Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Extrasenzorial

2 min lectură·
Mediu
Poetul are nevoie de ceva foarte înalt să-l țină în viață
Degeaba îl vezi uneori cu unghiile murdare de pământ
El doar a scormonit în miezul de iubire, are nevoie de ceva
Care să-l ridice pe vârfuri, ceva mai groaznic decât moartea
Poezia este un reziduu pe tălpi din altă viață când a fost înger
Și acum se curăță, se curăță, de acest intangibil moment
Oxigenul pe care-l respiră e dincolo de cablurile electrice
E ușor de recunoscut după scara crescută pe șira spinării
Își duce viața pe stratul afânat al scoarței terestre
Și nimeni nu-l iubește, în urma lui cresc ramuri lungi, mlădioase
De parcă ar fi făcut dragoste cu-o salcie pletoasă
Sub orice chip vrea să se întâlnească cu el și-atunci pleacă
Fără niciun antrenament spre acest tip de Himalaya
Fără să știe ce e un îngheț și de ce uneori cuvintele amorțesc degerate
Mulți dispar în drumul ăsta blocați în grămada de ființă
Nu cerșește prea des, uneori o copilărie, un alt cristalin
Ceva care să-l treacă de ferestre, îl găsești la terase, la mese din lemn
Nu se plictisește că strălucirea vine din el, are acest filament
În palmă care pâlpâie ori de câte ori e întrebat de vorbă
001.838
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
203
Citire
2 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Carmen Sorescu. “Extrasenzorial.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14019581/extrasenzorial

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.