mâinile”, „spun melcului strivit de sub călcâi/ să-și caute alt adăpost”, …); există acea stare de toamnă, de dragoste rătăcită, nedeclarativă. Oarecum apăsătoare, însă izbăvitoare. Tot acest portret pare mai degrabă risipit, decât închegat. În fine, rămân cu acele versuri reușite și nu doar. Numai bine!

Mulțumesc frumos pentru semn și confidență. Exact starea aia de așteptare care tinde să devină fie rutină fie alinare ori, cu totul, altceva.

Dacă ai găsit ceva plăcut într-un om, asemenea și eu să văd un lector ca tine pe aici. Mersi mult de tot (deși ai fost cam generos). În general, cred că există poezii care ratează „desăvârșirea” și texte care ratează noțiunea de poezie, eu țin neapărat să nu fie nici așa nici altminteri :), glumesc, desigur. Îmi place să scriu, asta e singura seriozitate pe care mi-o permit momentan. Nu am repere și nici standarde, doar uneori dispoziție. Plus că nu frecventez nimic care să frizeze cu „marea și universala poezie”.

p.s. tocmai ce m-am întors de la distribuit reviste prin preajma Romanului, m-am gândit la tancurile de acolo și am zâmbit, bine că nu au explodat, încă :P.

p.p.s. să mă mai urmărești :P

felicitări pentru apariție. nădăjduiesc că nu s-au epuizat cărțile chiar de lansare, pentru că îmi doresc și eu una bucată carte.

vă las o adresă de email: dacarosa2000@yaho.it

toate cele bune

înclin să fiu de acord cu sugestiile tale, deși nu îmi doresc acel „avion prăbușit” în final. voi căuta să periez acel ultim paragraf, să rămână fără corespondențe. altminteri nu îmi doresc un final brusc, vreau o prăbușire dar nu ca finish, ci să creez o întoarcere, exact ca în viață. e o stare de care nu mă pot rupe acum și, chiar, brusc

voi reveni. mulțumesc mult pentru sugestii și te mai aștept la „aruncat avioane de hârtie prăbușite” din alte unghiuri :) numai bine să ai