Poezie
Tu
1 min lectură·
Mediu
Nimeni nu știe că porți pe sub cămașă o inimă de cristal
Care împrăștie tihnă și pace, nimeni nu știe că iubirea ta
Răzbate dintre vertebre seara când întunericul se lasă domol pe șira spinării
În poemul de azi am să te adun deasupra mea încet, încet
Așa cum se adună smântâna deasupra laptelui, dacă nu îți e frică
De Dumnezeu, nici nu trebuie, aici altcineva face coaste de mătase
Și altcineva trage fire de argint din carnea ta
Am eșuat în tine și e ca și când mi-a dat suflet din nou
Pot stârni foc chiar în mijlocul trupului tău ca într-o poiană
În creierii munților, am dat de urme de cerbi din care beau apă
Dârele de sânge pe unde a fost târât vânatul seamănă perfect cu urmele
Cuvintelor pe care mi le-ai spus prima dată, de atunci am fost însemntă
Niciun destin nu repune în forma inițială, apele duc doar înainte
Tristețea e tot mai albă ca măduva copacilor, un singur lucru știu
Locul sfânt se mișcă odată cu tălpile tale, și trebuie să ajung
002938
0