Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Abracadabra

2 min lectură·
Mediu
sunt un scriitor amator, la fel cum sunt un om amator, nu știu cum să trăiesc, sunt ceea ce se cheamă diletant prin naștere, fantezistă atât cât m-ai recunoaște pe stradă după mers, dar mai ales după haine, când mă vezi pe trecerea de pietoni să te împiedici și să îți amintești de “poemul cu eșarfă în jurul gâtului”, nu aș spune neglijentă, aș spune mai degrabă indiferentă la semafoare, îmi place cel mai mult să fiu întunericul din jurul unui far, îmi amintește de vremurile cu tine, când tu erai o construcție înaltă prevăzută cu o lumină puternică, niciodată nu mă rătăceam, sunt un scriitor amator, un fel de pui de căprioară care nu mă țin pe picioare și alerg aiurea după mirosul laptelui, până într-o zi când va trebui să mănânc și iarbă și atunci va fi cel la greu, am multe cărți risipite pe jos ca niște copii care mă așteaptă să-i schimb, să le dau de mâncare, să-i duc la grădiniță, în genere sunt un palimpsest, oricât aș crede că am ștres cu guma trecutul rămășițe se mai observă, exact ca pe o foaiă albă urmele pașilor, niciodată albul nu va fi imaculat, încet, încet, carnația mi se formează din cuvinte, casa mea este într-un istm, acolo în spațiul intermediar dintre apă și pământ stau seara pe stânci cu picioarele în apă și adulmec îngeri, mă hrănesc doar cu fâlfâit, scara lui Iacob este la îndemână, deocamdată nu-mi stârnește nimic, am plastilină toate culorile, “he’s shaun the sheep, he’s shaun the sheep, he even mucks about with those who cannot bleat, keep it in mind, he’s one of a kind, oh…life’s a treat with shaun the sheep”
013481
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
281
Citire
2 min
Versuri
1
Actualizat

Cum sa citezi

Carmen Sorescu. “Abracadabra.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/13961982/abracadabra

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liculescu-constantinLC
\"când mă vezi pe trecerea de pietoni să te împiedici și să îți amintești de “poemul cu eșarfă în jurul gâtului”\" - aici faci pe speciala, ceea ce face toata pledoaria cu diletantismul de dinainte sa fie o modestie jucata, ceea ce e cu atat mai iritant

\"nu aș spune neglijentă, aș spune mai degrabă indiferentă la semafoare\" - aici plusezi pe imaginea de aiurita, boema, cu capul in nori, ceea ce din nou e iritant, pentru ca se cheama ca pozezi

apoi continui ceva mai incolo cu un discurs victimar si rasfatat (rasfatul in sine e foarte frumos, dar nu facut victimar la modul ostentativ, cum o faci tu aici): \"sunt un scriitor amator, un fel de pui de căprioară care nu mă țin pe picioare\"

aia cu respiratul ingerilor e foarte prafuita, desi am inteles ce vrei sa spui, si e frumos in sine. dar spus mai altfel. mai natural, sa zicem:)

0