Poezie

Extrasenzorial

2 min lectură·9 decembrie 2012

Mediu

Poetul are nevoie de ceva foarte înalt să-l țină în viață

Degeaba îl vezi uneori cu unghiile murdare de pământ

El doar a scormonit în miezul de iubire, are nevoie de ceva

Care să-l ridice pe vârfuri, ceva mai groaznic decât moartea

Poezia este un reziduu pe tălpi din altă viață când a fost înger

Și acum se curăță, se curăță, de acest intangibil moment

Oxigenul pe care-l respiră e dincolo de cablurile electrice

E ușor de recunoscut după scara crescută pe șira spinării

Își duce viața pe stratul afânat al scoarței terestre

Și nimeni nu-l iubește, în urma lui cresc ramuri lungi, mlădioase

De parcă ar fi făcut dragoste cu-o salcie pletoasă

Sub orice chip vrea să se întâlnească cu el și-atunci pleacă

Fără niciun antrenament spre acest tip de Himalaya

Fără să știe ce e un îngheț și de ce uneori cuvintele amorțesc degerate

Mulți dispar în drumul ăsta blocați în grămada de ființă

Nu cerșește prea des, uneori o copilărie, un alt cristalin

Ceva care să-l treacă de ferestre, îl găsești la terase, la mese din lemn

Nu se plictisește că strălucirea vine din el, are acest filament

În palmă care pâlpâie ori de câte ori e întrebat de vorbă

001.838

Carmen Sorescu. “Extrasenzorial.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14019581/extrasenzorial

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.