Carmen Sorescu

Năvodul a prins de atunci
numai păsări
Luntre nu-mi trebuia, drum putrezit
un stârv ascuțit stătea de veghe
între dimineți

Vor fi două fântâni
ochii ovali
înfipți în creier întâia oară
(de la potop)

titlul promițător anunță un poem despre oraș, ceea ce mi-a trezit interesul spre citire.dar...primul vers eșuat datorită expresiei \"slove de aur\", este prea spusă, atât de spusă expresia citată încât sufocă. \"dincolo de orașul căzut în cuvinte de fier\" era suficient și inventiv.
merg cu stoicism mai departe, tată ceresc, marea mumă sună prea prețios, pot fi înlocuite cu succes pentru a aduce un plus de lejeritate discursului poetic.
stroa a 2-a este cu mult peste prima, prima se vrea o introducere, dar poate fi lucrată și redusă la câteva versuri esențiale.
spre exemplu aici:
când un bărbat își găsește femeia sa
și o femeie își găsește bărbatul său
lumea se închide pentru ei, versul al 2-lea este în plus și nefiresc, se repetă ideea și obosește.
poemul are și părți bune cu ar fi:
a venit ziua cu nocturna caligrafie a lucrurilor
a muri devine o frază care te continuă
mâinile care ți se întind trec prin cuvinte
sau
un oraș alchimic nu poate avea o formă stabilă
el este un dans de principii
prin urmare, merită o revizuire.
mcm

Se întâmplă uneori să ieși din casă zi de zi și să nu ai reacții la mediul înconjurător, poate sunt mii de oamneii care ies din casă după o săptămână, o lună sau chiar mai mult. Când am fost bolnavă și am ieșit după un timp, foarte mult timp, era primăvară, parcă murisem iarna, aveam încă senzația de frig, totul era straniu și verde, oamenii nu i-am vazut, cred ca de fapt nici nu existau decat pe stradă în mintea mea nu pășeau. La poem mi-a plăcut foarte mult:
semafoarele se înmulțesc în gândurile lumii, aș fi personalizat cu \"semafoarele se înmulțesc în gândurile mele\".
mcm

pentru o perspectivă mai primitoare aș spune:
\"ca două oglinzi ne reflectăm în carne\"

NE reflectăm, adică NOI, nu rănile, fără ranile, este mai sugestiv.
mcm

îmi place primul vers, poemul debutează elegant, deși din punctul meu de vedere aș fi scos \"sunt\", corpurile nostre instabile ca mercurul, nu pentru că ar fi muzical deranjant ci din cauza definiției, curge foarte bine fără \"sunt\".
apoi la strofa a 2-a este o aglomerație de \"erai, eram\", sugerez:
submersibili
semnalul nostru era impactul
nu doar o demonstrație a puterii
un bungee jumping cu o încordare niciodată sigură
tu o bombă
eu la fel
cădeam unul într-altul pregătiți oricând să decidem
al cui era ceasul acela
am eliminat eram, erai, se înțelege foarte bine așa. lăsând partea tehnică, poemul este delicat spre pasional învăluit, repere clasice cu iz nonconformist.
mcm

până mâine dimineață mai sunt o mie de ani, in the never never land o mie de ani trec foarte repede, trăiești intens, îmbătrânești în două minute, revii copil de 10 ani la fel de repede, și când te gândești că până mâine dimineață mai sunt o mie de ani, e atât de puțin că eu una nu știu ce să fac mai repede.
mulțumesc

un poem definiție.
poteca spre meduze
chiștocul stins îmi îngheța pe buze
este ce am reținut la prima ascultare. erata este extraordinară.
îmi plac imaginile alb-negru vin în concordanță cu primul vers care vorbește de \"mii de ani\".
recomandabil.
mcm

finalul este clar, comparația este simplă, nu este nimic ascuns, niciun simbol nu pune perdea.
mulțumesc
mcm

un poem spontan, asa imi pare, scris dintr-o singura respiratie.
se deformau ziua și noaptea cu ultimele picături de sudoare
versul de sus este deosebit chiar daca este scos din din context si privit separat ramane la fel de eficient impotriva cliseelor.
poemul este o pastila cu multe vitamine.

poem - introspectie. foarte bine scris, ideea nu se pierde, amanunte care imi plac, oja, ceaiul, berea, totul conturat pe o feminitatea intrinseca.

automutilare. remarc dezasamblarea pe bucăți, până când în fiecare weekend rămâne ceva de făcut. mi-a plăcut:
\"apoi, îmi voi dezlipi ușor/ amprentele tale de pe mine și carnea de pe oase\", apoi finalul reușit. dacă am ceva minor de reproșat este că ai folosit prea des lacrimă-lacrimi.
mcm

nici eu nu prea cred că voi găsi, dar în perseverența mea am să mă duc mereu poate cine știe voi avea noroc:)
mcm

e greu să rupi un vers și să citezi ceva anume, poemul este extraordinar, simplu și complex, dar nu un paradox, ești pur și simplu tu, pe alocuri se simte construcția poeziei, dar atât încât să dai forma de față, de altfel foarte reușită. poemul te lasă fără replică, nu aveam ce să spun în fața lui, dar am zis trebui să scriu, și uite spun că versul: \"e atât de lung drumul sângelui de la inimă până la vârfurile celor douăzeci de degete ale ei\" este un motto remarcabil.
mcm

primele 6 versuri sunt remarcabile prin idee, dacă mai extrapolai puțin rămânea un singur poem păstrând ideea de bază.
apoi \"în ultimul timp nu fac nimic altceva decât aștept ca cineva să mă îmbrățișeze într-o explozie de cicatrici\", ffrumosă explozia, originală, și nedureroasă. dacă am ceva de repoșat este faptul că poemul este încarcăt și după prima citire deși ar fi de reținut câteva versuri foarte bune nu am reușit. din textul de mai sus cred că făcei 3 poeme care să lase cititorul să respire, dar asta e opinia mea, știu că ai acest stil și nu pot cere să îl schimbi.
mcm

ambalajul e modern, are chip si amprenta vocală, nu mai spun că are un colorit suprarealist, dar în spatele ambalajului este ceva firesc. sunt inaripată, dar aripile sunt vizibile numai pentru persoanele cu ochi altfel concepuți, nu în sensul de iris.
mcm

nu este o împlinire, este un poem ipoteză, cum ar fi să se ciocnească de mine, dacă el s-ar ciocni etc etc. îmi place comentariul că în paranteze completezi un profil psihologic, mă refer la temperamentul de care vorbești, să vedem la capăt ce va rămâne:) mulțumesc și te mai aștept.
mcm

greu cu distanțele astea, mai bine renunți, ideea e că nu le poți măsura, nici măcar nu există unitate de măsură stabilită, mie îmi place că încerci să inovezi o nouă unitate, iubirea, deși nu spui explicit, ceea ce foarte bine.
mici observații:
1. funcția dragostei
2. rima involuntară, cardiogramă-anagramă.
3. iubirea păpușă de cârpe, comparație deosebită, dar mai jos se repetă iar păpuși de 2 ori, cred că la strofa 3 trebuie să mai elimini ceva, simți tu.
4. final de nota 10.
mcm

ideea poemului este profundă, dar explici prea mult, mai bine lași loc de sugestii. de exemplu la final, aș fi zis doar atât:
\"am pornit către casă\", se subînțelegea versul antereior, mai ales că se repetă uneori imutil cuvântul pod.

mulțumesc pentru nota maximă, câteodată ceea ce este real devine mai mult decât ficțiune, e o temă mai veche cu el pe trecerea de pietoni trecând pe roșu, îmi place să o reiau.
mcm

comaparații frumoase și originale, toate reușite, tu-ca pe un cofraj de ouă, cuget-ca într-o piele de șarpe, degete-ca niște poduri, cuvintele-ca o turmă de iepuri. cred că sânul era suficient fără meu, la fel și degetele, cuvintele mele, cugetul meu, se subîțelege. mi-a plăcut.
mcm